După cum rezultă din înscrisurile vremii, anul acesta, în ziua de 10 decembrie 2021, se împlinesc 70 de ani de la moartea episcopului nostru martir, dr. Anton Durcovici.
Chiar şi acum, la ceas aniversar, dacă poate fi numit astfel, mărturia vieţii, dar mai ales a morţii lui, vorbeşte de la sine. "Spre miezul nopţii, acel trup scheletic, după cum avea să afirme un martor despre ultimele lui momente în închisoarea de la Sighet, dezbrăcat, plin de răni şi sânge, a fost aruncat într-o celulă unde se mai aflau 15 suflete chinuite. În faţa acestei scene pr. Friedrich s-a repezit cu o pătură şi l-a acoperit. Din cauza durerilor şi a gerului, episcopul Durcovici n-a putut dormi şi în acea noapte a mai găsit tăria să încurajeze pe sărmanii deţinuţi, zicându-le: «Duceţi crucea Mântuitorului care s-a răstignit pentru păcatele noastre, căci va veni ziua învierii şi pentru mult încercatul popor român». A fost apoi luat şi dus într-o celulă singur unde a murit la 10 decembrie 1951".
Moartea episcopului Durcovici, fiind în preajma Crăciunului, aminteşte de moartea lui Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul lui Isus. Irod a tăiat capul "glasului celui care strigă în pustiu" (Mt 3,3), dar cuvântul, Isus Cristos, cel pentru care se născuse Ioan, şi-a continuat misiunea în lume.
Oamenii pot face să tacă "glasul" celor care strigă pentru Dumnezeu, dar "cuvântul" nu-l pot opri, pentru că în acest caz, "cuvântul" e mai puternic decât "glasul" şi va rămâne veşnic.
Ucigând "glasul" episcopului Anton Durcovici în închisoarea din Sighet, "cuvântul" lui care era inspirat din "cuvântul veşnic" a trecut dincolo de pereţii închisorii, de întunericul mormântului în care a fost pus, a străpuns cu forţa lui istoria şi a ajuns până la noi. Doar aşa, de atâta timp, ni-l dorim la "cinstea altarelor", acolo unde de drept îi este locul.
Exemplul vieţii, dar mai ales al morţii lui, ne "zoreşte" la mai mult, la a-l şti alături de sfinţii şi îngerii din ceruri, pe noi, cei care am simţit la rădăcina vieţii noastre creştine "răcoarea" binefăcătoare şi hrănitoare a cuvântului şi a prezenţei lui.
Moartea lui pentru Cristos în închisoarea de la Sighet a determinat, aşa cum ştim, Dieceza de Iaşi să ceară Sfântului Părinte Papa şi Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor să-l ridice la cinstea altarelor. Şi asta s-a întâmplat la 17 mai 2014, când pe stadionul din Iaşi în prezenţa a zeci de mii de credincioşi din întreaga ţară, s-au auzit cuvintele: "Episcopul Anton Durcovici este declarat Fericit al Bisericii". Noi vom continua şi ni-l dorim acolo, printre sfinţii din cer, din calendar, din inimile noastre. Drumul însă este anevoios, ca şi viaţa lui, de altfel. Fiţi convinşi că la Roma se lucrează intens la documentaţia necesară acestei cauze.
În acest sens, tot la Roma, cu ocazia împlinirii celor 70 de ani de la moartea lui, Postulatura Cauzei de Beatificare şi Canonizare se face "purtătoarea lui de cuvânt".
În speranţa că Dumnezeu va asculta rugăciunile noastre, pe care vă invit insistent să continuaţi să le faceţi, conştient că, acolo, la Sighet, în timp ce episcopul Durcovici îşi prezenta prin martiriu oferta vieţii sale Celui pe care l-a slujit în viaţa sa, în acelaşi timp, Pruncul Isus, "viaţa" (In 11,25), aşa cum el însuşi avea să se definească, continua să se nască şi continuă să se nască prin sângele martirilor săi.
Fericite Anton Durcovici, mulţumim! Mulţumim pentru exemplul vieţii şi pentru curajul în faţa morţii. Mulţumim!
Pr. Isidor Iacovici,
postulator
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Secţiunea "Ep. Anton Durcovici" (in memoriam)
Episcopul Anton Durcovici a fost beatificat la Iaşi (17 mai 2014)
