INTC Iaşi: Mesajul adresat tinerilor de ÎPS Francisco Javier Lozano, nunţiul apostolic în România şi Republica Moldova
Iubiţi prieteni, tineri din România reuniţi la Iaşi!
În numele Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, pe care am onoarea să-l reprezint în ţara voastră iubită, doresc să vă aduc, înainte de toate, salutul său cordial, şi în acelaşi timp urările călduroase pentru ca zilele pe care urmează să le petreceţi să fie ocazii de har îmbelşugat şi de creştere spirituală pentru toţi.
Mulţumesc în mod deosebit Excelenţei sale episcop Petru Gherghel, pentru oportunitatea ce mi-o oferă de a mă adresa vouă cu ocazia Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic din România, reuniţi la Iaşi, în frumoasa Moldovă.
Dragi tineri, voi cunoaşteţi bine preţuirea deosebită pe care papa o are faţă de voi şi marea speranţă pe care el o nutreşte pentru voi, viitorul Bisericii şi al societăţii. Din acest motiv, Sanctitatea sa se roagă intens pentru voi în aceste zile pentru ca adunarea voastră la Iaşi să aducă roade bogate în viaţa numeroşilor tineri şi a întregii Biserici române. El vă invită deci să participaţi în mod activ la acest eveniment atât de important pentru Biserică şi doreşte ca toţi tinerii, atât cei care împărtăşesc credinţa noastră în Isus Cristos, cât şi cei care ezită să creadă, să poată trăi în aceste zile experienţa întâlnirii cu Domnul Isus Înviat şi a iubirii sale pentru fiecare dintre noi.
Dragi tineri, în numele papei vă spun: Biserica contează pe voi! Are nevoie de credinţa voastră vie, de iubirea voastră creativă şi de dinamismul speranţei voastre. Prezenţa voastră o reîmprospătează, o întinereşte şi îi dă un nou impuls. Din acest motiv, Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic din România este prilej de har nu doar pentru voi, ci pentru întreg poporul lui Dumnezeu.
Iubiţi tineri, ca reprezentant al Sfântului Părinte în România, doresc să vă încurajez să intraţi într-un contact viu, personal, cu Cristos. Înainte de toate prin rugăciune. Cuvântul lui Dumnezeu să fie centrul vieţii voastre spirituale. Vă invit, aşadar, la o citire asiduă a Sfintelor Scripturi însoţită de rugăciune. E vorba de a-l asculta pe Cristos: "A-l asculta pe Cristos şi a fi supuşi glasului său: aceasta este calea maestră, singura, care conduce la plinătatea bucuriei şi a iubirii" (Deus caritas est).
Invitaţia lui, cuvântul lui uneori pot să ne apară probabil prea exigente, dar numai Isus ne poate trezi din letargia păcatului şi a indiferenţei, numai el ne poate elibera de egoismul care dă naştere la singurătate, la insatisfacţie şi uneori induce la somnul morţii spiritului şi putem să ne renaştem la o viaţă nouă, viaţa harului, în Duhul Sfânt.
Iubiţi tineri, Biserica este familia voastră şi, ca orice familie, are nevoie şi de voi, tinerii, şi de entuziasmul vostru, pentru a arăta faţa lui Cristos oamenilor de astăzi prin veselia voastră şi generozitatea voastră, prin mărturia voastră şi slujirea voastră adusă celor nevoiaşi în diferitele forme de voluntariat.
Ştiu că ţara voastră mărturiseşte o devoţiune filială faţă de papa, conducătorul vizibil al Bisericii catolice universale. Ştiu că toţi catolicii din România şi din Iaşi înalţă rugăciuni fervente pentru slujirea universală a urmaşului lui Petru şi vă sunt profund recunoscător şi pentru aceasta.
Benedict al XVI-lea, în învăţăturile sale luminoase, se adresează frecvent tinerilor, se adresează şi vouă, dragi tineri prezenţi aici la Iaşi; şi, asemenea lui Ioan Paul al II-lea, vă invită să nu vă fie teamă că pierdeţi ceva deschizându-vă inima lui Cristos: "Cine îl lasă pe Cristos să intre, nu pierde nimic, absolut nimic din ceea ce face viaţa liberă, frumoasă şi mare". "De aceea - spune papa - dragi tineri: nu vă fie frică de Cristos! El nu ia nimic şi dăruieşte totul. Cine se dăruieşte lui, primeşte de o sută de ori mai mult. Da, deschideţi, deschideţi larg porţile lui Cristos şi veţi găsi viaţa adevărată" (Enciclica Deus caritas est [Dumnezeu este iubire]).
Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, prin intermediul meu, mulţumeşte diecezelor, parohiilor, comunităţilor călugăreşti, asociaţiilor şi mişcărilor bisericeşti, care au lucrat cu generozitate la pregătirea şi desfăşurarea acestui eveniment. Dumnezeu nu va înceta să le binecuvânteze. Fecioara Maria să vă însoţească în drumul vostru. Ea să mijlocească pentru fiecare dintre voi, pentru ca Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic din România de la Iaşi, să vă ajute să creşteţi în credinţă şi în iubire.
Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, vă asigură de rugăciunea sa şi vă binecuvântează din inimă.
Arhiepiscop Francisco Javier Lozano,
nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova
Traducere de Alexandra Cojan şi Tereza Bejan
* * *
Secţiunea specială "Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic 2012" pe ercis.ro