Icoana "Sedes Sapientiae" a ajuns la Iaşi

Icoana a fost adusă la Iaşi de la Universitatea "Sapientiae" din Miercurea Ciuc vineri, 25 aprilie 2008, de către doi studenţi, împreună cu pr. Iosif Iacob, profesor la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi.

A fost primită la ora 21.30 în catedrala romano-catolică "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi de PS Petru Gherghel, împreună cu ceilalţi preoţi prezenţi. Icoana va sta în Iaşi câteva zile, iar pe 4 mai va fi prezentă la Bacău cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului.

În pelerinajul ei din ţară mai este aşteptată în oraşele: Miercurea Ciuc, Târgu Mureş, Alba-Iulia, Timişoara. La Iaşi va mai ajunge la sfârşitul lunii octombrie anul acesta, cu ocazia deschiderii Anului Universitar 2008-2009.

În septembrie 2000, papa Ioan Paul al II-lea i-a încredinţat artistului iezuit sloven Marko Ivan Rupnik realizarea unei icoane-mozaic Sedes Sapientiae. Este darul pe care l-a făcut Sfântul Părinte la sfârşitul Anului Jubiliar universităţilor catolice, icoană care a şi devenit protectoarea şi simbolul acestor instituţii de învăţământ superior. Ea a fost purtată în pelerinaj prin multe ţări ale lumii, fiind găzduită de către centre universitare de renume.

În decembrie 2007, cu ocazia tradiţionalei întâlniri de Advent a studenţilor cu papa Benedict al XVI-lea, delegaţia română a primit din partea celei albaneze icoana Sedes Sapientiae, care va rămâne timp de un an şi va peregrina prin centrele universitare din ţara noastră.

Începând cu anul 2000 icoana a fost în: Grecia şi Federatia Rusă (2001), Spania şi Ucraina (2002), Peru, Cile, Ecuador şi Slovacia (2003), Italia, Irlanda şi Marea Britanie (2004), Polonia şi Bulgaria (2005), Albania (2006), România (2007).

* * *

Icoana Sedes Sapientiae

1. Scurt istoric

Maica Domnului cu pruncul este una dintre cele mai importante icoane creştine care o reprezintă pe Maica Domnului (Maria, mama lui Isus) şi pe Fiul său. După rezistenţa şi controversa cu care s-a confruntat, la început, formula de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) a fost adoptată oficial de către Biserica creştină la Conciliul de la Efes, în anul 431 d.C. Cea mai timpurie reprezentare a Maicii Domnului cu pruncul ar putea fi considerată pictura murală din Catacomba Priscilei, de la Roma, în care sfânta Fecioară Maria apare şezând, alăptându-şi pruncul, şi care îşi întoarce capul (parcă) pentru a se uita la spectator.

Cele mai timpurii reprezentări, în adevăratul sens al cuvântului, ale Maicii Domnului cu pruncul s-au dezvoltat în Imperiul Roman de Răsărit. Aici, în ciuda curentului iconoclast, care respingea reprezentările materiale, catalogându-le drept idoli, respectul pentru imaginile venerate era exprimat într-o gamă restrânsă de ipostaze, după un tipic riguros stabilit - imagini repetitive (în sensul conţinutului, dar şi al expresiei), numite icoane (după gr. ikon = imagine). Icoanele răsăritene o înfăţişează pe Maica Domnului aşezată pe tron (regal) şi purtând chiar tiara bizantină, încrustată cu perle şi pandante, ţinându-l în poală pe pruncul Cristos.

În Occident, modelele hieratice bizantine au fost urmate îndeaproape în prima parte a evului mediu, dar, odată cu creşterea importanţei cultului marian în secolele XII-XIII, s-a dezvoltat o tipologie iconografică de o mare varietate pentru a satisface multitudinea şi diversitatea formelor de pietate intensă apărute în această epocă. În stilurile gotic şi renascentist, Fecioara Maria apare ţinându-l pe pruncul Isus în poală sau în braţe. În reprezentările timpurii, Fecioara este aşezată pe un tron, iar pruncul apare în ipostaza deplinei conştiinţe de sine, cu mâna ridicată spre a binecuvânta.

