Luizi-Călugăra: Campusul "Curajoşi ca Maria"

Desfăşurat în perioada 2-8 iulie 2018, campusul copiilor de la Luizi-Călugăra a adunat peste 250 de copii şi animatori. Tema şi imnul campusului a fost inspirată din întâlnirea copiilor la nivel dieceza de anul acesta de la Cleja "Curajoşi ca Maria". Împreună cu Sfânta Fecioară Maria am învăţat cu toţii să fim curajoşi în a răspunde la glasul Domnului, aşa cum Maria a răspuns în toată viaţa ei. Ne-am oprit asupra vizitei îngerului Gabriel, asupra momentului când a trebuit sa participe la recensământ, asupra pericolului prin care a trecut Sfânta Familie, dar mai ales la momentul maxim de curaj: Naşterea Mântuitorului.

Sfânta Liturghie celebrată zilnic, moment de mulţumire pentru tot darul Domnului a constituit şi anul acesta apropierea de Biserică şi Dumnezeu şi elementul primordial al campusului, biserica fiind ocupată până în spate de mulţimea copiilor, aşa cum reiese şi din cele câteva imagini surprinse.

De asemenea, am putut împreună cu toţi copiii să participăm la diverse iniţiative în susţinerea acestui campus, precum ateliere de creaţie în care am învăţat să construim coşuleţe sau pălării. Am participat cu multă energie şi la bansurile energizante care ne-au ţinut prin mişcări şi semne mai aproape unul de celălalt. Ne-am măsurat forţele, ne-am întrecut şi am concurat prin toate jocurile propuse de animatori copiilor, bucuroşi de a învăţa şi a se distra.

Mai mult, anul acesta, prin bunăvoinţa binefăcătorilor, fiecare clasă a putut avea o culoare proprie printr-un tricou primit pentru fiecare participant, astfel se puteau foarte uşor distinge şi era o frumuseţe să vedem în sală diversele culori şi curcubeul care se forma din toate aceste tricouri.

Un element de noutate a fost introducerea în programul zilei a unei probe noi, Campus-Exatlon, denumire după celebrul joc TV, mai ales deoarece copiii au fost fascinaţi de acest joc, pentru noi a fost un joc de competiţie între clase, prin diferite probe asemănătoare celor vizionate.

Aşa cum în fiecare an obişnuim, una din zile a fost rezervată ieşirii la pădure, moment de întâlnire cu natura, moment de mişcare şi distracţie, comuniune şi bucurie, o zi specială foarte apreciată de toţi copii prin participare şi intensitate.

Am încheiat acest campus cu sfânta Liturghie după care a fost spectacolul copiilor, moment la care au putut participa şi părinţii, să vadă şi ei astfel câteva frânturi ale acestui campus. În cadrul acestui spectacol, fiecare clasă a pregătit câte un moment artistic, iar câţiva copii s-au distins prin alte surprize plăcute.

Mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat şi susţinut material, binefăcătorilor campusului, tuturor animatorilor şi ajutorilor de animatori care s-au implicat în acest campus, pentru că prin prezenţa şi dăruirea lor au contribuit la buna desfăşurare a acestui campus al copiilor.

Sperând că pentru o săptămână am putut oferi copiilor o alternativă la a gusta bucuria vieţii, mulţumim tuturor copiilor care au participat la acest campus şi astfel au putut să adune amintiri frumoase la zestrea minunată a copilăriei.

Pr. Marius Cătălin Alistar

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Luizi-Călugăra: Campusul "Curajoşi ca Maria"