Sâmbătă, 2 mai 2026, tinerii şi preoţii din Decanatul de Valea Siretului au participat la întâlnirea tinerilor care a marcat Ziua Tineretului la nivel diecezan, celebrată în decanate. Motoul a fost: "Cu Isus, speranţa devine mărturie".
Pe 2 mai 2026, cei 200 de tineri din cele 12 parohii ale Decanatului de Valea Siretului au lăsat deoparte grijile cotidiene pentru a trăi o zi de har, bucurie şi comuniune. Uniţi sub tema profundă a acestui an, "Cu Isus, speranţa devine mărturie", am pornit într-o călătorie spirituală menită să ne apropie unii de alţii şi, mai presus de toate, să ne apropie de Dumnezeu.
Dimineaţa a început cu emoţia plecării din parohii. La ora 9:00, paşii ne-au purtat la Iugani, unde am fost întâmpinaţi cu multă căldură de părintele decan, Petru Blaj. Pentru a înţelege mai bine locul în care ne aflam, el ne-a purtat puţin prin istoria comunităţii şi bisericii din Iugani, povestindu-ne despre curajul şi credinţa primei aşezări catolice din acest sat.
Punctul central al dimineţii (şi al întregii zile) a fost, fără îndoială, Sfânta Liturghie. La predică, părintele Ştefan-Bogdan Onode a sădit în inimile noastre un mesaj plin de încurajare: În viaţă trebuie să avem aşteptări, dorinţe, vise şi să fim oameni ai speranţei. Să nu ne lăsăm pradă deziluziilor, ci să ne punem toată încrederea în Isus, pentru că el este singurul care ne va ajuta mereu, indiferent de greutăţi. Să facem întâlnirea cu Domnul, pentru ca, lăsându-ne cunoscuţi de el, să-l cunoaştem şi noi.
Tot aici s-a dat şi startul unei provocări care ne-a ţinut în priză pe tot parcursul zilei: un joc interactiv de atenţie, logică şi memorie. Tinerii au primit misiunea de a răspunde la întrebări legate de fiecare loc vizitat şi de fiecare învăţătură ascultată, transformând astfel pelerinajul într-o experienţă de învăţare activă.
După hrana spirituală de la Sfânta Liturghie, am urcat în autocare şi am pornit spre Sanctuarul de la Cacica. Drumul în sine a fost o rugăciune continuă; am cântat Imnul Zilei Tineretului şi ne-am bucurat de prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul nostru.
Ajunşi la sanctuar, am fost primiţi de părintele Daniel Romila, OFMConv., care ne-a introdus în istoria şi sfinţenia acestui loc de har. Părintele ne-a reamintit un adevăr simplu, dar vital: importanţa rugăciunii către Sfânta Fecioară Maria, Mama care nu îşi abandonează niciodată copiii şi ne ajută neîncetat.
Timpul petrecut la Cacica a fost marcat de cateheza părintelui Bogdan care a conţinut şi trei mărturii vii de credinţă, emoţionante şi pline de speranţă. O tânără din Fărcăşeni ne-a împărtăşit din experienţa ei avută la întâlnirea jubiliară a tinerilor de la Roma din 2025, transmiţându-ne entuziasmul şi trăirile profunde din acele zile binecuvântate. Prin mărturia părintelui Marcelin Blaj, am descoperit cum arată o viaţă trăită cu adevărat în credinţă. Părintele a subliniat că Dumnezeu ne trasează mereu un drum plin de speranţă, chiar şi atunci când noi nu îl vedem clar. Am înţeles astfel că, indiferent de alegerile sau provocările noastre, nu suntem niciodată abandonaţi, mâna lui Dumnezeu este mereu acolo pentru a ne ghida şi a ne susţine. Iar o tânără din Răchiteni a adus lacrimi în ochii multora povestind cum, în urma unui accident teribil care a lăsat-o în stare gravă, a reuşit să îşi revină şi să fie astăzi bine, datorită puterii vindecătoare a rugăciunii comunităţii.
După acest timp de har, am luat prânzul împreună la casa parohială, bucurându-ne de mâncarea primită din partea unui binefăcător din Izvoarele şi de discuţii rodnice.
Partea a doua a zilei ne-a purtat spre Gura Humorului. Aici, am lăsat deoparte tehnologia şi am urcat pe traseul Piatra Pinului. Chiar dacă nu este un traseu montan în adevăratul sens al cuvântului, a fost o drumeţie superbă în natură, un cadru perfect care ne-a apropiat şi ne-a oferit şansa să legăm prietenii, să glumim şi să ne cunoaştem mai bine unii pe alţii.
Coborârea de pe traseu ne-a adus în parcul Ariniş, unde s-a desfăşurat ultima parte a jocului început dimineaţă. Echipele au avut de trecut ultimele probe contra cronometru, atmosfera fiind plină de adrenalină şi voie bună. Fericiţii câştigători au fost cei care au terminat primii toate sarcinile, iar premiul a fost pe măsură: o pizza delicioasă pe care au împărţit-o între ei.