În tradiţia catolică, epitetul de Scaun sau de Tron al Înţelepciunii (traducere a sintagmei latine aflate încă în uz: Sedes Sapientiae) este acelaşi cu unul dintre titlurile devoţionale ale Maicii Domnului. Titulatura provine din sec. XI-XII şi i se datorează lui Petru Damian, sfânt şi doctor al Bisericii, şi lui Guibert de Nogent, istoric şi teolog aparţinând ordinului benedictin. Expresia, în înţelesul atribuit de scrierile celor doi autori amintiţi, este pusă în legătură cu pasajele vetero-testamentare referitoare la tronul lui Solomon (1Rg 10,18-20 şi 2Cr 9,17-19) şi folosită ca atribut al Maicii Domnului, în calitatea ei de "Vas al întrupării Fiului ei cel sfânt".

Ipostaza sfintei Maria, Sedes Sapientiae, este o variantă a celei bizantine numite Odighitria. Este reprezentată într-o multitudine de forme sculpturale şi picturale în Occident, în special în secolul al XIII-lea. În aceste reprezentări apar, invariabil, anumite elemente structurale, cum sunt braţele şi picioarele tronului. Din raţiuni ce ţin de domeniul hieraticului, picioarele Fecioarei se sprijină pe un suport în partea de jos a imaginii. În sculpturile gotice de mai târziu, sunt mai explicit identificabile atributele specifice tronului lui Solomon (doi lei mari aşezaţi, de-o parte şi de alta, la baza tronului şi doisprezece lei mici aşezaţi câte doi, de-o parte şi de alta, pe fiecare dintre cele şase trepte de dinaintea tronului).

În septembrie 2000, papa Ioan Paul al II-lea i-a încredinţat artistului iezuit sloven Marko Ivan Rupnik realizarea unei icoane-mozaic Sedes Sapientiae. Este darul pe care l-a făcut Sfântul Părinte la sfârşitul Anului Jubiliar universităţilor catolice, icoană care a şi devenit protectoarea şi simbolul acestor instituţii de învăţământ superior. Ea a fost purtată în pelerinaj prin multe ţări ale lumii, fiind găzduită de centre universitare de renume. În decembrie 2007, cu ocazia tradiţionalei întâlniri de Advent a studenţilor cu papa Benedict al XVI-lea, delegaţia română a primit din partea celei albaneze icoana Sedes Sapientiae, care va rămâne timp de un an şi va peregrina prin centrele universitare din ţara noastră.

2. Descriere tehnică a icoanei Sedes Sapientiae:

Obiectul: Mozaicul Maicii Domnului, Sedes Sapientiae, obiect de cult creştin.

Culorile: marmură galbenă de Siena, roşu francez, alb cristalin de Carrara, smalţuri şi aur pe sticlă: scrisul de culoare morgans şi acrilic cu lac opac.

Autorul: Imaginea a fost realizată de părintele Marko Ivan Rupnik în atelierul artelor spirituale al centrului Aletti. Chipul Mariei, mama lui Dumnezeu surprinde în unele imagini chipul Mariei de la Coborârea Duhului Sfânt.

Icoana reprezintă efortul şi dorinţa întregului magisteriu al papei Ioan Paul al II-lea de a crea o întâlnire între Orient şi Occident, cu privirea mereu pregătită de a culege întrebările lumii contemporane.

3. Descriere artistică:

Opera de faţă, Maica lui Dumnezeu, Sedes Sapientiae (Scaunul Înţelepciunii) face parte din acel filon artistic care atinge tradiţia, mai ales cea a primului mileniu, dar foloseşte ca şi limbaj artistic contribuţiile avangardismului istoric al secolului al XX-lea.

În această lucrare de artă vedem cum mozaicul este elaborat într-un mod actual, graţie descoperirilor artiştilor asupra materialelor şi culorilor. Mozaicul, aici nu este folosit ca o simulare a picturii, ochiul privitorului nu se găseşte în dificultatea de a distinge dacă este vorba de o pictură în ulei pe o pânză sau de piatră şi smalţ. Smalţul şi marmura sunt folosite în aşa manieră încât să apară natura lor adevărată, adică material dur şi rigid. Chipul Mariei şi al lui Cristos au un colorit dens, viu dar nu violent. În felul acesta cele două chipuri atrag atenţia spectatorului cu o expresie personală atentă şi îngrijită.

Important de subliniat este faptul că şi culoarea este folosită în maniera de a face să reflecte o lumină din interiorul imaginii.

