Excelenţă, Înalt Preasfinţiile şi Preasfinţiile voastre, stimaţi invitaţi, dragi membri sinodali, dragi seminarişti, dragi fraţi şi surori în Domnul,
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos!
Magnificat anima mea Dominum!
Celebrăm un eveniment istoric din viaţa Bisericii noastre locale, încheierea solemnă a Sinodului diecezan, început cu trei ani în urmă în 2001, tot într-o zi de 8 decembrie, solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Maicii Domnului. A fost şi va rămâne un timp de har, de binecuvântări, de rugăciuni comune, de căutări şi analize, de descoperiri noi şi de speranţe, un adevărat "kairos".
Punctul central al acestei trăiri speciale a fost mereu întâlnirea noastră cu Isus, care ne-a chemat să ne umple cu spiritul său pentru a descoperi cine suntem şi cum trebuie să ne prezentăm ca fii şi membri ai Bisericii noastre înaintea Părintelui ceresc care ne-a învrednicit să fim martorii iubirii sale în lumea de azi.
În cadrul acestei celebrări conclusive ne însoţesc câteva sentimente care vor să exprime realitatea existenţei şi fiinţei familiei şi Bisericii noastre, a episcopului, preoţilor şi a credincioşilor.
Nimeni nu a putut să o facă mai bine şi să o exprime în cuvinte mai alese şi cuprinzătoare decât Isus cel care a venit la noi ca să devină ca şi unul dintre noi şi să ne poarte pe drumul înălţării sale, spre drumul îndumnezeirii noastre: "Te preamăresc Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi învăţaţi şi le-ai descoperit celor mici. Da, Părinte căci aceasta a fost dorinţa ta" (Mt 11,25-26).
La fel a ştiut să o facă Maria cea aleasă să fie Fecioară curată şi mamă iubitoare pentru a-l primi şi oferi lumii pe Isus, când a răspuns îngerului: "Fie mie după cuvântul tău" (Lc 1,38) şi, mai ales, atunci când a îndreptat spre Dumnezeu cântarea ei de laudă şi preamărire faţă de tot ce a făcut Dumnezeu pentru ea şi poporul ales, exclamând: "Sufletul meu preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în dumnezeu, Mântuitorul meu, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, al cărui nume este sfânt".
Cu o profundă convingere şi cu mare bucurie au ştiut să o facă evangheliştii şi ceilalţi apostoli, aşa cum am auzit astăzi, mai ales cum ne-a transmis apostolul neamurilor în Scrisoarea sa către Efeseni: "Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu toată binecuvântarea spirituală, în ceruri, întru Cristos. În el Dumnezeu ne-a predestinat ca să fim poporul său, ca să fim şi noi ca nişte instrumente care cântă gloria sa" (Ef 1,3-6.11-12).
Biserica, dintotdeauna, nu a încetat să exprime această bucurie faţă de tot ce a săvârşit Dumnezeu cu noi, oamenii, prin Isus Cristos, în Duhul Sfânt, celebrând imnul cel mai mare, de laudă şi mulţumire, sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, şi repetând fără încetare: Gratias agamus Domino Deo nostro - Să mulţumim Domnului şi Dumnezeului nostru, căci vrednic şi drept este a-l preamări şi binecuvânta pentru toate darurile sale.
