Luni, 8 martie, la ora 16,00 au fost reluate lucrările simpozionului, iar tema pusă în discuţie a fost "Cum să vestim evanghelia la un popor creştin măcinat de fenomenul emigraţiei, sărăciei şi corupţiei?". Moderatorul acestei mese rotunde a fost pr. conf. Alois Bulai.
La această discuţie printre invitaţi s-au numărat pr. prof. dr. Vladimir Petercă (Institutul Catolic Bucureşti), pr. prof. dr. Gheorghe Popa (Facultatea Ortodoxă Iaşi) şi pr. lect. dr. Lucian Farcaş (Facultatea Catolică Iaşi). Discuţiile au început cu prezentarea făcută de pr. Petercă despre conceptul de sărăcie în Vechiul Testament. Apoi pr. Lucian Farcaş a prezentat problema sărăciei din punct de vedere moral cu conotaţii sociale. A prezentat viziunea Bisericii Catolice subliniind că Dumnezeu nu intervine acolo unde ar trebui să intervină omul. Pr. Gheorghe Popa a prezentat sărăcia sub dublu aspect, ca virtute şi păcat, accentuând că sărăcia devine virtute în măsura în care este asumată în mod liber şi este un mare păcat, o nedreptate socială atunci când este impusă. Se face diferenţa între sărăcie şi cerşetorie, iar uneori românul se complace în situaţie motivându-se în mod eronat.
Parabola din Evanghelia după Luca în care se vorbeşte despre bogatul nesăbuit ar trebui să fie un suport al ideii că bogăţia materială poate însemna o sărăcire, în mod negativ, din punct de vedre spiritual. Fericirile proclamate pe munte de către Isus la începutul predicării sale pun în relief o caracteristică esenţială a creştinului sub aspectul că sunt fericiţi cei săraci cu duhul deoarece ei ştiu să-şi depăşească cu demnitate încercările trăind în simplitate dimensiunea speranţei că Dumnezeu îşi va aminti de ei.
Una dintre întrebările provocatoare a fost dacă preoţii în activitatea lor pastorală ar trebui să caute ca mai întâi să experimenteze condiţia celor pe care îi evanghelizează şi mai apoi să prezinte mesajul evanghelic? Un caz cunoscut este cel al preoţilor muncitori din Franţa, experienţă care nu a avut un deznodământ fericit. Răspunsul la întrebare s-a situat pe accepţiunea rolului de învăţător al păstorului şi nu cel de integrat social în situaţiile limită. Biserica trebuie să se preocupe de ridicarea nivelului social, însă nu este responsabilitatea sa să rezolve această problemă în mod direct şi specific, acesta este rolul instituţiilor statale înfiinţate în acest scop. Rolul politicului este de netăgăduit. Saltul calitativ al vieţii se poate realiza numai într-o societate în care se poate vorbi de cele trei categorii sociale bine determinate: 25% bogaţi, 25% săraci iar 50% persoane cu o condiţie materială de bunăstare. Fenomenul de într-ajutorare este important deoarece se pun în aplicare principiile creştine care se fundamentează pe porunca iubirii. Generaţiile tinere au de recuperat această dimensiune care poate într-un viitor apropiat vor reuşi să schimbe configuraţia economică mondială actuală. Se vorbeşte că din cele 6 miliarde de locuitori ai planetei 1,2 miliarde au un venit de 1 dolar / zi şi 2 miliarde de 2 dolari / zi.
Problema emigraţiei se pune în termenii îngrijorători ai unei realităţi care ne dezavantajează ca popor. Circa 7 milioane de români locuiesc, fie permanent, fie temporar în afara ţării din motive de îmbunătăţire a condiţiei materiale. Mulţi sunt tineri, ceea ce afectează planurile pastorale deoarece nu mai există perspectiva viitorului. Unii intelectuali, persoane specializate, preferă să emigreze lăsând descoperite multe domenii care ar putea să ne propulseze social.
Corupţia, o problemă spinoasă a societăţii româneşti, are conotaţii politice. Rolul Bisericii este acela de a se păstra în afara acestei dimensiuni pentru a-şi menţine credibilitatea. Omul politic şi cel religios nu au un viitor utopic, ci acesta se clădeşte pe trecut. Tributari unui sistem totalitar, societatea noastră nu are nevoie de specialişti pe cât de mult are nevoie de oameni de caracter. Preocuparea Bisericii în această direcţie trebuie să fie aceea de a forma conştiinţe integre care să facă faţă procesului de secularizare ce a fost importat şi la noi din Occident. La nivel de corupţie, dispreţul drepturilor omului devine izvorul tuturor problemelor sociale.
După accepţiunea sfântului Paul, Biserica în activitatea sa evanghelizatoare trebuie să se facă tuturor toate, iar mărturia sa va fi cu atât mai convingătoare cu cât prezintă mai plauzibil realităţile spirituale.
Diac. Cristinel Farcaş
