V-aţi dorit vreodată mult, mult de tot, să aruncaţi o privire, în secret, peste umărul cuiva drag care scrie? Nu atât din curiozitate, ci din dorinţa de a şti cum gândeşte şi cum simte, de a-i simţi inima şi de a fi în inima lui?

O astfel de "privire" ne dăruieşte Editura Humanitas, prin volumul "Papa Ioan Paul II. Karol Wojtyła. În mâinile Domnului. Însemnări personale 1962-2003"1.

"Nu las în urma mea nici o proprietate care să fie administrată. Obiectele de uz cotidian vă rog să le distribuiţi după cum credeţi. Însemnările personale să fie arse. Rog ca aceste chestiuni să fie supravegheate de părintele Stanisław, căruia îi mulţumesc pentru colaborarea şi ajutorul lui de-a lungul atâtor ani. Toate celelalte mulţumiri le port în inimă în faţa lui Dumnezeu, fiindcă e greu să le exprim aici". Cu acest testament al sfântului Ioan Paul al II-lea, redactat la 6 martie 1979, se deschide volumul, lăsându-ne oarecum descumpăniţi, ca şi cum ar fi o vină să-i citim însemnările - dar o vină plină de bucurie.

"Nu am ars însemnările lui Ioan Paul al II-lea, deoarece constituie o cheie pentru a înţelege spiritualitatea lui, adică tot ceea ce este mai profund într-un om: relaţia sa cu Dumnezeu, cu oamenii şi cu sine" scrie cardinalul Stanisław Dziwisz, mitropolitul Cracoviei, în Cuvântul introductiv la volum.

Prezentarea celor două caiete, efectuată în continuare de pr. prof. Jan Machniak (Cracovia)2 redă structura zilei de reculegere şi face referiri la conţinutul însemnărilor, care "ne dezvăluie o persoană foarte ordonată şi organizată (...), care nu se risipeşte în descrierea stărilor emoţionale sau în detalii (...) ci îşi concentrează întreaga atenţie asupra gradului în care viaţa lui reflectă viaţa lui Cristos - Preotul Suprem".

Karol Wojtyła îşi organiza zilele de reculegere după metoda sfântului Ignaţiu şi încheia adeseori însemnările cu abrevierea AMDG/UIOGD (Ad maiorem Dei gloriam/ Ut in omnibus glorificetur Deus)3. Viaţa sa de rugăciune mergea până la "uitarea completă de sine". Spiritul marial, având ca sursă de inspiraţie teologia sfântului Louis Marie Grignion de Montfort este o altă trăsătură importantă a însemnărilor sale.

Să citim "ad aperturam libri" un pasaj: pag. 382, "Meditaţia a XVI-a (Pescuirea nereuşită şi reuşită). După înviere: Pescuirea minunată (Ioan). Apostolii au trăit adevărul învierii. În acelaşi timp, sunt oarecum «dezorientaţi», neştiind ce au de făcut în continuare: «Mă duc să pescuiesc...» - ceilalţi, cu el. Nu prind nimic. - Aşa se întâmplă când în acţiunile noastre lipseşte comunicarea cu Cristos".

Comentariile Sfântului Părinte, succinte şi surprinzătoare pentru noi, nu sunt decât lumina inimii sale: să ne amintim că însemnările acestea nu au fost destinate nici unui cititor, ci focului. Dar focul Sfântului Duh care a luminat inima Sfântului Părinte a dat curaj şi cardinalului Stanisław Dziwisz să le încredinţeze Congregaţiei pentru Cauza Sfinţilor şi apoi să le publice.

Citindu-i însemnările, simţim căldura blândă şi plină de lumină, înţeleaptă, înţelegătoare, duioasă şi puternică a inimii sale pentru noi toţi şi pentru fiecare în parte. Sfântul Ioan Paul al II-lea este aici, în însemnările scrise de el, ne învaţă, ne instruieşte, ne luminează şi ne iubeşte.

Pentru că, în Casa Tatălui, nu există Timp, ci doar clipa de faţă - Prezentul etern.

...Şi nu se supără dacă, în timp ce scrie, citim peste umărul lui...

Dr. Ecaterina Hanganu

Note
1 Trad. din limba polonă: Constantin Geambaşu; traducerea fragmentelor din limba latină şi italiană: Mariana Bălăuţă-Skultéty.Bucureşti, Ed. Humanitas,2015. ISBN 978-973-50-4800-6. 600 pag. Volumul, intitulat Karol Wojtyła - Ioan Paul II. Jestem bardzow rekah Bozych. Notatki osobiste 1962-2003, a apărut în anul 2013 la Ed. ZNAK din Cracovia, Polonia.
2 La 30 august 2011, în cadrul Academiei Teologice "Anton Durcovici" din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, pr. prof. Jan Machniak a prezentat o amplă conferinţă despre Milostivirea lui Dumnezeu în învăţăturile Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea. A se vedea volumul: Ioan Paul al II-lea, Apostol al Milostivirii Divine", (coord. Ecaterina Hanganu ). Ed. "Presa Bună", Iaşi, 2011.
3 "Spre mai marea slavă a lui Dumnezeu / Pentru ca Dumnezeu să fie preamărit în toate".

* * *

Această carte poate fi cumpărată de pe site-ul Editurii Humanitas: www.humanitas.ro