De Lucio Brunelli
Director al Tv2000
Dacă n-ar fi existat acel plămân bolnav, astăzi părintele Jorge Mario Bergoglio nu ar fi papă. Ar fi misionar în Asia. Imediat ce a plutit în viaţa sa chemarea la preoţie prima sa dorinţă a fost, de fapt, să plece misionar în Japonia. Acea urâtă infecţie pulmonară s-a interpus, între tânărul Bergoglio şi marea naţiune a Soarelui Răsare. Deşi restabilit, cu o bucăţică de plămân în minus, superiorii săi nu l-au considerat potrivit pentru acţiune. Lui Bergoglio nu i-a rămas decât să asculte. Nu-şi putea imagine, în acel timp, că într-o zi ca papă avea să poată da formă nouă visului tinereţii sale.
Fascinaţia Extremului Orient este în ADN-ul iezuiţilor. De la sfântul Francisc Xaveriu la Matteo Ricci primii discipoli din Societatea lui Isus au fost imediat atraşi de aceea pe care mulţi o considerau o misiune imposibilă, să ducă noutatea creştinismului într-o civilizaţie foarte veche ce apărea refractară la orice influenţă externă. Pasiune faţă de o "periferie" geografică şi culturală pe care iezuiţii o intuiau că este destinată să conteze tot mai mult în întreaga lume. Popoare la care priveau cu aceeaşi privire cu care sfântul Paul a înfruntat călătoriile sale cele mai dificile şi aventuroase făcându-se "grec cu grecii, iudeu cu iudeii" pentru a cuceri noi suflete la Cristos.
Discipolii sfântului Ignaţiu au reuşit să ajungă acolo unde alte ordine călugăreşti nu au îndrăznit vreodată, până în inima oraşului interzis, la Pechin. Bazându-se pe toate, chiar şi pe studiul astronomiei care îl fascina pe împăratul chinez. Au fost admiraţi şi au fost urâţi. Zeci au murit martiri. Uneori au trebuit să lupte şi împotriva rigidităţilor curiei romane. Exemplară controversa cu privire la riturile chineze. Noilor convertiţi cu ochii de formă alungită misionarii iezuiţi nu le puneau drept condiţie, pentru a îmbrăţişa credinţa creştină, de a renunţa la practica confucianistă a cultului strămoşilor.
Iniţial, în 1656, Sfântul Oficiu a dat dreptate iezuiţilor. Apoi a prevalat o poziţie mai "talibană" şi tentativele înţelepte de "înculturare" promovate de Societatea lui Isus au fost retractate; practica riturilor chineze considerată "superstiţie" incompatibilă cu învăţătura catolică. Consecinţele asupra acţiunii misionare au fost devastatoare. Numai după trei secole, în 1939, prin voinţa lui Pius al XII-lea, un decret al Propaganda Fide a reabilitat abordarea iezuiţilor.
De fapt, Asia în ansamblul său a rămas, între cele cinci continente, cel mai impermeabil la creştinism. Şi astăzi catolicii, deşi în creştere cu procente superioare mediei europene, nu depăşesc trei la sută din întreaga populaţie asiatică. Populaţie imensă: în această parte a lumii trăiesc 50% din locuitorii întregii planete.
Dacă tânărul preot Bergoglio n-a putut să plece misionar din cauza unui plămân, tot o problemă de sănătate precară l-a împiedicat pe Benedict al XVI-lea să pună piciorul în Asia în cursul pontificatului său. Douăzeci şi patru de călătorii apostolice în străinătate, dintre care patru intercontinentale (inclusiv Australia pentru o ZMT), dar niciodată în Asia. Când colaboratorii săi au început să proiecteze o vizită, problemele de presiune şi de fus nu au recomandat o călătorie aşa de lungă în avion.
Acum îi revine lui Francisc să meargă spre Orient. Coreea de Sud de la 13 la 18 august. Apoi, în ianuarie 2015, Sri Lanka şi Filipine. O prioritate, Asia, a pontificatului său. Pe fundal, deocamdată departe dar nu în inima şi în mintea papei iezuit, marea China.
Un pic de Coreea Bergoglio a cunoscut-o deja la Buenos Aires. La începutul lui februarie l-a numit pe Han Lim Moon, preot coreean de douăzeci de ani în Argentina, episcop auxiliar în zona foarte săracă din San Martin, unde lucrează părintele Pepe, paroh în favela (cartierul sărac) Carcova, unul dintre preoţii îndrăgiţi de Bergoglio.
Coreea nu este numai unul dintre tigrii economiei asiatice. Este şi unul dintre tigrii ai evanghelizării în continent aşa cum bine povesteşte Vincenzo Faccioli Pintozzi în cartea sa despre "Misiunea Papei Francisc în Coreea". Catolicii au crescut într-un ritm ameţitor în ultimele decenii, acum formează zece la sută din populaţie. Caz mai mult unic decât rar evanghelia în "ţara dimineţii calme" n-au implantat-o misionari străini ci laici locali, convertiţi de ecoul, ajuns până aici, al sugestivei predici a lui Matteo Ricci la Pechin.
Coreea este o ţară rănită. Împărţită în mod nenatural în două state, de logicile violente ale războiului rece. Însă rănile nu sunt numai geopolitice. Disciplina confucianistă şi spiritul capitalist au format în Coreea de Sud un amestec neobişnuit, carburant al unei economii care a impus mărcile sale de succes în toată lumea, de la Samsung la Hunday. Preţul este adesea acela al unei vieţi complet strivite în orizontul muncii. Fiecare persoană aproape anulată pe altarul producţiei şi al profitului.
Iată deci posibilul interes faţă de creştinism: nu atât moda intelectuală a unei "religii occidentale", ci experienţa posibilă a unui orizont diferit în viaţă. Toată această istorie, toată această posibilitate, o va duce cu sine misionarul Francisc care din cauza unui plămân bolnav a trebuit să întârzie câteva decenii plecarea sa în Asia.
(După Vatican Insider, 10 august 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
