|
| © Agenţia SIR |
de Giovanna Pasqualin Traversa
"Astăzi, pericolul cel mai urât este ideologia gender, care anulează diferenţele." La 1 martie 2024, cu ocazia unei întâlniri în Vatican, Papa Francisc a condamnat din nou "această ideologie urâtă din timpul nostru care şterge umanitatea. În schimb, bărbatul şi femeia se află într-o "tensiune" rodnică, a subliniat pontiful vorbind liber. Însă Francisc nu este nou la aceste critici: în discursul de început de an adresat Corpului diplomatic a definit ideologia gender "nefastă" şi "foarte periculoasă", şi mai înainte, în diferite ocazii, a vorbit despre asta în termeni de "colonizare ideologică".
Problema gender este delicată şi înşelătoare: teoriile cele mai radicale, îndepărtându-se de realitatea biologică, susţin principiul unui individ "neutru" cu o identitate sexuală "fluidă" (gender fluidity), bazată pe dorinţă sau pe modul de "a se simţi" de moment. Şi nu lipsesc tentative de a introduce această ideologie în şcoli; este suficient să ne gândim la "carriera alias" (procedură administrativă care, pe baza unui acord rezervat între şcoală sau ateneu, student şi familie [în cazul în care studentul este un minor], prevede posibilitate de a modifica în registre şi acte interne numele studentului cu numele ales de studentul însuşi, în cazul în care acesta din urmă este o persoană transsexuală sau a demarat un parcurs de tranziţie, n.t.). Familiile şi educatorii se simt nepregătiţi. Cum trebuie înfruntată problema? Ce poate să facă Biserica? Vorbim despre asta cu părintele Alberto Frigerio, medic şi profesor de bioetică la ISSR din Milano.
Părinte Alberto, ce este şi ce consistenţă ştiinţifică are teoria gender?
Instanţa de fond a teoriei gender este denaturalizarea sexualităţii în favoarea unei înţelegeri pur culturale a ei, conform cuvintelor lui Gayle Rubin: "Visul pe care îl găsesc mai stimulant este acela al unei societăţi androgine şi fără gen (dar nu fără sex), în care anatomia individuală este irelevantă pentru a şti cine suntem, ce facem şi cu cine facem dragoste". Gender theory are prestigiul de a percepe complexitatea sexualităţii umane, afirmând că nu totul este determinat biologic, ci are limita de a exprima o antropologie dualistă, spiritualistă şi logocentrică, care subordonează fiinţa vie limbajului în loc s-o înţeleagă ca fiinţă înzestrată cu limbaj. În schimb, subiectul se relaţionează cu realitatea prin intermediul corpului, care se dăruieşte şi se trăieşte în diferenţă, motiv pentru care bărbaţi şi femei sunt conotaţi de posturi specifice. Schema corporală masculină şi feminină, care transpare în conformarea externă şi internă a genitalelor, permite să se califice postura lui şi a ei ca transcendentă şi primitoare, după cum dovedeşte evenimentul generării. Înţelegerea poziţiei masculine şi feminine ca intrusivă şi receptivă, în trecut greşit interpretată şi tradusă din punct de vedere social în termeni de activitate şi pasivitate, superioritate şi inferioritate, documentează existenţa a două moduri de a fi şi de a exista care se realizează în relaţie.
Se poate vorbi de ideologie gender?