Ziua s-a încheiat aşa cum a început: în comuniune. Ne-am adunat cu toţii pentru nelipsitele poze de grup, imortalizând zâmbetele şi energia unei zile perfecte. În jurul orei 20:00 ne-am îndreptat spre casele noastre, obosiţi fizic, dar cu inima plină de o bucurie pe care doar Dumnezeu o poate oferi, cu amintiri de neuitat şi, cel mai important, mult mai aproape de Isus.
Mulţumim părintelui decan Petru Blaj, şi părintelui Ştefan-Bogdan Onode, responsabil cu pastoraţia tinerilor în Decanatul de Valea Siretului, precum şi tuturor celor care s-au ocupat de organizare. Mulţumim binefăcătorilor şi, mai ales, vă mulţumim vouă, tinerilor, pentru curajul de a petrece o zi altfel, cu Isus şi cu ceilalţi! Cu siguranţă, cu toţii am simţit pe viu că, într-adevăr, alături de el, speranţa noastră se transformă în mărturie. Iată câteva dintre ele:
"Pentru mine, participarea la Ziua Tineretului nu a însemnat doar o simplă excursie, ci şi o şansă de a mă apropia de Dumnezeu. Rugăciunile, momentele de linişte şi discuţiile cu ceilalţi tineri m-au ajutat să simt o conexiune mai profundă cu Isus. Un moment special a fost vizita la Cacica, unde am înţeles mai bine că doar prin credinţă putem reuşi cu adevărat. Am realizat că Dumnezeu este mereu alături de noi, chiar şi atunci când nu ne dăm seama, şi că ne oferă putere şi sprijin în orice situaţie. Acea atmosferă de linişte şi rugăciune m-a făcut să conştientizez cât de important este să avem încredere în el şi să nu ne pierdem speranţa." (Amalia Farcaş- Iugani)
"Ziua Tineretului a fost o experienţă foarte frumoasă pentru mine. M-am simţit bine alături de ceilalţi tineri, am avut parte de momente de bucurie, dar şi de linişte şi apropiere de Dumnezeu. A fost o zi în care am învăţat lucruri noi şi m-am simţit mai conectată cu cei din jur şi cu Dumnezeu. Mă bucur că am participat şi sper să mai trăiesc astfel de momente, alături de oameni minunaţi." (Lavinia Cătu - Fărcăşeni)
"Pentru mine, participarea la Ziua Tineretului a fost o experienţă frumoasă, plină de bucurie şi momente speciale. Am avut ocazia să cunosc tineri din alte parohii şi să petrecem timp împreună într-un mod frumos, prin activităţi variate. Momentul cel mai special, după Sfânta Liturghie, a fost traseul spre Piatra Pinului, deoarece a fost prima dată când am urcat pe munte. Deşi a fost obositor, priveliştea de sus m-a impresionat. Această experienţă mi-a adus bucurie şi mi-a arătat cât de importante sunt aceste întâlniri pentru tineri. Mi-aş dori să mai particip şi pe viitor la astfel de activităţi." (Andreea Bianca Catea - Fărcăşeni)
"Ziua Tineretului a însemnat pentru mine un adevărat moment de bucurie şi recunoştinţă în care am descoperit cum prin Isus, speranţa prinde viaţă şi devine mărturie în fiecare zi. Activităţile pregătite cu drag pentru fiecare dintre noi au creat o atmosferă de unitate şi prietenie. Drumeţia parcursă împreună ne-a ajutat nu doar să ne depăşim limitele, ci şi să ne bucurăm împreună de frumuseţea naturii şi a lucrurilor simple. Această experienţă m-a ajutat să înţeleg mai profund importanţa comuniunii, a comunicării profunde şi a credinţei trăite împreună." (Andreea Dieac - Oţeleni)
"Ziua Tineretului a fost pentru mine o experienţă profundă de credinţă, comuniune şi bucurie. Am început această zi prin participarea la Sfânta Liturghie la Iugani, moment de har care a oferit sens şi direcţie întregului parcurs. Jocul ne-a implicat activ, stimulând spiritul de echipă şi dorinţa de cunoaştere. Cateheza desfăşurată la Cacica a constituit un moment de reflecţie şi aprofundare, oferindu-mi ocazia de a medita mai intens asupra identităţii şi responsabilităţii mele. Traseul parcurs în a doua parte a zilei, a fost un prilej de a admira frumuseţea creaţiei şi de a consolida legăturile dintre noi. Privind această zi, pot spune că a fost o adevărată mărturie a unei Biserici vii, în care noi, tinerii, suntem chemaţi să creştem, să ne implicăm şi să trăim valorile credinţei." (Luciana Diana Bartic - Mogoşeşti-Siret)