Preasfinţiile voastre, dragi confraţi întru preoţie, iubiţi membri sinodali, dragi fraţi şi surori,
Însuşindu-ne sentimentele lui Cristos cel care s-a făcut asemenea nouă, ale sfintei Fecioare Maria, pe care o celebrăm astăzi şi o ştim modelul, mama şi patroana noastră, curată şi iubitoare, ale sfinţilor apostoli şi evanghelişti, acum la încheierea solemnă a sinodului diecezan, timp de har, de binecuvântări şi de mari descoperiri, vrem să adunăm la un loc gândurile şi rugăciunile noastre aşezându-le pe altar, la celebrarea Euharistiei şi să repetăm cu Isus, cu Maria şi apostolul neamurilor, spunând:
1) Te preamărim pe tine, Doamne, Părintele nostru, care te-ai îndreptat spre noi şi ne-ai descoperit nouă celor mici, celor de la Iaşi, misterele tale, misterele credinţei noastre moştenite din străbuni, că ne-ai învrednicit să facem parte din acest popor nou, că ne-ai oferit nouă, episcop, preoţi, persoane consacrate, laici şi credincioşi, cuvintele tale şi invitaţia de a înainta în larg şi de a purta generaţiilor viitoare darul minunat al credinţei şi al iubirii, mesaj de iubire şi pace pentru întreaga lume.
2) Să cântăm şi noi cu suflet plin de mulţumire şi fericire, după toată istoria noastră de credinţă, pentru moştenirea primită de la străbuni pentru darurile minunate şi demne de atâta predilecţie din partea cerului, în aceste zile ale Sinodului, când am înţeles minunăţiile harului şi ale iubirii divine faţă de noi, cum a cântat Fecioara Maria spunând: Magnificat anima mea Dominum! Sufletul nostru preamăreşte pe Domnul, căci lucruri mari ne-a făcut nouă Cel Atotputernic, al cărui nume este sfânt.
3) Să exprimăm şi noi cu apostolul Paul, cum am auzit astăzi în Epistola către Efeseni: Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat şi pe noi cu toată binecuvântarea spirituală în ceruri, întru Cristos (în Duhul Sfânt). Pentru ce?
Pentru că el ne-a ales de mai înainte să fim sfinţi şi fără prihană în faţa lui în dragoste; el a orânduit de mai înainte să fim adoptaţi ca fii prin Cristos Isus ... Pentru că în el Dumnezeu ne-a predestinat ca să fim poporul său; şi el care înfăptuieşte tot ce a hotărât, a voit ca noi, prin speranţa în Cristos, să fim ca nişte instrumente (vii) care cântă gloria sa.
Iată motivul bucuriei şi laudei noastre acum, în acest moment de sărbătoare la încheierea Sinodului diecezan, în ziua Mamei noastre cereşti, exemplul şi patroana noastră.
Dragi fraţi şi surori în Cristos,
Trei ani de zile am încercat că descoperim darurile sale, să cunoaştem toată istoria noastră, să descoperim lipsurile noastre, incoerenţa răspunsului nostru, să înţelegem ce înseamnă să fim creştini la începutul noului mileniu, să vedem "ce trebuie să facem" pentru a înainta mai mult şi mai bine în larg, spre portul împlinirii şi desăvârşirii noastre, încărcaţi de daruri şi copleşiţi de binecuvântări.
La începutul acestei sfinte Liturghii, Preasfinţitul Aurel, coordonatorul întregii acţiuni sinodale, împreună cu colaboratorii cei mai apropiaţi, cu membrii comisiei centrale, a comisiilor speciale şi a secretariatului sinodal, ne-au prezentat documentele sinodale, un volum mare, impresionant şi plin de alese constatări despre trecut şi viaţă noastră, plin de sugestii şi contribuţii adunate din toată dieceza şi de la membrii sinodali, spre a fi subiect de profundă analiză şi de inspiraţie pentru mine şi colaboratorii şi consultorii mei speciali în vederea pregătirii şi prezentării documentului postsinodal, normă şi ghid pentru drumul nostru de viitor, pentru întreaga Biserică locală de Iaşi.
Celebrarea solemnă a Sinodului se încheie.
