Cu privirea îndreptată spre Cristos!
Unde este credinţa voastră? (Lc 8,25)
Preasfinţite, dragi confraţi întru preoţie, iubiţi membri sinodali, dragi fraţi şi surori,
Lucrările Sinodului diecezan continuă. Textele pe care le-am proclamat în cadrul acestei celebrări sfinte ne ajută să ne fixăm privirea spre acela care s-a coborât între noi, urcă în barca lui Petru, învaţă mulţimile şi ne poartă nu numai la o pescuire minunată, ci ne ajută să trecem în siguranţă spre celălalt ţărm până la împlinirea idealului nostru, până în împărăţia cea veşnică.
Avându-l pe el în mijlocul Bisericii, privindu-l şi ascultându-l, suntem siguri că vom călători în siguranţă spre adevărata patrie din ceruri.
Prima lectură din această zi ne invită să trecem peste vălul acestui pământ şi, ajutaţi de cuvintele apostolului Ioan, să intrăm pe poarta deschisă a cerului pentru a contempla măreţia celui care şade pe tron şi cele 24 de scaune de judecată, 24 de tronuri pentru cei 24 de bătrâni îmbrăcaţi în haine albe, precum şi cele 7 făclii de foc şi cele 7 duhuri ale lui Dumnezeu; de asemenea, şi cele 4 fiinţe, fiecare cu 7 aripi şi cu ochi nenumăraţi pe din afară şi pe dinăuntru care proclamă fără încetare (zi şi noapte): "Sfânt, sfânt, sfânt e Domnul Dumnezeul cel atotputernic, cel care era, cel care este şi cel care va veni".
Toţi bătrânii şi toate fiinţele se aruncă în genunchi în faţa celui care şade pe tron şi-l adoră zicând: "Doamne, Dumnezeul nostru, tu eşti vrednic să primeşti mărirea, cinstea şi puterea, pentru că tu ai creat toate lucrurile; prin voinţa ta au fost create şi există".
Această viziune impresionantă are menirea să ne dispună la marea bătălie ce trebuie să o dăm cu toţii la sfârşitul misiunii noastre pe pământ, pentru a putea intra şi noi în această atmosferă cerească veşnică care singura este în stare să umple dorul sufletului nostru, creat pentru fericire veşnică.
Dar această viziune la care ne invită apostolul Ioan, tocmai acum în timpul Sinodului, are şi menirea de a ne stimula într-o muncă profundă, de a ne apropia de cel care a venit în mijlocul nostru, s-a dezbrăcat de slava sa cerească, s-a făcut asemenea nouă ca să ne îndrepte, să ne îndrume şi să ne însoţească prin această lume, prin această viaţă spre marea noastră împlinire, în Ierusalimul ceresc.
Sinodul diecezan pe care-l celebrăm cu viu interes vrea să ne ofere şansa să-l descoperim pe cel care vine şi rămâne în mijlocul nostru, până la sfârşitul veacurilor, ajutându-ne să trecem peste valurile zbuciumate ale acestei mări şi printre pericolele şi încercările vieţii prezente spre limanul fericirii şi al împărăţiei veşnice. Nu sunt cuvintele unui basm fantastic, nu sunt cuvintele fanteziei unui pământean, ci sunt cuvintele revelate şi descoperite de Duhul celui care l-a învrednicit pe vizionarul Ioan să urce până la al nouălea cer, să pătrundă pentru o clipă în împărăţia cea veşnică şi să ne împărtăşească şi nouă, în imagini pământeşti, marea noastră vocaţie şi perspectivă: bucuria împărăţiei. Sunt cuvinte şi descoperiri adresate celor ce se aflau cândva în încercări, într-o luptă continuă a vieţii, pentru a avea curaj şi pentru a învinge.
Cred că această pagină din Apocalipsul sfântului Ioan are şi pentru noi un rol de încurajare în munca şi misiunea pe acest pământ ştiind că şi noi trecem prin multe probe şi că avem nevoie de încurajarea lui Isus de a înainta cu curaj în larg. De fapt, invitaţia evanghelistului Ioan de a trece în spirit peste pragul acestei vieţi şi de a intra pentru câteva clipe în Ierusalimul ceresc ne stimulează şi ne susţine pe drumul nostru de credinţă.