"Ziua Tineretului 2026 a fost mai mult decât o simplă experienţă, a fost o adevărată trăire a credinţei, atât cu propria persoană, cât şi în forma vizibilă a Bisericii. Astăzi, în întreaga Dieceză de Iaşi, deşi din locuri diferite şi prin varii forme, ne-am exprimat credinţa, uniţi fiind de acelaşi Duh, ca mădulare ale lui Cristos. Odată cu Sfânta Liturghie de la Iugani, ce a dat startul activităţilor şi ne-a oferit energia necesară pentru întreaga zi, totul a fost o adevărată aventură. Mai ales datorită jocului, care, pe parcursul întregii călătorii, ne-a dat un impuls, făcându-ne mai atenţi la cuvintele catehetice. Mai mult decât atât, ne-a învăţat să cooperăm şi să ne ajutăm unii pe ceilalţi, în ciuda faptului că miza a fost una destul de mare, căci «fiecare să-l privească pe celălalt mai presus de sine» (Fil 2,3). În final, fiecare dintre noi a plecat acasă cu ideea că această zi a fost, într-adevăr, despre «speranţă». Nu speranţa de a câştiga premiul cel mare sau de a ajunge mai repede în vârful muntelui, ci speranţa că ne vom apropia de Cristos prin a ne sprijini aproapele. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată, dar şi celor care şi-au dedicat din timpul lor pentru a face posibile toate aceste clipe de neuitat. Suntem recunoscători pentru momentele trăite împreună şi pentru toate amintirile create. Ziua a luat sfârşit, dar o parte din noi va rămâne mereu acolo unde credinţa s-a simţit mai vie. Aşadar, vom duce cu noi mai departe valorile dobândite în această zi? Vom deveni cu adevărat martori ai speranţei în Cristos?" (Carina Bitiuşcă - Butea şi Bianca Bartic - Şcheia)
"Din start, ceea ce m-a fascinat a fost faptul că Ziua Tineretului din acest an pe decanate s-a desfăşurat într-o manieră diferită faţă de anii trecuţi, ieşind din canoanele obişnuite sau din şabloanele întâlnirilor precedente, ceea ce a făcut ca aceasta să fie una cu totul deosebită. Maratonul mijloacelor de transport de a ne culege din fiecare parohie ne-a ajutat să întrezărim simţul de a ne aduna şi de a ne uni sub imboldul tematicii "Cu Isus, speranţa devine mărturie", care de fapt a fost cea mai frumoasă mărturie de a fi împreună. Alături de cei 200 de tineri, la Sfânta Liturghie de la Iugani, la mărturiile de la Cacica, de-a lungul drumeţiei către Piatra Pinului şi prin jocul care ne-a ţinut spiritul treaz am simţit o dorinţă din partea fiecăruia de a petrece timpul împreună şi de a împărtăşi nesiguranţe, fragilităţi, temeri, dar şi bucurii, împliniri şi speranţe. În contextul unei societăţi din ce în ce mai acaparate de superficialitate am plecat acasă cu convingerea că Isus este butonul de restart şi de reconfigurare traseu al fiecărui adolescent şi tânăr. Dincolo de momentele frumoase petrecute, rămâne o speranţă vie care ne însoţeşte mai departe în viaţă, în tot ceea ce suntem şi trăim. Cu Isus alături, fiecare pas capătă mai multă lumină şi mai mult sens!" (Iustina Mihoc - Răchiteni)
"Ziua de 2 mai a reprezentat pentru tinerii din Decanatul de Valea Siretului un prilej de comuniune, reflecţie şi bucurie autentică în trăirea credinţei. Reprezentanţi ai tuturor parohiilor s-au reunit la Biserica «Regina Sfântului Rozariu» din Iugani, unde au început această zi specială sub semnul prezenţei lui Dumnezeu, luând parte împreună la Sfânta Liturghie. Unul dintre momentele care m-au impresionat a fost mărturia tinerei din Izvoarele. Chiar dacă o cunoşteam, de fiecare dată îmi lasă lacrimi în ochi. Jocul interactiv special conceput pentru noi, desfăşurat pe o platformă web, a fost provocarea zilei; aceasta m-a ţinut activă tot timpul. Organizaţi în echipe, am avut de îndeplinit diversele provocări pentru ca doar unul să câştige. M-am întors în propria parohie, purtând cu mine nu doar amintiri frumoase, ci şi o experienţă spirituală profundă, întărită de comuniune, credinţă şi speranţă." (Maria Ghercă - Izvoarele)
Alina-Cristina Gabor (Fărcăşeni)
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 2 mai: Iugani - Cacica - Gura Humorului: Ziua Tineretului în Decanatul de Valea Siretului
* * *
Ziua Tineretului 2026 - "Cu Isus, speranţa devine mărturie". Articole din decanate
