Timp de două săptămâni şi jumătate, noi, tinerii din Parohia Romano-Catolică din Faraoani, alături de susţinerea şi îndrumarea preoţilor din comunitate, am pregătit cu mult entuziasm şi bucurie, câteva momente artistice pentru această zi de sărbătoare, Ziua Tineretului, celebrată la 1 mai 2021, dar şi programul de cântece pentru Sfânta Liturghie, care a constituit momentul central al zilei, încărcat de zâmbete, evlavie, emoţie şi recunoştinţă.
În cele ce au urmat, programul artistic a început cu un cântec interpretat de toţi tinerii, care exprimă faptul că Dumnezeu este mâna protectoare care ne ghidează vieţile, azi, mâine şi întotdeauna. Un vers al cântecului suna aşa: "Şi când ne e prea greu, să ne-ndreptăm privirea către ceruri", iar acest lucru exprimă faptul că Dumnezeu este răspunsul tuturor greutăţilor care apar în calea noastră, pe care le putem depăşi dacă ne ridicăm privirea spre cer şi ne punem speranţa în el.
Au urmat şi alte momente artistice exprimate prin bansuri şi cântec, iar după acestea am continuat ziua cu momente de socializare, jocuri şi voie bună, bucurându-ne de vremea frumoasă şi de faptul că suntem din nou împreună.
Această zi de comuniune şi plină de trăiri şi-a lăsat amprenta în sufletele tinerilor din comunitate, care împărtăşesc plini de bucurie următoarele gânduri:
"Ziua Tineretului ne-a oferit ocazia de a restabili conexiunea pierdută în urma pandemiei şi alimentată de bucuria de a fi împreună. Sfânta Liturghie şi activităţile desfăşurate cu acest prilej mi-au încărcat sufletul cu speranţă şi recunoştinţă că suntem o comunitate în care tinerii chiar reprezintă «speranţa lumii», aşa cum am exclamat şi la finalul Sfintei Liturghii, o comunitate unită, care îşi manifestă credinţa în Dumnezeu." (Silvia Frâncu)
"1 Mai, Ziua Tineretului, ziua fiecăruia dintre noi, a fost ocazia perfectă pentru ca harul Domului să lucreze în noi, tinerii comunităţii din Faraoani. În pofida tuturor graniţelor instituite de-a lungul timpului, această zi rămâne marcată ca ziua în care s-a construit podul de legătură, podul speranţei, al bucuriei şi al unităţii. Este o zi greu de uitat, cu o încărcătură emoţională pe măsură." (Melisa Blaj)
"Ziua Tineretului 2021 - cea mai frumoasă experienţă alături de cei mai veseli şi implicaţi prieteni! Am simţit bucuria credinţei în comun, am cântat cu sufletul şi ne-am mângâiat dorul de comunicare şi de colaborare. L-am trăit pe Dumnezeu!" (Sabina Farcaş)
"Pentru mine Ziua Tineretului a însemnat comuniune cu cei de vârsta mea. Chiar dacă nu m-am întâlnit de mult timp cu unii, această sărbătoare ne-a adus împreună şi a fost un prilej de bucurie pentru noi toţi." (Laura Antal)
"Sincer să fiu, toată această zi a fost un succes, tineri implicaţi, idei frumoase, pregătiri multe, iar la sfârşitul acestei zile mă simt mândru să văd ce am putut face noi, tinerii din Faraoani." (Robert Andrei-Bolog)
"Pentru mine, ziua de 1 Mai, Ziua Tineretului, a însemnat fericire, un moment în care, după mai mult timp, ne-am reîntâlnit unii cu alţii şi ne-am bucurat împreună de sărbătoarea noastră. A fost o zi care ne-a unit, care ne-a ajutat sa facem o Liturghie frumoasă, specială şi plină de viaţă, prin care am putut să medităm, să ne deschidem inimile şi să-l admiram pe Dumnezeu. Aceasta mi-a oferit un puternic sentiment de apartenenţă şi de recunoştinţă faţă de Biserică şi faţă de Dumnezeu, care m-a făcut să vreau să mă dedic şi să mă implic din ce în ce mai mult în viaţa Bisericii." (Veridiana Farcaş)
"Pentru mine, Ziua Tineretului a însemnat ziua în care am învăţat şi am văzut cum este ca tinerii să se unească prin rugăciune şi cântece, pentru a sărbători această zi în numele Domnului. Bucuria care radia din vocile şi personalităţile pe care le avea fiecare a făcut ca aceasta zi să fie unică şi să demonstreze că tinerii uniţi în numele Domnului sunt plini de bucurie. Această zi mi-a dovedit faptul că există speranţă în orice şi m-a învăţat să mă bucur mai mult de persoanele din jurul meu." (Sabina Bortoş)
"A fost o zi deosebită! Atât de mulţi tineri, atât de multă bucurie şi zâmbete cum de mult nu mai văzusem. A fost o zi în care am învăţat că noi suntem martorii Învierii lui Isus şi că suntem datori să o răspândim indiferent de locul în care ne aflăm sau limba pe care o vorbim." (Ovidiu Bulai)
Ziua Tineretului, într-un cuvânt, a însemnat recunoştinţă. Recunoştinţă pentru tot ce avem şi suntem, recunoştinţă pentru familiile noastre care ne-au crescut şi educat în lumina credinţei, recunoştinţă pentru că şi în comunitatea noastră, tinerii sunt adevărate mărturii de credinţă. După această zi, rămân cu următorul gând: iubirea lui Cristos Înviat dăruieşte speranţă, bunătate, unitate şi sădeşte credinţa în inimile celor care se deschid pentru el.
Antonina Farcaş
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 mai: Faraoani: Ziua Tineretului
