Triduum pascal - Sâmbăta Sfântă
În zorii Paştelui cu Maria din Magdala
de Gianfranco Ravasi
În arcul temporal care se încadrează între moartea pe cruce şi înmormântarea lui Isus şi dimineaţa următoarei zile pascale a învierii intră în scenă o figură specială, Maria din Magdala. În 1989, scriitorul Giovanni Testori mi-a cerut să prefaţez un volum al său dedicat Mariei Magdalena în istoria artei (subiect în care sacru şi eros se împleteau după o tipologie îndrăgită de scriitor), un profil biblic. Am ales ca titlu: O sfântă calomniată şi glorificată. Titlul este şi mai pertinent în zilele noastre ca urmare a fanteziilor improbabile din Codul lui da Vinci a lui Dan Brown şi pentru că are la bază un soi de loc comun, confundat ca istoriografic, pironit în mintea multor cititori.
Aşadar, să încercăm să reconstruim motivele deformării feţei acestei femei care provine din Magdala (din ebraicul migdol, "turn"), un sat de pescari pus pe coasta de vest a lacului Tiberiadei, pe atunci centru comercial pescăresc, aşa încât în greacă se numea Tarichea, adică "peşte sărat". Ei bine, din această localitate, Maria se evidenţiază pe neaşteptate în Evanghelia după Sfântul Luca (8,1-3), într-o listă de discipole ale lui Cristos, ca Ioana, soţie a ministrului finanţelor al lui Irod Antipa, sau o anumită Suzana şi "multe altele". Portretul este schiţat cu o singură trăsătură de penel: "Maria, numită Magdalena, din care scosese şapte diavoli". "Diavolul", în limbajul evanghelic, nu este numai rădăcina unui rău moral, ci şi fizic care poate impregna o persoană. Acel "şapte", după aceea, este numărul simbolic al plinătăţii. Aşadar, nu putem să ştim mult despre răul grav, moral sau psihic sau fizic, care o lovea pe Maria şi pe care Isus i l-a eliminat. Însă tradiţia populară, în secolele următoare nu a avut ezitări şi a făcut-o pe Maria Magdalena să devină o prostituată.
Dar pentru ce? Răspunsul este simplu: în pagina precedentă, capitolul 7 din Evanghelia după Sfântul Luca, se relatează istoria unei anonime "păcătoase cunoscute în acel oraş (nenumit)". Aplicaţia era uşoară, dar nefondată: această "păcătoasă" publică ar fi trebuit să fie Maria din Magdala, prezentată puţine rânduri mai târziu! Aşadar, ei i-a fost atribuit tot evenimentul relatat de evanghelist. Aflând despre prezenţa lui Isus la un ospăţ în casa unui fariseu cunoscut, un anume Simon, ea a făcut un gest de veneraţie şi de iubire deosebit de apreciat de Cristos: a uns cu ulei parfumat picioarele rabinului din Nazaret, le-a udat cu lacrimile sale şi le-a şters cu părul său, primind la sfârşit un cuvânt de iertare a păcatelor sale.
Cu această primă identificare nejustificată între Magdalena şi păcătoasa anonimă se pregătea deja a doua într-un soi de joc al supraexpunerilor. Este cunoscut, de fapt, că în capitolul 12 din Ioan, Maria, sora Martei şi a lui Lazăr, prieteni ai lui Isus, a făcut acelaşi gest - care, printre altele, era semn de ospitalitate şi de exaltare a oaspetelui - al păcătoasei citate din Luca. În timpul prânzului, ea, "luând un vas cu mireasmă de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi le-a şters cu părul ei". Din deducţie liberă, în tradiţia creştină Maria din Magdala este transformată în Maria din Betania, suburbie a Ierusalimului!
Astfel, de două ori tradiţia populară face să se piardă trăsăturile personale ale Mariei din Magdala, confundând-o mai întâi cu o prostituată - de aici toate reprezentările "carnale" ale sfintei în istoria artei - şi după aceea cu cea mai curată Maria din Betania. Însă, între timp, Maria Magdalena a ajuns efectiv cu discipolii la Ierusalim în urmarea lui Isus pentru a trăi cu el ultimele sale ore tragice. De fapt, toţi evangheliştii sunt în acord în a semnala prezenţa sa în momentul răstignirii şi al înmormântării lui Cristos (de exemplu, Mt 27,56 şi 61). Şi tocmai alături de acel mormânt în lumina încă palidă a zorilor de Paşte, Evanghelia după Sfântullui Ioan (20,11-18) situează întâlnirea celebră dintre Cristos şi Maria din Magdala.
