Faraoani

Prezentare
(Iosif Gabor, Dicţionar istoric al comunităţilor catolice din Moldova şi Bucovina, Editura Conexiuni, 1996)
Veche aşezare catolică din Moldova de mijloc, situată pe dealurile din dreapta Siretului, la 20 km depărtare, spre sud, de oraşul Bacău. Sat şi centru comunal din jud. Bacău. După toate probabilităţile, originea numelui "Faraoani" are la bază apelativul popular românesc - poreclă - dată ţiganilor şi nu trebuie să inventăm neapărat cuvinte ungureşti, pentru a explica originea numelui.
Prima menţiune documentară a satului o avem în Efemeridele Cibinului care menţionează că în anul 1420 husiţii, alungaţi din Boemia şi Ungaria, au trecut în Moldova aşezându se, saşii la Cotnari şi Baia, iar ungurii la Faraoani, Valea Seacă şi Bacău. (Samuel Timon Additamentum - p. 4 şi 21). De aici rezultă că, la acea dată, la Faraoani era o aşezare locuită de catolici, pentru că husiţii s-au îndreptat către aşezările catolice.
În statisticile catolice comunitatea catolică din Faraoani a fost semnalată, pentru prima dată, de relaţia ep. Bernardino Quirini din anul 1599 şi apoi de toate relaţiile privitoare la situaţia bisericilor catolice din Moldova. Moşia satului Faraoani, în jurul anului 1600, era în posesiunea urmaşilor a două familii boiereşti - Goia şi Teleagă. Mulţimea urmaşilor acestor familii - mai ales a familiei Goia - presupune o existenţă foarte veche a satului.
Ce e drept, cele două familii boiereşti nu erau pe acelaşi rang de boierie, familia Goia fiind de rang superior, dar ambele posedau câte jumătate de sat. Satul întreg a fost cumpărat de domnitorul Ştefan Tomşa la 24 mart. 1615, de la descendenţii acestor familii şi dăruit mănăstirii Solca, jud. Suceava, construită de dânsul. (Documente privind Istoria României, A. Moldova veacul XVII, vol. 3, p. 206-208, doc. nr. 307)
Satul a rămas sub stăpânirea mănăstirii Solca până după ocuparea Bucovinei de austrieci, în anul 1775, apoi după începutul sec. al XIX lea, a fost vândută logofătului Nicolae Roset.
În cursul istoriei, satul Faraoani a fost cel mai populat sat de catolici din Moldova şi atunci când alte sate catolice au luat calea codrului ori s au refugiat în locuri mai îndepărtate, cei din Faraoani - având pădurile aproape - şi au dus avutul la un loc ferit, continuându şi activitatea în sat până la apropierea primejdiei. Situaţia aceasta a durat, cu intermitenţe, multă vreme şi lumea satului a rămas tot în ascunzişul pădurii unde erau cercetaţi şi păstoriţi de preoţii misionari din Bacău. Memoria acestor clipe s a perpetuat la Faraoani cu vestitul pelerinaj numit "Ciociola", locul din pădure unde îşi avuseseră un lăcaş de cult provizoriu şi unde misionarii făceau serviciile religioase.
Marile emigrări catolice din Transilvania, în a doua jumătate a sec. al XVIII lea, a sporit elementul catolic din Faraoani. Raportul anonim despre starea bisericilor catolice din Moldova, scris probabil în anul 1744, ne indică părăsirea vetrei vechi a satului, de lângă cimitirul Valea Mare Faraoani şi mutarea pe vatra actuală. Este o retragere strategică, îndepărtându se de "drumul mare" pe unde treceau trupele în vreme de război. La început a fost o singură aşezare Faraoani. Cu aceste retrageri strategice, o parte din sat a trecut pe terasa superioară, spre pădure, iar altă parte s a retras pe fundul văii, formând o aşezare separată, Valea Mare. Raportul amintit precizează că, în anul 1730, pr. Anton Manzi a făcut parohie în noua aşezare şi alături de parohie, a făcut şi biserică.
Biserica construită în anul 1730 a fost înlocuită cu alta în anul 1820, mai spre nord de biserica actuală şi apoi în anul 1860 s a făcut biserică de zid, aceea care s a demolat în zilele noastre. Biserica actuală s a început în perioada interbelică după planurile arhitectului Octav Bellet, dar a stagnat mult timp din cauza crizei economice, a războiului, dar mai ales din cauza cutremurului din 10 nov. 1940, care a dărâmat turnul bisericii şi a cauzat daune importante unei părţi însemnate din biserică. Refacerea s a făcut târziu, în anul 1965.
În cimitirul comun Valea Mare Faraoani există biserica veche din lemn. Existenţa acestei biserici este menţionată, pentru prima dată, de relaţia din anul 1641 a ep. Petru Bogdan Baksic, apoi şi de relaţia din anul 1643 a ep. Bartolomeo Basetti, care ne arată şi dimensiunile bisericii, anume 12 x 5 paşi. Biserica a fost reparată de mai multe ori; o reparaţie mai însemnată i s a făcut în anul 1828.
La 31 decembrie 1993 erau la Faraoani 764 familii, cu 3427 credincioşi. (Almanahul Presa Bună 1994, p. 70)