Anul acesta se împlinesc 53 de ani de la moartea episcopului martir Anton Durcovici. Miercuri, 1 decembrie, în toate bisericile din Moldova începe novena de rugăciune pentru beatificarea episcopului martir. Dosarului său de beatificare se află pe masa de lucru a Comisiei Pontificale pentru Cauza Sfinţilor din Vatican. Anton Durcovici s-a născut la 17 mai 1888 în Austria, la Bad Deutsch-Altenburg. În 1894 se stabileşte la Iaşi, face studiile seminariale la Bucureşti şi Roma şi este sfinţit preot la 24 septembrie 1910. La 30 octombrie 1947 este numit episcop de Iaşi. După arestarea sa la 26 iunie 1949, în noaptea de 10/11 decembrie 1951 moare în închisoarea comunistă de la Sighetu Marmaţiei.
Legat de rugăciunile pentru episcopul martir dr. Anton Durcovici, pr. Pavel Balint, decan şi paroh de Bad Deutsch-Altenburg/Austria, a trimis o scrisoare "către cinstitorii şi cinstitoarele episcopului martir dr. Anton Durcovici" pe care o redăm în continuare.
* * *
"Tăria mea şi lauda mea este Domnul" (Ps 118,14)
"În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, eu am biruit lumea" (In 16,33)
Anul 2004 este o deosebită ocazie pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu: jubileul de 25 de ani de preoţie al promoţiei 1979, colegi ai Preasfinţitului Aurel Percă, episcopul auxiliar de Iaşi. Întrucât şi eu sunt în această serie, am invitat pe toţi colegii aici în parohia de naştere şi de botez a episcopului martir dr. Anton Durcovici ca, înainte de a pleca spre Lourdes, să celebrăm sfânta Euharistie şi să ne rugăm împreună la piatra comemorativă. Într-adevăr, aşa a şi fost în ziua de 4 mai a.c.: însoţiţi de cântările câtorva studenţi teologi din Iaşi şi de mentorul nostru, prof. dr. Mons. Anton Despinescu, noi, mulţi locuitori de aici şi cei de la băi, ne-am rugat plini de bucurie, însufleţire şi speranţă pentru o urgentă declarare ca fericit a episcopului nostru martir.
De fiecare dată însă, când vizitez piatra comemorativă (ridicată şi sfinţită în ziua de 14 mai 1988) de pe "Drumul episcop Durcovici" în Bad Deutsch-Altenburg, citesc mai întâi textul "Aici a fost casa în care s-a născut dr. Anton Durcovici, care a murit ca episcop de Iaşi într-o închisoare românească în ziua de 10 decembrie 1951 pentru credinţă şi Biserică", apoi zăbovesc în rugăciune pentru acela care nu a trădat convingerea sa în credinţă şi învăţătura Bisericii, dimpotrivă a murit ferm ca martir. (De asemenea în iulie a.c., în timpul călătoriei de concediu spre Moldova, am făcut o scurtă pauză de rugăciune la "Cimitirul săracilor" din Sighetu Marmaţiei). Cu preţul jertfelor şi a vieţii episcopul Durcovici a arătat poporului de atunci din România ce înseamnă această virtute cardinală a tăriei.
Folosind cuvintele sf. Grigore cel Mare (Moralia in Job VII), toţi cei care l-au văzut suferind şi pe moarte puteau să spună că episcopul Anton Durcovici "a iubit greutăţile acestei vieţi cu privirile spre răsplata victoriei veşnice".
După 53 de ani de la moartea lui putem şi noi spune (preluând ideile din Catehismul Bisericii Catolice nr. 1808) următoarele despre episcopul martir: Dacă a rămas statornic în greutăţi, dacă a avut o atare hotărâre să se împotrivească ispitirilor şi să depăşească obstacolele vieţii morale, dacă a învins teama de moarte şi a stat ferm în faţa prigonirilor timpului său, dacă a fost gata să-şi jertfească propria viaţă pentru adevărul credinţei şi a Bisericii, atunci a fost pătruns de virtutea tăriei până la eroism. Astfel a fost pentru acel timp un exemplu luminos pentru credincioşi şi o piatră de poticnire pentru necredincioşi.
În acest sens Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea în enciclica Veritatis splendor - Strălucirea adevărului (6 august 1993) a scris că martiriul este un semn strălucitor al sfinţeniei Bisericii (nr. 93) "Martirii - şi în sens larg toţi sfinţii - luminează prin exemplul lor fiecare epocă a istoriei. Prin mărturia lor extraordinară pentru bine sunt un reproş viu pentru toţi cei care calcă legea (Înţ 2,12); prin ei răsună încontinuu cuvintele profetului Vai vouă, care numiţi răul bine şi binele rău; care transformaţi întunericul în lumină şi lumina în întuneric, ceea ce-i amar în dulce şi ceea ce-i dulce în amar" (Is 5,20).
La acest martiriu nu sunt chemaţi toţi oamenii. Unul însă care a fost chemat de Dumnezeu este eroul credinţei şi al Bisericii noastre: statornicul episcop dr. Anton Durcovici.
Şi anul acesta vă invit pe toţi să vă rugaţi pentru declararea ca fericit a episcopului nostru. Novena de rugăciune este în perioada 2-10 decembrie. În Bad Deutsch-Altenburg încheiem novena cu o sfântă Liturghie pentru episcopul Anton Durcovici celebrată în proaspăt renovata capelă "Sfânta Elisabeta" cu ocazia a 50 de ani de la sfinţirea ei.
Cu salutări prieteneşti,
Pr. Pavel Balint, decan şi paroh de Bad Deutsch-Altenburg/Austria
* * *
La 30 octombrie 1947 a fost numit episcop. El a fost consacrat la 5 aprilie 1948 de nunţiul apostolic Gerald Patrik O'Hara şi înscăunat la 14 aprilie acelaşi an. Această numire a fost făcută de Sfântul Părinte papa Pius al XII-lea (1939-1958) în înţelegere cu Înaltul Guvern al ţării şi conform Concordatului încheiat între Sfântul Scaun şi Statul Român.
Mons. Anton Durcovici s-a născut la 17 mai 1888 în Bad Deutsch-Altenburg, în Austria. La vârsta de opt ani a venit la Iaşi, unde a frecventat timp de doi ani cursurile Şcolii Elementare a Parohiei Catolice. Apoi s-a transferat la o şcoală din Bucureşti, după care s-a înscris ca seminarist la Liceul "Sfântul Iosif" din capitală (1898-1906). La 30 octombrie 1906 a fost trimis la Roma pentru a-şi continua studiile teologice la "Propaganda Fide" (1906-1911). După ce a fost sfinţit preot la 24 septembrie 1910 în bazilica "Sfântul Ioan din Lateran", s-a reîntors în ţară la 29 iulie 1911. Aici a fost mai mulţi ani profesor, după care a activat la Tulcea, Târgovişte şi Giurgiu. După Primul Război Mondial pr. A. Durcovici a ocupat diferite funcţii în cadrul Arhidiecezei de Bucureşti: vicar general al Mitropoliei de Bucureşti, rector şi profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti, precum şi canonic al aceleiaşi arhidieceze.
În timpul scurtei sale păstoriri a Diecezei de Iaşi, episcopul Durcovici a întreprins o activitate istovitoare de vizitare a parohiilor din Moldova, însufleţind cu viaţa sa sfântă inimile enoriaşilor săi. Din cauza impasului în relaţiile diplomatice dintre Guvernul Român şi Sfântul Scaun, prin denunţarea Concordatului din 1929, episcopul Durcovici a avut multe de îndurat din partea regimului comunist. La 26 iunie 1949, în timp ce mergea spre Popeşti-Leordeni pentru a administra taina sfântului Mir, a fost arestat de Securitate şi închis la Bucureşti, Jilava şi apoi la Sighetu Marmaţiei, unde moare în "celula morţii" la 10 decembrie 1951.
* * *
Spre miezul nopţii un trup scheletic, dezbrăcat, plin de răni şi sânge a fost aruncat într-o celulă unde se mai aflau 15 suflete chinuite. În faţa acestei scene pr. Friedrich s-a repezit cu o pătură şi l-a acoperit. Din cauza durerilor şi a gerului episcopul Durcovici n-a putut dormi şi în acea noapte a mai găsit tăria să încurajeze pe sărmanii deţinuţi, zicându-le: "Duceţi crucea Mântuitorului care s-a răstignit pentru păcatele noastre, căci va veni ziua învierii şi pentru mult încercatul popor român". A fost apoi luat şi dus într-o celulă singur unde a murit la 10 decembrie 1951.
