Între 13 şi 15 iulie 2017, în Parohia Horgeşti, a avut loc campusul copiilor organizat cu susţinerea părintelui paroh Emil Lucaci şi cu ajutorul unui grup de tineri din comunitate. Campusul a fost intitulat "Importanţa regulilor în viaţa de zi cu zi", iar învăţătura din cadrul catehezelor a avut la bază filmul animat The Croods care scoate în evidenţă tocmai necesitatea regulilor în întreprinderea unei călătorii pe drumul familiei.
Dacă aşteptările organizatorilor cu privire la numărul copiilor erau rezervate iniţial, aceştia au trebuit să facă faţă ulterior unei avalanşe neaşteptate de copii de toate vârstele şi de diferite confesiuni. În total, pe parcursul acestor trei zile au fost prezenţi aproximativ 90 de copii.
Programul zilnic începea la ora 9 şi se termina, după o pauză de masă bine meritată, seara, la ora 18.30. Ca o încununare a întregii zile şi ca un gest de mulţumire adus lui Dumnezeu, copiii participau activ la sfânta Liturghie, animând-o prin cântecele acompaniate de chitare şi prin entuziasmul specific acestei vârste.
La finalul campusului a avut loc un spectacol în care copiii, în prezenţa părinţilor şi a credincioşilor din comunitate, şi-au putut etala talentele şi veleităţile artistice în materie de dans şi de interpretare vocală şi instrumentală a unor cântece.
Le mulţumim tuturor celor care au participat la acest campus şi, de asemenea, şi celor care, într-un mod sau altul, au făcut posibilă buna desfăşurare a întregului program.
Ovidiu Căliman
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 13-15 iulie: Horgeşti: Campusul copiilor