În "Originile totalitarismului", Hannah Arendt găseşte nucleul oricărei gândiri ideologice în voinţa de a impune cu forţa o lectură parţială a realităţii. Este ceea ce se întâmplă cu gender, care absolutizează realitatea culturală în detrimentul realităţii naturale, aşa încât să nege reciprocitatea naturală bărbat-femeie şi să golească baza antropologică a familiei, şi realizează o "excomunicare socială" faţă de cel care, chiar în mod raţionat şi respectuos, nu este de acord. Să ne gândim apoi la problema învechită a blocării pubertăţii pentru cel care experimentează o tulburare afectivă şi/sau cognitivă referitoare la genul acordat la naştere pe baza sexului fenotipic. Conform unor studii autoritare şi actualizate, în 85% dintre cazuri disforia de gen se rezolvă cu creşterea, în timp ce blocarea pubertăţii aduce îmbunătăţiri minime asupra sănătăţii mentale, a imaginii corporale şi a adaptării psihosociale. Pentru acest motiv unele ţări pioniere în materie de blocare a pubertăţii (Regatul Unit, Suedia, Finlanda) au revăzut liniile conducătoare, prevăzând tratamentul în cazuri singulare şi oricum în cadrul unor protocoale de cercetare. Aşadar, în locul lui "gender affirmative model", promovat de viziunea gender, care invită să se identifice cu genul perceput şi prevede să se intervină asupra corporalităţii pentru a o coordona cu psihicul, trebuie preferată o abordare prudentă, care să ajute subiectul să primească, să interiorizeze şi să integreze transformările fizice într-o nouă imagine despre sine, cum semnalează Susanna Tamaro într-un articol recent în Corriere della Sera, cu titlul foarte elocvent "Eu, fetiţă într-un corp greşit, m-am descoperit femeie".
Însă cazurile de disforie de gen, îndeosebi în rândul celor mai tineri, sunt în creştere. Cum se explică asta?
Conform The William Institute, cei care se îndepărtează de binarismul mascul-femelă eterosexual au trecut de la 2,2-5,6% în 2014 la 9% în 2022. O fluidificare identitară care se poate datora diferitelor motive între care se menţionează: criza familială, care pune în pericol mecanismele de identificare primare; viziunea modernă de libertate, înţeleasă ca absolută, care ar putea dispune în mod nelimitat de toate, inclusiv corporalitatea; modele de sexualitate fluide care au efect de dezorientare, îndeosebi asupra tinerilor; răspândirea mentalităţii capitaliste care reduce subiectul la marfă de schimb; pierderea naturii corporale corelată cu venirea infosferei care accentuează dimensiunea psihică a subiectului, "reducând la tăcere" corporalitatea.
Ce parcursuri educative trebuie promovate în privinţa educaţiei la iubire?
Aşa cum am spus deja, masculinul şi femininul constituie două aspecte diferite ale naturii umane comune, care se declină în termeni duali. Astfel se deschide etica diferenţei, care determină la asumarea unei atitudini de recunoaştere recunoscătoare cu şi pentru celălalt. În acest sens, este de dorit ca modelele culturale şi acţiunea educativă, şi în şcoală, să promoveze relaţia bărbat/femeie în vederea unui drum de creştere reciprocă, după cum s-a prospectat în 2019 de documentul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică "Bărbat şi femeie i-a creat. Pentru o cale de dialog cu privire la problema gender în educaţie".
Care este misiunea Bisericii, a cărei învăţătură în această materie este considerată de mulţi depăşită?
Misiunea esenţială a Bisericii este să primească persoanele şi să deschidă parcursuri de viaţă bună, după cum recomandă pedagogia iubirii predicată de Papa Francisc. În acest scop, este chemată să promoveze ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea numea "antropologie adecvată", în măsură să clarifice cine este persoana umană şi ce trebuie să facă pentru a fi astfel în mod corect. Făcând asta, este decisiv să se asume contribuţiile fiecărei discipline (biologie, psihologie etc.), dispunându-le într-un orizont de sens unitar. Este ceea ce se preocupă să facă teologia, care nu constituie o ştiinţă enciclopedică, ci, folosindu-se de metoda filozofică, oferă o privire "care orientează", care dispune datele particulare cu referinţă la întregul revelat de "Cristos, care îl dezvăluie pe deplin pe om sieşi", aşa cum afirmă Gaudium et spes la nr. 22.
(După Agenţia SIR, 21 martie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