Fundalul pe care îl vedem în mod particular luminos şi mişcător arată cum toate pietrele alunecă, aleargă şi curg către persoana umană, către Maica lui Dumnezeu, iar pe mantia sa toate particulele de smalţ se îndreaptă către chipul lui Cristos, cuvântul cel veşnic.

Ca şi în şcolile antice ale icoanelor unde figurile umane se pictau cu pământ, aici regăsim acelaşi principiu. Toată creaţia tinde către persoana umană şi persoana umană este orientată către Cristos, tinde către Cristos. Aici avem o sinteză densă: de la crearea lumii până la crearea omului, de la crearea omului până la Cristos.

4. Semnificaţia teologico-spirituală:

O îndepărtată inspiraţie a acestei icoane trebuie căutată la Filon din Alexandria şi în influenţa sa asupra gândirii sfinţilor părinţi. Marele filosof evreu şi-a dat seama că pe deoparte căutarea înţelepciunii este idealul comun al tuturor popoarelor, iar pe de altă parte că adevărată înţelepciune este darul special al lui Dumnezeu oferit fiilor lui Abraham.

Concilierea între aceste două surse ar fi posibilă? Filon considera de a fi găsit soluţia în însuşi faptul ca Înţelepciunea vine din cer şi prin urmare şi din tradiţia poporului lui Dumnezeu.

Aceasta reflecţie poate avea o rezonanţa iconografica. Sprijinul tronului, pe care stă aşezat Cristos Înţelepciunea, ia forma unei lire muzicale. Extensia mariologică a motivului este spontană. Dat fiind că vine de la Dumnezeu şi de la oameni, tronul mort din primele imagini ale lui Pantocrator este înlocuit de tronul viu care sunt genunchii lui Theotokos.

Rămâne însă precedentul motiv al scaunului în formă de liră. În prezenta imagine ea este înlocuită de o harpă cu numeroase corzi, toate destinate unui cânt armonios.

Găsim în această icoană şi unele aspecte pline de simbolism ale artei creştine din primul mileniu. Maica lui Dumnezeu este îmbrăcată în albastru (se poate observa acest lucru în jurul chipului) ceea ce semnifică umanitatea sa, însă este acoperită de mantaua roşie, care este culoarea divinităţii, deoarece este fiinţă umană divinizată. Cristos este îmbrăcat în roşu ca şi persoană divină, şi în mod normal avea să fie reacoperit de mantia albastră, culoarea umanităţii, adică Dumnezeu care s-a făcut om. Însă în imaginea Sedes Sapientiae, Cristos într-un mod destul de comun este îmbrăcat în galben-aurit care simbolizează sfinţenia, perfecţiunea lui Dumnezeu Tatăl, pentru că el ca şi Înţelepciune întruchipează în totalitate întreaga perfecţiune. În mâna stângă ţine cuvântul veşnic al lui Dumnezeu.

Importantă este şi unitatea dintre cuvânt şi chip. Cuvântul este o persoană, este Fiul lui Dumnezeu şi are un chip. Nu există nici un fel de înţelepciune enigmatică sau obscură. Este Înţelepciunea lui Dumnezeu care este o persoană vie ce se apropie de om printr-un chip uman. De aceea mama lui, preasfânta Fecioară Maria, este un tron viu şi personal pe care se putea aşeza cuvântul lui Dumnezeu.

Cu mâna dreaptă ne binecuvântează cu toată binecuvântarea spirituală. Degetele sunt aşezate în semnul clasic al profesiunii dogmelor principale: unitatea celor trei persoane divine care ni se revelează prin Fiul şi cele două naturi ale lui Isus Cristos: cea divină şi cea umană.

Cele trei stele aurite care o împodobesc pe Maria indică integritatea fecioriei mamei, înainte, în timpul şi după naştere.

Chipul Mariei are o atitudine contemplativă, capabil să instaureze un raport între ea şi credinciosul care se roagă.

În ceea ce priveşte pe Fiul, aici este un copil, dar chipul este deja format astfel încât să exprime înţelepciunea care nu este supusă timpului, ci este o înţelepciune veşnică. Este o vorba de o înţelepciune vie pentru viaţă.

Sedes Sapientiae, ora pro nobis!

Raluca-Gabriela Sandu