|
| © Wikipedia |
Icoana "Treimii" de Andrei Rubliov
O imagine dincolo de cuvinte
de Simone Caleffi
La sfârşitul celebrării misterului Paştelui, în care iubirea Tatălui se manifestă în Fiul mort şi înviat care îl dăruieşte pe Duhul său, Biserica îl contemplă pe Dumnezeu-iubire în misterul Treimii sale, fără pretenţia de a-l pătrunde cu raţiunea proprie, ci adorându-l în gratuitatea laudei şi a aducerii de mulţumire. Pentru a face asta, ea, deşi nu respinge tentativele intelectuale lăudabile de aprofundare a misterului, preferă să se încredinţeze altor tipuri de artă, cum ar fi scrierea despre o icoană, chiar dacă nu lipsesc tratate teologice. Din latina târzie trinitas, conceptul exprimă misterul unicului Dumnezeu revelat în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Numai prefigurat în primul Testament, este revelat în mod expres în Noul Testament, unde Paul şi Ioan îl exprimă în formule trinitare de rugăciune şi de credinţă. Misterul Preasfintei Treimi este, aşadar, misterul central al credinţei şi al vieţii creştine, la care, prin harul Botezului, suntem chemaţi să participăm (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 232-267).
Plecând tocmai de la Gen 18, Andrei Rubliov scrie ceea ce, în timpul Conciliului celor o sută de capitole, va fi indicată ca Icoana icoanelor. Numită şi Ospitalitatea lui Abraham, este executată în jurul anului 1422. Pictura reprezintă scena apariţiei Treimii patriarhului, pentru a-i vesti lui şi soţiei Sara venirea unei descendenţe: "Domnul i s-a arătat lui Abraham la terebinţii din Mamre pe când el şedea la intrarea în cort, în timpul arşiţei zilei" (v. 1). Celebrul pictor rus a realizat această icoană cu ocazia canonizării lui Sergiu de Radonež, fondator al mănăstirii numite acum a Treimii Sfântului Sergiu. Egumenul schitului, care a comandat opera, a cerut artistului să reprezinte Treimea cu o iconografie care să sublinieze exemplul de unitate pe care ea însăşi o conferă Bisericii. De fapt, cei trei îngeri, la cortul montat la Mamre, acţionează ca şi cum ar fi unul singur: "Şi-a ridicat ochii, a privit şi, iată, trei bărbaţi stăteau în picioare aproape de el. I-a văzut şi a alergat de la intrarea în cort ca să-i întâmpine şi s-a prosternat până la pământ" (v. 2).
Probabil, subiectul reprezentat în stânga celui care contemplă acest mister în icoană este Dumnezeu Tatăl; în centru este situat Isus, în timp ce în dreapta este prezent Duhul Sfânt. În centrul picturii este reprezentat un potir, simbol al jertfei euharistice a lui Cristos. Este posibil de observat cum figurile laterale, cu acele contururi interne, formează ele însele o cupă, care indică primirea, trăsătură orientală tipică a gentileţii: "Doamne, dacă am aflat har în ochii tăi, nu trece pe lângă slujitorul tău!" (Gen 18,3).
Cele trei persoane reprezentate sunt înconjurate de aureolă, atribut pe care arta tradiţională o rezervă sfinţilor canonizaţi şi necanonizaţi şi îngerilor. Din punct de vedere teologic, aureola poate să fie, prin extindere, şi un atribut al celor trei persoane divine, Dumnezeu creatorul fiind şi primul şi unicul izvor al oricărei sfinţenii. Tatăl este reprezentat prin culoarea aurului pentru a-i indica alteritatea faţă de natura umană, aşa de săracă şi păcătoasă. Conform unei interpretări a simbolurilor, deasupra lui este un edificiu care reprezintă Biserica, dar această casă poate să fie şi cea a lui Abraham. În evanghelie, Isus spune: "În casa Tatălui meu sunt multe locuinţe. De n-ar fi aşa, v-aş fi spus: «Mă duc să vă pregătesc un loc»?" (In 14,2).
Primul din stânga nu este singurul personaj care se poate recunoaşte graţie particularităţilor veşmintelor sale. De fapt, al doilea pare să fie Fiul. Omenirea, reprezentată de culoarea roşie a cărnii şi a sângelui, pe care el le ia de la Maria, este însă îmbrăcată cu o mantie albastră, care indică cerul, adică natura divină, ca fiu al Tatălui veşnic. Totuşi, nu numai haina indică pe care din cele trei persoane divine o reprezintă acest înger. De fapt, în spatele lui se vede un copac. De la terebinţii din Mamre la lemnul crucii pasul este scurt: "Să se aducă puţină apă! Vă veţi putea spăla picioarele şi să vă întindeţi sub copac" (Gen 18,4).
Duhul Sfânt apare în divinitatea sa (haină albastră) îmbrăcat cu o altă culoare care indică aceeaşi provenienţă (verde). Toţi trei par să-l invite pe cel care se roagă să ocupe locul gol pus în partea de jos pentru a închide o circularitate ipotetică.
"La începutul faptului de a fi creştin nu se găseşte o decizie etică sau o mare idee, ci întâlnirea cu un eveniment, cu o persoană, care dă vieţii un orizont nou şi totodată orientarea ei decisivă" (Deus caritas est, 1).
(După L'Osservatore Romano, 31 mai 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
