Biserica, poporul lui Dumnezeu,
Familia noastră!
"Rămâneţi în dragostea mea"
Preasfinţite, dragi confraţi întru preoţie, stimaţi membri sinodali, dragi fraţi şi surori,
Facem astăzi un pas mai aproape de Isus care ne-a invitat să ne împărtăşească cuvântul, chemarea sa şi să ne încurajeze să înaintăm în larg.
Textele sfinte ne ajută să înţelegem şi mai bine şi mai profund ce înseamnă să fim Biserica; ce vocaţie avem în această mare familie şi care este bucuria şi datoria noastră în această nouă împărăţie.
Biserica, mister şi realitate voită de sfânta Treime încă din veşnicie, care a fost întemeiată de Isus Cristos la împlinirea timpurilor şi care se naşte şi creşte prin opera sfinţitoare a Duhului Sfânt, care este construită pe temelia apostolilor, este familia noastră a celor care credem în Cristos şi-l urmăm.
Biserica nu este o realitate invizibilă, ci una vizibilă, nu este o asociaţie prin alegerea unora care au un scop pământesc, ci este o familie formată din cei care-l urmează pe Isus, acceptă învăţătura, păstrează structurile şi legile sale, preţuieşte şi urmăreşte valorile sale perene.
În grupul şi familia Bisericii nu se intră cu forţa, ci în mod liber şi din iubire. Ea este constituită din cei care privesc cu credinţă la Isus, autorul mântuirii şi principiul unităţii şi al păcii (LG 9), din cei care se oferă să fie discipoli şi colaboratori generoşi, membri activi ai noului popor al lui Dumnezeu în această lume.
Cunoscând această apartenenţă, vom înţelege pe deplin demnitatea, locul şi misiunea pe care un creştin adevărat le are în Biserică şi datoria fiecăruia de a trăi în conformitate cu această vocaţie şi identitate.
Ascultând textele din liturgia cuvântului care au fost proclamate şi meditându-le cu atenţie, descoperim cu adevărat locul nostru în misterul Bisericii, realitatea prezenţei fiecăruia dintre noi în familia lui Cristos, chemare ce ne revine fiecăruia, ştiind că suntem uniţi de acelaşi Duh în acelaşi trup în care Cristos este Domnul, iar toţi avem un singur Tată al tuturor, care este peste toate, prin toţi şi în toţi.
În acest organism, "unii au misiunea de apostoli, alţii de profeţi, de evanghelişti, de păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea slujirii spre edificarea trupului lui Cristos până când vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la omul desăvârşit, la măsura staturii plinătăţii lui Cristos ca să nu mai fim copii, purtaţi de valuri şi duşi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii prin înşelăciune omenească, ci fideli adevărului în iubire ca să creştem în toate pentru el, care este capul, Cristos, de la care tot trupul se leagă şi se îmbină prin orice încheietură, în funcţie de menirea stabilită fiecărui mădular în parte, şi se realizează astfel creşterea trupului spre edificarea sa în iubire".
Apostolul neamurilor insistă asupra acestui adevăr în multe din scrisorile sale, arătând ce realitate mistică şi sfântă se verifică în Biserică în care "după cum într-un singur trup avem multe membre, însă nu toate membrele au aceeaşi funcţie, tot aşa şi noi, care suntem mulţi, suntem un trup în Cristos şi mădulare unul altuia. Dar avem daruri diferite după harul care ne-a fost dat: darul profeţiei, darul slujirii, de a fi învăţător, darul de a îndemna, darul de a conduce, de a face milostenie etc. Vă îndemn, deci fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu să vă oferiţi trupurile voastre, ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual" (cf. Rom 12 etc.).
Înţelegând apartenenţa noastră la Biserica locală, trebuie să descoperim fiecare locul nostru în cadrul acestui organism viu: episcopul, preoţii, persoanele consacrate, familiile - părinţii, tinerii, copiii, laicii, întregul popor al lui Dumnezeu.
Vom analiza astăzi tocmai această realitate a Bisericii locale unde vom putea descoperi şi mai bine cum ne corelăm împreună spre edificarea aceluiaşi trup mistic al lui Cristos şi cum trebuie să ne aducem contribuţia la binele întregului organism care este Biserica.
În acest context, evanghelia proclamată ne prezintă o condiţie - sine qua non - esenţială, fără de care nu suntem Biserică, organism viu.
Pentru a putea contribui la binele întregului butuc al viţei de vie se impune o legătură vitală, fundamentală cu viţa. Mlădiţele nu vor simţi bucuria vieţii fără această legătură şi nici nu vor putea contribui la creşterea întregului butuc fără a fi unite cu viţa.
Cu alte cuvinte, dacă mlădiţele vor rămâne unite, legate de viţă, vor putea aduce rod şi vor fi mereu vii şi pline de viaţă.
În cazul Biserici noastre suntem chemaţi să păstrăm legătura directă cu Isus, viţa cea adevărată, după cum el însuşi ne spune: "Rămâneţi în mine şi eu în voi. Cel care rămâne în mine şi eu în el acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteţi face nimic" (In 15,4-6).
Ultima noastră întâlnire sinodală ne-a chemat să-l descoperim pe cel care este izvorul întregii vieţi de sfinţenie exprimat prin Euharistie şi celelalte taine din care se revarsă şi din care se alimentează dragostea faţă de toţi.
Astăzi vom descoperi că de fapt noi toţi suntem legaţi de cel ce rămâne în mijlocul nostru şi că trebuie să înţelegem că, fiind membri ai trupului său mistic, avem nu numai o imensă bucurie şi onoare, ci şi o obligaţie continuă de a rămâne în comuniune cu el.
În cadrul Bisericii noastre fiecare aparţinem unei forme de trăire a vieţii creştine în familie, în preoţie, în viaţa consacrată şi în lumea laică. Indiferent în ce categorie ne aflăm, este absolut important să ne păstrăm legătura cu Isus, viţa şi viaţa noastră.
Vom dispune de energie divină, de forţa motrice, de sprijin ceresc şi de aliment pentru creştere, dacă viaţa noastră va avea un punct fix, o legătură reală cu izvorul, cu butucul, cu viaţa, cu însuşi Cristos, izvorul şi autorul vieţii de sfinţenie.
Ne unim acum în rugăciune şi ne apropiem de altar însoţiţi de Maica Sfântă şi de ceilalţi apostoli şi ucenici, înălţând din inimi o strigare:
Doamne, viaţa şi izvorul nostru, revarsă necontenit în noi energia vieţii, hrana cuvântului tău; dă-ne forţa Spiritului tău şi păstrează în noi toţi, episcopi, preoţi, persoane consacrate, familii, părinţi şi copii şi în tot poporul creştin laic iubirea ta dumnezeiască. Amin.
Iaşi, 25 noiembrie 2004
Petru Gherghel,
episcop de Iaşi
