Asociaţia Caritas Roman şi Parohia Romano-Catolică "Fericitul Ieremia Valahul" din Roman au desfăşurat, joi, 18 februarie 2010, începând cu ora 12.00, activitatea numită "Prânzul fraternităţii şi solidarităţii".
Aceasta este prima activitate din cadrul celor trei de acest gen care au fost planificate a avea loc în Centrele Caritas din Iaşi, Roman şi Bacău.
Anul 2010 a fost declarat de Comisia Europeană şi Parlamentul European ca Anul de Luptă împotriva Sărăciei şi Excluziunii Sociale. Prin vizita sa de duminică, 14 februarie 2010, la Centrul Caritas al Diecezei de Roma din Gara Termini din Roma, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a dorit să marcheze importanţa acestui an pentru Biserică, care este implicată activ în viaţa socială.
Acest eveniment a fost făcut cunoscut celor 120 de persoane prezente în sala de cateheză a bisericii "Fericitul Ieremia Valahul", printre care PS Aurel Percă, pr. Egidiu Condac, director al Confederaţiei Caritas România, pr. Marius Adam, director executiv al Centrului Diecezan Caritas Iaşi, prof. Laurenţiu Dan Leureanu, primarul Municipiului Roman, părintele Alois Moraru, paroh, prin intermediul unui fragment radiofonic al emisiunii în limba română de duminică, 14 februarie, a postului Radio Vatican.
Însoţit de imagini de la acel eveniment, momentul a introdus în atmosfera discursului social al Bisericii prin vocea autorizată a suveranului pontif. Astfel "Biserica recunoaşte în cei săraci chipul lui Isus, îi iubeşte şi nu-i abandonează. Biserica iubeşte pe fiecare om pentru ceea ce el este şi nu pentru ceea ce el posedă şi realizează". Apoi papa s-a adresat medicilor şi voluntarilor de la Căminul Caritas din Gara Termini, mulţumindu-le pentru ceea ce fac pentru oraşul Roma, amintindu-le cuvintele primului director al Caritas Diecezan Roma, părintele Luigi Di Liegro: "Un oraş în care, chiar şi un singur om suferă mai puţin, este un oraş mai bun".
În comuniune cu papa, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, i-a îmbărbătat pe cei prezenţi şi i-a îndemnat să facă fapte de milostenie şi caritate creştină pentru a face simţită acţiunea Bisericii de luptă împotriva sărăciei prin participarea fiecărui creştin.
În cuvântul său, pr. Egidiu Condac a prezentat cifre care reflectă starea actuală a societăţii europene, amintind că una din şase persoane sunt afectate de fenomenul sărăciei. Apoi a amintit de petiţia organizaţiilor nonguvernametale către guvernele europene care conţine patru revendicări: dreptul la protecţie socială, dreptul la servicii sociale, dreptul la un loc de muncă şi la un salariu decent şi eradicarea sărăcie, mai ales cea care afectează copiii.
Prezent la eveniment, primarul urbei muşatine, prof. Laurenţiu Dan Leureanu, şi-a exprimat disponibilitatea de a colabora pe plan local la activităţi care se înscriu în spiritul activităţilor caritabile.
După prezentarea unui material video despre activităţile Asociaţiei Caritas Roman, a avut loc un prânz comun, care ne-a introdus în atmosfera fraternă a primei comunităţi creştine din Ierusalim.
Mulţumim părintelui paroh Alois Moraru pentru colaborare, voluntarilor din Parohia "Fericitul Ieremia Valahul" din Roman pentru ajutor şi tuturor celor care au contribuit în diferite moduri la buna desfăşurare a acestui eveniment.
Colectivul Asociaţiei Caritas Roman
