Seminarul "Biserica în slujba comunităţii - modele şi mărturii ale filantropiei creştine" a avut loc vineri, 23 ianuarie 2009, în cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină, la Institutul Social Pastoral "Sfântul Nicolae" din Iaşi. Au participat reprezentanţi de la Centrul Diecezan "Caritas" Iaşi, de la Institutul social-caritativ "Diaconia" şi autorităţi civile locale.
Moderatorul seminarului a fost pr. Narcis Axinte, consilier pe sectorul de asistenţă socială al Arhiepiscopiei Iaşilor şi director executiv al Fundaţiei "Solidaritate şi speranţă". Cel mai veridic mod de a lupta pentru unitatea creştinilor, spunea părintele în deschidere, este dimensiunea practică a iubirii. Implicarea Bisericii în asistenţa socială este o vocaţie şi o necesitate ce derivă din evanghelia iubirii lui Cristos.
Pr. Dan Sandu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi, a susţinut apoi o alocuţiune despre cele trei dimensiuni ale filantropiei: suferinţă, boală şi sărăcie. La acestea a adăugat bunăstarea, "o problemă pentru cei care o au şi o caută şi pentru cei care nu o au şi o caută".
Asistenţa socială este una dintre vocaţiile Bisericii, după cum spunea pr. Sandu, dar nu a fost o niciodată vocaţie publică, ci una tainică. Mântuitorul ne cere să trâmbiţăm doar cuvântul lui Dumnezeu, nu şi faptele noastre. Filantropia înseamnă să nu ştie stânga ce face dreapta. Un exemplu în acest sens este sfântul Vasile cel Mare, cel mai mare lucrător social din secolul IV.
Vorbind despre nevoia omului de sănătate, părintele pune pe primul plan în activitatea persoanei relaţia cu ceilalţi, "o binecuvântarea pe care Dumnezeu a dat-o primelor persoane". Lipsa de relaţie cauzează suferinţa însingurării, iar suferinţa îl face pe om să se întoarcă la Creator. Suferinţa nu este necesară, însă, atunci când apare, rolul este întotdeauna unul pedagogic: îl învaţă pe om în cine trebuie să-şi pună speranţa şi le dă şansa celor din jurul său să-şi exercite filantropia.
"Căutarea cu orice preţ a sănătăţii fiziologice şi fuga de suferinţă au dus la cultivarea senzaţionalului în materie de vindecare prin religie... Cristos avertizează asupra pericolului de a căuta în religie minuni şi semne, ignorând adevărata metodă de alinare a suferinţei respectiv dragostea lui Dumnezeu reflectată în lume prin dragostea de om, care nu trebuie să fie o simplă teorie".
Filantropia este teologia socială a Bisericii. Adevărata asistenţă socială se face împreună cu asistenţa religioasă şi asistenţa religioasă nu poate să ignore asistenţa socială. "Nu poţi să declari în Liturghie că iubeşti pe oameni şi să nu o arăţi după aceea. Cel care trăieşte autentic dimensiunea creştină o exteriorizează fără a face din aceasta un titlu de glorie". Biserica a cuprins în termenul filantropie şi asistenţa socială şi asistenţa religioasă.
Biserica se străduieşte să răspundă noilor realităţi sociale. "Este adevărat că niciodată nu vor fi resurse suficiente necesare finanţării tuturor nevoilor societăţii aflate în sărăcie sau suferinţă. Structura de bază rămâne parohia, unde preotul este chemat să manifeste iubirea de aproapele fiindcă el este slujitor nu numai al celor sociale, ci şi al cuvântului de învăţătură".
A luat cuvântul apoi pr. Lucian Farcaş, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi, care a prezentat, servindu-se şi de imagini, o conferinţă cu tema: "Ubi caritas et amor, Deus ibi est". Iubirea este în viziunea părintelui împlinirea vitală a Bisericii. Biserică înseamnă a fi caritate şi a oferi caritate.
Pornind de la evenimentele din decembrie 1989, pr. Farcaş a făcut o analiză a consecinţelor acelor fapte. "Biserica se confruntă cu probleme grave de sărăcie şi mizerie socială care în parte îşi au rădăcinile până în 1989, şi în mare parte sunt cauzate de evenimentele şi efectele evenimentelor din 1989".
Cum este prezentată sărăcia şi cum sunt prezentaţi oamenii cu probleme delicate din punct de vedere social? Atât starea de sărăcie cât şi oamenii ajunşi în această stare sunt prezentaţi ca "marfă". Este o gravă jignire adusă stării de sărăcie şi persoanei ca atare. Se vinde sărăcia pentru a prezenta senzaţionalul, pentru a obţine ratingul.
Părintele a continuat interpretând parabola bunului samaritean. Este surprinzătoare tăcerea autorului cu privirea la identitatea tâlharilor, a victimei, un om anonim. Insistă în schimb asupra samariteanului: cel care se apleacă, coboară sub victimă ca s-o poată ridica. Condiţia victimei este de neputinţă, este un obiect, nu este subiect. Aproapele nu poate fi obiectul asupra căruia se acţionează, este cel care acţionează, subiectul. Nici cei doi dinainte, fiecare "a venit şi a plecat". Samariteanul a venit dar n-a plecat, el s-a aplecat (legat); acesta este momentul în care se face trecerea în definirea aproapelui. Nu este un obiect asupra căruia se răsfrânge acţiunea, ci este cel care iniţiază acţiunea.
Vorbind apoi despre pomană şi dreptate socială, părintele spunea: "Trebuie respectată pomana aşa cum este ea în tradiţia biblică şi în tradiţia creştină. Pomana păstrează această notă a discreţiei - nu ştie stânga ce face dreapta". Modernitatea aduce însă situaţii foarte complicate, pomana nu este suficientă. Au apărut congregaţiile, şi jumătate din carisma oricărei congregaţii este socială: slujirea lui Dumnezeu şi slujirea aproapelui.
Misiunea Bisericii este, alături de a continua pomana, de a pregăti oameni care să ducă mai departe slujirea la nivel instituţionalizat. Toate instituţiile au menirea de a sluji persoana umană. Organizarea carităţii trece de la nivel individual la nivel instituţional, însă cu cât avem mai multe instituţii, ca atât trebuie ca persoanele care activează în aceste instituţii să fie mai bine pregătite.
Instituţiile de asistenţă socială au şi misiunea de a veghea asupra ordinii sociale din societate, trebuie "să-i ţină sub control" pe cei care iau decizii ce privesc viaţa oamenilor. "Sunt oameni care nu mai strigă. Biserica trebuie să aibă acea capacitate profetică de a ridica glasul să-i apere pe cei care nu mai au glas, nu-şi cunosc drepturile, nu sunt ascultaţi".
Pr. Farcaş a amintit că O.N.U. a declarat anul 2009 an al reconcilierii, iar ziua de 20 februarie a fost numită "ziua mondială a dreptăţii sociale". Sărăcia este în mare parte efectul nedreptăţii, pentru a combate sărăcia este nevoie de dreptate.
Seminarul s-a încheiat cu discuţii asupra proiectelor celor două organizaţii caritative, proiecte prezentate de pr. Adam Marius, director executiv la Centrul Diecezan Caritas Iaşi, şi pr. Iulian Negru, directorul Institutului social-caritativ "Diaconia" din Iaşi.
Florin Jitaru