Evanghelia care a fost proclamată vine să completeze pe cea care a fost propusă la deschiderea Sinodului din 9 noiembrie. Evanghelistul Luca, cu răspunsul lui Petru la invitaţia lui Isus, ne provoca la o abordare cu curaj a realităţii pe care noi o trăim în Biserica locală: "La cuvântul tău vom arunca mrejele".
Acelaşi Isus, care obişnuia să se urce în barca lui Petru şi de acolo să predice sau să treacă pe celălalt mal, se află şi în barca Bisericii noastre făcându-se prezent şi încurajându-ne în drumurile vieţii.
După cum el le-a adus liniştea în mijlocul furtunii şi i-a chemat să-şi mărească încrederea în el şi să nu-şi piardă credinţa, tot aşa o face şi cu noi cei de azi, în greutăţile şi preocupările noastre.
În zilele Sinodului analizăm trecutul cu valorile sale, ce am moştenit şi ce am adunat pentru călătoria noastră; Sinodul ne face să ne deschidem ochii şi, văzând unele lipsuri sau pericole, ne determină, poate, să ne alarmăm şi strigăm după ajutor, dar mai ales ne obligă să auzim cuvântul şi, de ce nu, chiar reproşul lui Isus îndreptat spre Petru şi spre ceilalţi apostoli: "Unde este credinţa voastră?" (Lc 8,25) sau cum relatează evanghelistul Matei (8,25) "De ce sunteţi fricoşi, oameni cu puţină credinţă?" şi "De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?" (Mc 4,40).
Nu se întâmplă oare acelaşi lucru şi cu noi? Nu ne înspăimântăm şi noi văzând valurile şi pericolele ce se abat asupra noastră şi asupra Bisericii noastre?
Ca şi apostolii care călătoreau pe mare şi s-au trezit în mijlocul furtunii trebuie să avem curaj să-l descoperim pe Cristos, să-i cerem ajutorul şi să ne încredem în el, bine ştiind că fără el nimic nu putem face şi că nimeni nu poate să poruncească vântului şi apei ca totul să se liniştească aşa cum a făcut-o el.
În viaţa Bisericii locale vom analiza şi astăzi câteva probleme de o mare importanţă: cum se desfăşoară evanghelizarea şi catehizarea, cum celebrăm misterul prezenţei lui Cristos în Biserica noastră de Iaşi în sacramente, euharistie şi sacramentalii, şi, desigur, cum îl întâlnim în cei lipsiţi, bătrâni şi bolnavi, în cei închişi sau în cei afectaţi de suferinţe şi patimi.
De multe ori Cristos parcă doarme, iar constatările noastre ne alarmează; valuri mari se împrăştie peste fiii Bisericii locale, iar furtunile încercărilor şi ale mizeriei umane parcă vor să ne scufunde.
Avem nevoie de curaj spre a ne îndrepta şi a-l descoperi pe cel ce locuieşte cu noi, pe cel care are soluţie şi putere pentru a învinge răul şi pericolele, pe cel care aduce linişte în suflet şi în societate, îndeosebi în barca Bisericii noastre.
Un singur lucru ni se cere şi astăzi, să nu ne îndepărtăm privirea de la el să-l vedem că e lângă noi, cu noi, să-l strigăm în ajutor. El va avea grijă de noi şi ne va mări curajul, siguranţa şi avântul sufletesc.
Doamne, rămâi mereu cu noi, rămâi în aceste zile, rămâi cu noi când se stârneşte furtuna şi întunericul ne înconjoară. Doamne, rămâi cu noi în Euharistie şi în celelalte sacramente, rămâi cu noi în cei din jurul nostru care sunt fraţii noştri şi în care tu locuieşti de preferinţă. Vrem să te descoperim mereu şi să te ascultăm.
Iaşi, 17 noiembrie 2004
Petru Gherghel,
episcop de Iaşi
