În Bazilica "Sfântul Ioan din Lateran" cardinalul De Donatis a celebrat o Liturghie pentru papa emerit Benedict al XVI-lea

Îndrăgostit de Dumnezeu şi de Biserică

"A fost un mare teolog pentru că a fost un mare îndrăgostit de Dumnezeu, şi de atâtea ori a repetat că Biserica nu creşte prin prozelitism, ci prin atracţie. În aceste zile li s-a întâmplat tuturor să reia unele texte ale sale, să revadă unele imagini, să readucă la inimă unele momente împărtăşite în anii pontificatului său. Benedict s-a prezentat lumii cu umilinţă şi respect, cu determinare şi ascultare, dând şi semnale noi Bisericii din Roma, cu participarea sa anuală la începerea întâlnirii diecezane, cu un magisteriu dens şi în acelaşi timp clar şi puternic". Joseph Ratzinger, papă, dar şi episcop de Roma, teolog, îndrăgostit de Dumnezeu ("Doamne, te iubesc", ultimele sale cuvinte) şi de Biserică: în omilia de la Liturghia pentru Benedict al XVI-lea, celebrată ieri seară în Bazilica "Sfântul Ioan din Lateran", cardinalul vicar general al Sanctităţii Sale pentru Dieceza de Roma, Angelo De Donatis, a amintit câteva momente fundamentale ale pontificatului şi raportului cu capitala.

Pornind de la textul vindecării leprosului din Mc 1,40-45 - care pentru papa emerit, prin gestul şi cuvintele lui Cristos, întrupa "toată istoria mântuirii, [...] voinţa lui Dumnezeu de a ne vindeca, de a ne purifica de răul care ne desfigurează şi care ruinează relaţiile noastre" - cardinalul a afirmat că şi Benedict ne-a "condus de mână, învăţându-ne să-l cunoaştem pe Domnul şi să ne îndreptăm mereu privirea spre el, Isus din Nazaret, Cristos care împărtăşeşte umanitatea noastră, moare şi învie pentru noi. Am putea spune", a adăugat el, "că sinteza întregii sale experienţe de viaţă, de studiu, de învăţătură, a fost numai persoana Fiului lui Dumnezeu, amintindu-ne constant că fără el nu are sens a fi creştini".

De Donatis a trecut apoi la descrierea raportului lui Ratzinger cu Dieceza de Roma: "Din cei 95 de ani de viaţă ai săi, Benedict a trăit patruzeci de ani în acest oraş al nostru de care era profund legat; este suficient să ne gândim la raportul deosebit pe care-l avea cu preoţii şi cu oamenii din Casalbertone, în parohia unde a fost titular. De zeci de ori a mers la "Santa Maria Consolatrice" pentru sărbătoarea patronală, pentru a administra Mirul, sau chiar numai pentru a fi la cină cu preoţii". După aceea, omilia rostită la 7 mai 2005 când, ales papă de puţin timp, Benedict al XVI-lea în "Sfântul Ioan din Lateran" a luat în posesie catedrala episcopului de Roma: s-a definit "slujitor al lui Dumnezeu", dar şi "om fragil şi slab, care în mod constant are nevoie de purificare şi de convertire", încheind cu o referinţă puternică la Euharistie, graţie căreia "Biserica se renaşte mereu din nou". Pentru că Biserica, pentru Ratzinger, "nu este altceva decât acea reţea, comunitatea euharistică, în care noi toţi devenim un singur trup şi îmbrăţişăm toată lumea". Şi "a prezida în doctrină şi a prezida în iubire, la sfârşit, trebuie să fie una: toată doctrina Bisericii, la sfârşit, conduce la iubire".

Cardinalul vicar a definit această invitaţie încă actuală: "Chiar dacă suntem străbătuţi de ispite şi de încercări, noi credem că graţie Euharistiei Biserica se naşte din nou. Compasiunea lui Isus nu s-a oprit, Domnul nu a uitat de noi, el este «Dumnezeul apropiat», mâna sa întinsă spre leprele noastre. A spus asta clar Benedict al XVI-lea pentru a cincizecea aniversare a conciliului: «Focul Duhului Sfânt, focul lui Cristos nu este un foc devorator, distructiv; este un foc silenţios, este o mică flacără de bunătate, de bunătate şi de adevăr, care transformă, dă lumină şi căldură»".

Papa emerit "a iubit intens Biserica. Toate deciziile mai importante ale vieţii - a concluzionat De Donatis - le-a luat amintind: căile Domnului nu sunt căile noastre, dar, când este urmată cu iubire voinţa sa şi nu voinţa noastră, suntem în pace".

(După L'Osservatore Romano, 13 ianuarie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu