În Parohia Romano-Catolică "Adormirea Maicii Domnului" din Horgeşti a avut loc un campus pentru copiii din comunitate. Acesta s-a desfăşurat în perioada 8-10 iulie 2014.

Este vară. Anul şcolar s-a încheiat de aproape o luna de zile, iar vacanţa mare este în toi. Pentru ca toţi copiii din comunitate să fie din nou împreună, dar şi pentru a uita puţin de căldura de afară, Parohia Romano-Catolică din Horgeşti a organizat pentru ei un scurt campus. Acesta a avut ca punct de pornire filmul de animaţie Frozen (Regatul de gheaţă).

În fiecare zi programul pentru copii începea la ora 15:00 şi se desfăşura în Casa tineretului de lângă biserica parohial şi în curtea bisericii. Copiii au fost împărţiţi în trei grupuri, cu câte patru animatori pentru fiecare grupă. După circa o jumătate de oră de bansuri, urma rugăciunea, vizionarea unei părţi din filmul propus, discuţii în grupuri pe baza filmului şi împărtăşirea în faţa tuturor copiilor a concluziilor la care s-a ajuns în grupuri. După această împărtăşire urma momentul cel mai aşteptat de copiii: jocurile şi concursurile. Cu multă voie bună şi disponibilitate, fiecare participant încerca să-şi ajute echipa pentru obţinerea punctajului maxim. Într-o scurtă pauză dintre jocuri, copiii primeau o mică gustare.

Programul zilnic se încheia cu sfânta Liturghie. La aceasta copiii erau implicaţi în mod activ prin proclamarea lecturilor, a rugăciunii credincioşilor, dar şi prin cântarea lor. Joi, în ultima zi de campus, după sfânta Liturghie a avut loc în faţa bisericii festivitatea de premiere. Indiferent de echipa care a obţinut punctajul cel mai mare, toţi copiii au fost câştigătorii unei experienţe pe care nu o vor uita devreme şi despre care vor avea ce povesti părinţilor şi celorlalţi copii care nu au participat la campus.

În aceste trei zile de campus copiii, urmărind filmul şi discutând în grupuri, au învăţat că iubirea are putere transformatoare, adică întreaga lume este modelată de ea, sau de lipsa ei. Cu alte cuvinte, fără iubire totul ar îngheţa. Toate persoanele sunt capabile de iubire, de la prinţ până la tăietor de gheaţă, iar adevărata iubire constă în sacrificiul de sine. De asemenea, copiii au mai învăţat că e bine să asculte de sfaturile celor mai mari pentru că în ele se află o doză de înţelepciune, înţelepciune dobândită prin experienţă.

Toţi copiii au speranţa că vor mai fi şi alte momente în care ei să se adune împreună în jurul bisericii pentru rugăciune, cântece, bansuri, jocuri şi concursuri.

Mulţumim tuturor care au făcut posibil aceste zile: părintelui paroh, seminariştilor şi animatorilor din parohie. Toţi şi-au dedicat timpul lor pentru reuşita acestui campus.

Iosif-Claudiu Doboş

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8-10 iulie: Horgeşti: Campus pentru copii