Horgeşti: Campusul "Curajoşi ca Maria"
Copiii din Parohia "Adormirea Maici Domnului" Horgeşti au avut bucuria de a participa în perioada 2-6 iulie 2018, la iubitul campus, organizat de părintele paroh Emil Lucaci, în colaborare cu tinerii din comunitate. În acest an, cei aproximativ 90 de copii şi 13 animatori s-au întâlnit la campus cu Preasfânta Fecioară Maria deoarece tema campusului a fost inspirată de la Ziua Copilului de anul acesta de la Cleja "Curajoşi ca Maria". Copiii trebuie să înţeleagă încă de la cele mai fragede vârste să aibă curajul de a spune "DA" chemării pe care Dumnezeu le-o încredinţează.
Programul campusului a început în fiecare zi la ora 09.00. După bansurile de înviorare, a urmat cateheza care a jucat un rol esenţial în formarea copiilor. După cateheză a urmat momentul de pregătire a echipelor pentru spectacol animat cu jocuri de cunoaştere, jocuri de echipă şi ştafetă. După aceste momente de formare şi pregătire urma, la ora 12.00, rugăciunea "Îngerul Domnului", care încheia prima parte a zilei, copii plecând acasă pentru prânz.
Pentru a doua partea zilei întâlnirea era la ora 15.00 urmată de o jumătate de oră de bansuri. După bansuri urmau momentele cele mai aşteptate de copii: jocurile şi concursurile. Cu multă voie bună şi disponibilitate, fiecare participant încerca să-şi ajute echipa pentru obţinerea punctajului maxim. Într-o scurtă pauză dintre jocuri copiii primeau o mică gustare.
Programul zilnic se încheia cu sfânta Liturghie. La aceasta copiii erau implicaţi în mod activ prin proclamarea lecturilor, dar şi prin cântarea lor. Joi, înainte de sfânta Liturghie, a avut loc o oră de adoraţie pentru copiii şi credincioşii din comunitate. Adoraţia a fost condusă de un seminarist ajutat de copii care au cântat la chitară şi de animatorii acestui campus. Vineri a avut loc festivitatea de premiere. Indiferent de echipa care a avut punctajul cel mai mare, toţii copii au fost câştigătorii unei experienţe pe care nu o vor uita prea devreme şi despre care vor povesti părinţilor şi celorlalţi copii care nu au participat la campus.
Toţii copii au speranţa că vor mai fi şi alte momente în care ei să se adune împreună în jurul Bisericii pentru rugăciune, cântece, bansuri, jocuri şi concursuri.
Mulţumim tuturor celor care au făcut posibile aceste zile: părintelui paroh, seminariştilor şi animatorilor din comunitate. Toţi şi-au dedicat timpul lor pentru reuşita acestui campus.
Ioachim Doboş
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
Horgeşti: Campusul "Curajoşi ca Maria"