Munca de reînnoire şi reîmprospătare de acum începe. Programul îl aveam de mai înainte, ne spune Sfântul Părinte: "Nu este vorba, aşadar de a inventa un nou program. Programul deja există: este cel dintotdeauna, extras din evanghelie şi din tradiţia vie. Este centrat, în ultimă analiză, pe Cristos însuşi pe care trebuie să-l cunoaştem, să-l iubim, să-l imităm pentru a trăi prin el viaţa trinitară şi pentru a transforma cu el istoria până la împlinirea sa în Ierusalimul ceresc. Este un program care nu se schimbă o dată cu variaţia timpurilor şi a culturilor, chiar dacă ţine cont de timp şi de cultură, pentru un dialog adevărat şi o comunicare eficace. Acest program dintotdeauna este programul nostru pentru ce de-al treilea mileniu".
Sinodul nostru diecezan a avut şi are menirea să trezească în noi un nou dinamism pe drumul de credinţă, să ne inspire noi iniţiative pentru a contempla şi mai îndeaproape chipul lui Cristos.
"Pasul nostru la începutul acestui nou secol trebuie să fie mai sprinten pentru a străbate din nou cărările lumii", ne spune sfântul Părinte în acelaşi document Novo millennio ineunte şi ne asigură de un lucru mângâietor. "Ne însoţeşte în acest drum Fecioara Preasfântă, cea pe care am prezentat-o şi invocat-o ca stea a noii evanghelizări. Pe ea am indicat-o şi ca auroră luminoasă şi călăuză sigură a drumului nostru" (NMI 58).
Având pe masa din faţa altarului contribuţia membrilor Sinodului diecezan prin documentul prezentat de coordonatorul general al comisiilor sinodale, avem un ghid, o chemare, o provocare a fiilor Bisericii noastre - preoţi, persoane consacrate, laici şi vrednici specialişti în diferite domenii doctrinare, morale, sociale şi caritative, şi în acelaşi timp un ajutor, o contribuţie personală la munca de păstorire a turmei încredinţate.
Primesc cu multă bucurie şi satisfacţie toată această lucrare ca o expresie a îndemnului lui Isus prezent în mijlocul Bisericii noastre, care mi se adresează în primul rând mie şi, desigur, şi tuturor colaboratorilor mei, dar şi fiecărui creştin în parte: Duc in altum!
Ştiu că el este la cârma Bisericii şi ne oferă neîncetat lumina Duhului Sfânt, curajul şi puterea necesară, ca şi asigurarea: "Fiule, iată mama ta!".
Mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru acest timp sfânt şi binecuvântat al Sinodului, aducând recunoştinţa noastră întregii Biserici locale, membrilor sinodali parohiali şi locali, membrilor numiţi şi aleşi ai lucrărilor sinodale centrale, comisiilor pregătitoare, relatorilor şi coordonatorilor lucrărilor în plen, exprimând un gând ales de preţuire Preasfinţitului nostru Aurel pentru munca oferită şi implicarea nemijlocită la buna desfăşurare a întregii lucrări, implor şi aştept lucrarea continuă a Duhului Sfânt şi prezenţa binefăcătoare şi nemijlocită a lui Cristos în barca Bisericii, sperând în ocrotirea Maicii sfinte, patroana noastră, şi a sfântului Iosif, păzitorul familiei Bisericii noastre.
Mulţumindu-vă Înalt Preasfinţiilor voastre, nunţiului apostolic, celorlalţi ierarhi prezenţi aici sau uniţi cu noi sufleteşte, fraţilor noştri ortodocşi, Înalt Preasfinţiei sale mitropolit Daniel; mulţumind seminarului şi seminariştilor noştri, surorilor noastre şi vouă, fraţilor şi surorilor noastre întru Domnul, credincioşi catolici din Iaşi şi alte parohii ale diecezei, vă invit cu adevărat să răspundem efectiv îndemnului lui Isus repetat de atâtea ori în timpul Sinodului: Duc in altum, să punem mâna pe mreje şi să le aruncăm în larg.
Să fim de acum încolo ca nişte instrumente care cântă gloria sa.
Să spunem şi noi din inimă cu Maria: Fiat şi Magnificat.
Amin.
Iaşi, 8 decembrie 2004
Petru Gherghel,
episcop de Iaşi