Aşa cum este cunoscut, Maria îl confundă pe Cristos cu paznicul zonei din cimitir. Or, acest tip de "orbire" este tipic unor apariţii ale Celui Înviat: să ne gândim numai la discipolii din Emaus care merg împreună cu el mai multe ore fără a-l recunoaşte (Lc 24,13-35). Semnificaţia este desigur teologică: deşi fiind încă acelaşi Isus din Nazaret, Cristos glorios depăşeşte coordonatele umane, istorice şi fizice. Pentru a-l putea "recunoaşte" este necesar să se pună pe un canal de cunoaştere transcendent, cel al credinţei. Pentru aceasta, numai atunci când se aude chemată pe nume într-un dialog personal, Maria îl "recunoaşte" numindu-l în aramaică Rabbuní, "învăţătorul meu".
În celebra sa Viaţa lui Isus (1863), istoricul francez Ernest Renan va explica în mod raţionalist toată scena ca halucinaţia unei îndrăgostite: "Iubirea unei femei a făcut minunea: Isus a înviat pentru ea!". Astfel se adăuga o altă pietricică maliţioasă la portretul Mariei, făcând-o să treacă - fără minimul fundament textual - ca amantă secretă a lui Isus. Mai mult, nu au lipsit aceia care au încercat să o considere ca soţie a sa, ca un american, William E. Phipps, într-o carte, destul de "creativă", cu titlul explicit Was Jesus married? (1970).
Dar această deformare a feţei Magdalenei avea rădăcini mai vechi la care probabil au făcut referinţă "detractorii" moderni ai sfintei. Aşadar, trebuie să ieşim din Evangheliile canonic şi să intrăm în lumea, magmatică şi nesigură, a apocrifelor gnostice, apărute în creştinătatea din Egipt prin secolul al III-lea. Înainte de toate, trebuie să spunem că în unele dintre aceste scrieri Maria din Magdala este confundată chiar cu Maria, mama lui Isus! Desigur, identificare foarte nobilă, dar care încă o dată împiedica această femeie să păstreze identitatea sa personală. Mai mult, transfigurarea va ajunge în acele scrieri la o atare înălţime încât să dizolve figura Mariei din Magdala ajungând s-o facă aproape o idee, un simbol, Înţelepciunea prin excelenţă.
Acest rezultat este obţinut în mod paradoxal prin imagini asupra cărora lectura interpretativă posterioară cu răutate va încerca să coase aluzii voluptoase şi erotice. De fapt, se citea în Evanghelia lui Filip, o apocrifă descoperită în 1945 la Nag Hammadi în Egipt: "Domnul o iubea pe Maria Magdalena mai mult decât pe toţi discipolii şi adesea o săruta pe gură. Ceilalţi discipoli, văzându-l cu Maria, l-au întrebat: De ce o iubeşti mai mult decât pe noi?". Exista suficient pentru cel care, necunoscător al simbologiei biblice ("Înţelepciunea iese din gura Celui Preaînalt", conform Vechiului Testament, aşa cum se citeşte în cartea lui Ben Sirah 24,3), a voit să semene suspiciuni cu privire la Maria şi cu privire la Isus, născocind o relaţie sexuală între cei doi, aşa cum am semnalat mai sus. În realitate, după cum observa studiosul Luigi Moraldi (1915-2001) în ediţia apocrifului pe care a făcut-o, "în toate scrierile gnostice creştine Magdalena este numai exemplul gnosticului perfect şi maestra doctrinei gnostice", adică a cunoaşterii depline a misterelor divine.
Într-un alt text gnostic, tratatul Pistis Sophia, unde apare de 77 de ori, Magdalena devine emblemă a omenirii răscumpărate de tip androgin (o altă deformare a Mariei!), pentru că, după o lectură literală a unui text al Apostolului Paul, "nu va mai fi nici bărbat, nici femeie, ci toţi vor fi una în Cristos Isus" (Gal 3,28). Funcţia de semn al Înţelepciunii divine va fi explicită în această fericire adresată Magdalenei şi pusă pe buzele lui Isus de autorul gnostic: "Fericită eşti tu, Maria, te voi face perfectă în toate misterele de sus. Vorbeşte deschis tu, a cărei inimă este îndreptată spre Împărăţia cerurilor mai mult decât a tuturor fraţilor tăi!" (17,2).
O sfântă în căutare de identitate, aşadar, suspendată între două extreme: carnal, înjosită la prostituată sau la amantă, spiritual, ridicată la Înţelepciune transfigurată. Din fericire, unicul care în aceste zori pascale a chemat-o pe nume, Maria, şi a recunoscut-o, confirmând-o ca discipolă a sa, a fost tocmai Isus din Nazaret, Învăţătorul său, Rabbuní. Şi tocmai pe baza acelei întâlniri pascale prezenţa sa se arată în fiecare an în liturgia catolică de Paşte cu minunata melodie gregoriană Victimae paschalis şi cu acel dialog latin pe care nu vrem să-l traducem: - Dic nobis, Maria, quid vidisti in via? - Surrexit Christus spes mea!.
(După L'Osservatore Romano, 8 aprilie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
