
Mesajul pentru tinerii români reuniţi la Iaşi cu ocazia Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic 2012
Iubite episcop Gherghel, iubiţi confraţi în episcopat, iubiţi preoţi, iubiţi responsabili cu pastoraţia tinerilor, iubiţi tineri!
Înainte de toate aş dori să felicit pe toţi cei care au colaborat la organizarea Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic din România, eveniment care are loc o dată la trei ani şi care adună tinerii din toate diecezele romano-catolice şi eparhiile greco-catolice din ţară. Cât este de important pentru tineri să ştie că au păstori şi educatori care ştiu să se ocupe de temerile lor şi sunt capabili să dea un răspuns la setea lor spirituală şi la întrebarea de sens, mai ales în momente dificile!
Vouă, tinerilor, permiteţi-mi să vă spun că nu trebuie să uitaţi niciodată că sunteţi protagonişti importanţi şi de neînlocuit ai vieţii şi ai misiunii Bisericii. Fericitul Ioan Paul al II-lea spunea: "Biserica priveşte tinerii; Biserica, în mod special, se vede pe sine în tineri - în voi toţi şi împreună în fiecare dintre voi" (Scrisoarea apostolică pentru tinerii din lume, 1985, nr. 15). În voi, tinerii, Biserica găseşte în mod constant capacitatea de a se minuna în faţa misterului şi entuziasmul care duce la scopuri mereu noi. Această întâlnire naţională trebuie să sporească în voi conştiinţa că sunteţi parte integrantă a Bisericii, să vă facă să vă simţiţi protagonişti ai vieţii sale şi întăriţi de confirmarea că nu sunteţi singuri.
În aceste zile amintiţi-vă de cuvintele pe care Sfântul Părinte vi le-a adresat cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului desfăşurată la Madrid şi meditaţi asupra temei mesajului pe care Sanctitatea Sa l-a rostit tinerilor în Duminica Floriilor 2012: «Bucuraţi-vă mereu în Domnul!» (Fil 4,4). Putem constata astfel că Întâlnirile Mondiale ale Tineretului au ecou puternic în comunităţile creştine vii şi că acestor evenimente le este dată o continuitate în viaţa de zi cu zi a tinerilor, ajutându-i să "digere'' conţinutul astfel încât să fie hrană pentru viaţa lor. Pastoraţia tinerilor devine astfel efort constant şi perseverent de iniţiere creştină şi de educaţie a noilor generaţii de tineri la credinţă.
În aceste zile la Iaşi veţi primi şi o copie a catehismului Youcat tradus în limba română. În prefaţa cărţii, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea le spune tinerilor: «Trebuie să cunoaşteţi ceea ce credeţi; [...] da, trebuie să fiţi cu mult mai profund înrădăcinaţi în credinţa generaţiei părinţilor voştri, pentru a putea rezista cu forţă şi hotărâre la provocările şi la tentaţiile din acest timp».
Frumuseţea credinţei este o temă ce se regăseşte des în discursurile Papei, care nu încetează să-i invite pe tineri să trăiască credinţa ca bucurie, al cărei izvor este certitudinea de a fi iubiţi de Dumnezeu şi care creşte în măsura în care este împărtăşită.
Vă doresc să aveţi în timpul acestei întâlniri această experienţă a bucuriei care se naşte din întâlnirea cu Cristos, pentru a putea da mărturie apoi cu entuziasm şi prietenilor voştri, în diferitele locuri în care vă găsiţi.
Card. Stanislaw Rylko,
preşedintele Consiliului Pontifical pentru Laici
Traducere de Alexandra Cojan şi Tereza Bejan
* * *
Secţiunea specială "Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic 2012" pe ercis.ro