| |
Omilia card. Angelo Amato (în stânga), |
Sfânta Liturghie şi beatificarea lui Anton Durcovici, episcop, martir (1888-1951)
Iaşi, 17 mai 2014
1. Prin beatificarea episcopului Anton Durcovici se aprinde încă o stea pe bolta cerească a martirilor lui Cristos. Biserica Catolică, încă de la începuturi, a fost o Biserică de martiri. Martiriul reprezintă sigiliul suprem al iubirii şi al fidelităţii creştinilor faţă de Cristos şi faţă de cuvântul său de viaţă şi adevăr. În timpul barbariei inumane în care s-a cufundat Europa în secolul trecut, Biserica a fost ţinta unor violente persecuţii de-a lungul întregului continent, în nord ca şi în sud, în orient ca şi în occident. Cele mai sângeroase au fost regimurile totalitare cu ideologiile lor bazate pe ură, oprimare şi moarte. Europa a devenit un spaţiu infernal pentru milioane de persoane care şi-au pierdut rudele, bunurile, propria demnitate şi, de multe ori, chir şi propria viaţă.
Şi Biserica Catolică din România a fost persecutată. Fii săi s-au opus forţei brute a tiraniei doar cu armele nevinovăţiei şi statorniciei lor în credinţă. Ei au suportat tot felul de chinuri învingând monstrul răului prin iertare şi răspunzând la ură cu iubire.
Aceasta este şi strălucitoarea aureolă a Fericitului nostru care se adaugă celorlalţi episcopi, preoţi şi laici români pe care Biserica i-a ridicat la cinstea altarelor. Monseniorul Anton Durcovici, episcop de Iaşi, a urcat asemenea lui Isus Calvarul pentru a fi răstignit şi pentru a fi primit de către Cel Înviat în bucuria veşnică a Ierusalimului ceresc. Plin de admiraţie faţă de acest excepţional episcop, papa Francisc îl numeşte în scrisoarea sa apostolică "păstor plin de zel, apostol al adoraţiei euharistice şi mărturisitor eroic al comuniunii cu Scaunul lui Petru".
2. Cine era episcopul Durcovici? Era o persoană blândă, pacifică, plină de credinţă, iubitoare şi milostivă. Îi iubea în mod deosebit pe cei săraci. Unii martori ne relatează că în acel timp erau în Iaşi multe persoane care sufereau din cauza sărăciei. Monseniorul Durcovici a luat atunci hotărârea de a deschide în cadrul Şcolii Catolice "Notre Dame de Sion" o cantină pentru săracii oraşului.
Fericitul nostru nu avea duşmani, nu era implicat în politică, considerându-i pe toţi drept fraţi. Şi cuvântul său era în mod esenţial evanghelic. Martorii afirmă că el trăia şi vorbea in persona Christi (în persoana însăşi a lui Cristos). De asemenea, îşi aducea foarte bine aminte de cuvântul lui Isus: "Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi" (In 15,20).
Tocmai de aceea, când a venit clipa încercării s-a dovedit a fi puternic şi curajos. Istovit după mai mult de doi ani de interogatorii şi torturi, condamnat fără a fi judecat la închisoare la Sighet, episcopul şi-a păstrat spiritul senin şi răbdător. Era susţinut de cuvintele sfântului apostol Paul care au fost citite la Liturghia de astăzi: "Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos? Oare necazul, sau strâmtorarea, sau persecuţia, sau foametea, sau lipsa de haine, sau primejdia, sau sabia? [...] Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit" (Rom 8,35.37).
În ciuda chinurilor şi a umilirilor, el se ruga şi cerea rugăciuni pentru statornicia sa. Unica sa vină era aceea de a fi catolic şi în comuniune cu papa. Nereuşind să mai mănânce, îşi dăruia mâncarea celorlalţi colegi de celulă. Aşa cum ne relatează părintele iezuit Otto Farrenkopf, şi el prizonier la Sighet, episcopul Durcovici era pe deplin conştient că a fost aruncat în cunoscuta celulă a morţii pentru a-şi sfârşi acolo singur viaţa.
3. Odată cu dispariţia sa dinaintea privirii oamenilor, eroicul nostru episcop a intrat în lumina veşnică a corurilor de îngeri şi sfinţi, lăsând o amintire de neşters în sufletul Bisericii Catolice din România, care îl cinsteşte ca pe un păstor bun şi luminos. Studenţii săi din seminar, preoţii Arhidiecezei de Bucureşti şi ai Diecezei de Iaşi, credincioşii convertiţi şi îndrumaţi de episcopul Durcovici, creştinii împăcaţi de el cu Dumnezeu prin sacramentul spovezii afirmă în unanimitate că au fost edificaţi de exemplul său şi că au fost impulsionaţi de înţelepciunea îndemnurilor sale duhovniceşti să înainteze pe calea perfecţiunii evanghelice.
În anul 1987, aflând de vestea începerii procesului de beatificare, doamna Ang?le Mornand, proprietara unei fabrici din Bucureşti ce fusese convertită de martirul nostru, scria de la Paris: "Vestea minunată a beatificării veneratului nostru sfânt episcop Durcovici a ajuns la mine asemenea unei bucurii cereşti care mă alină în purtarea crucii grele. Am primit astfel un mare har de la Dumnezeu: privilegiul de a cunoaşte un sfânt aici pe pământ. Era într-adevăr un sfânt minunat".
Biserica, asemenea unei mame bune şi milostive, nu a permis ca praful uitării să se aştearnă pe amintirea episcopului nostru şi îl înalţă astăzi la cinstea altarelor pentru a-l face să strălucească drept sare a pământului şi lumină a lumii. Plini de bucurie, putem şi noi repeta cuvintele Apocalipsului: "Acum au venit mântuirea şi puterea, împărăţia Dumnezeului nostru şi puterea Unsului său, pentru că a fost aruncat afară acuzatorul fraţilor noştri" (Ap 12,10).
4. Povăţuiţi de Mântuitorul Isus, care ne învaţă să ne iubim duşmanii şi să ne rugăm pentru cei care ne persecută, atitudinea noastră astăzi nu este cea a răzbunării, ci aceea a iertării. Ne-o cere însuşi Fericitul nostru martir, care la 14 aprilie 1948, cu ocazia începutului slujirii sale episcopale la Iaşi, spunea: "Ascultaţi deci, iubiţii mei fii sufleteşti, cu inima primitoare cuvintele şi sprijiniţi-mi străduinţele mele slabe cu rugăciunile voastre din toate zilele: iar voi, Preacucernicilor fraţi preoţi, daţi-mi fără preget colaborarea voastră; astfel încât în ziua marii judecăţi să putem da seamă, cu toţii fără frică, înaintea Mielului dumnezeiesc (...) Doamne Isuse Cristoase, pe tine te aleg astăzi drept scut neînvins al turmei încredinţate păstoririi mele. Păzeşte-ne, Doamne; călăuzeşte-ne spre fericirea ta, ca sa se împlinească pentru noi cuvântul dumnezeiesc! "Fericit poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul" (Ps 143,15).
Îndreptându-se apoi către sfânta Fecioară Maria, faţă de care avea o profundă devoţiune, episcopul se ruga folosind cuvinte profetice: "Primeşte Fecioară Preasfântă, rugile şi suferinţele noastre drept ispăşire şi pentru întoarcerea păcătoşilor, a fraţilor noştri rătăciţi, care atât de mult, prin fărădelegile lor, rănesc inima preasfântă a lui Isus şi inima ta de mamă. Iartă-i, mamă îndurătoare, că nu ştiu ce fac; du-i şi pe ei la limanul mântuirii.
Dobândeşte-le lor şi nouă tuturor, prin bunătatea ta, harul ca într-o zi să fim cu toţii în cer împreună cu tine, pentru a cânta milostivirile inimii tale neprihănite şi a proslăvi laolaltă bunătatea Treimii Preasfinte".
Sunt cuvinte evanghelice scrise cu litere de aur şi de sânge şi izvorâte din inima sa blândă şi smerită, atât de asemănătoare cu inima lui Isus. În ziua arestării sale, episcopul Durcovici ar fi trebuit să îi ajute pe tinerii ce urmau a fi miruiţi să înţeleagă acest îndemn al lui Isus: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este plăcut, iar povara mea este uşoară" (Mt 11,28-30).
Să considerăm îndreptat astăzi şi către noi acest cuvânt dumnezeiesc şi să căutăm să îl trăim, pentru a cinsti cu viaţa noastră eroismul fericitului nostru episcop martir, misionar al păcii şi al fraternităţii".
