După ce Dumnezeu l-a făcut pe primul om din pulberea pământului, încununare a creaţiei, apogeu chiar şi al celei mai sofisticate combinaţii, l-a privit, l-a admirat şi l-a îndrăgit. Era ceea ce îşi dorea: "chip şi asemănare a sa" (cf. Gen 1,26)! Îi dăduse omului un trup, dar tocmai această "bijuterie" îl făcea pe om să se simtă diferit de Creatorul său şi ca atare "singur"! El, omul, creat din iubire pentru iubire, se simte singur! Pe cine să iubeşti, dacă pe Dumnezeu nu-l vezi?! Pe cine să vezi, dacă nimeni nu este asemenea ţie? În zadar i-a pus Dumnezeu dinainte toate vieţuitoarele pământului, în zadar i-a ocupat mintea cu găsirea de nume pentru fiecare din animalele create, omul continua să se simtă singur!
Pe acest fond apare ea, "înţelepciunea lui Dumnezeu": "Nu este bine ca omul să fie singur. Îi voi face un ajutor pe potriva lui" (Gen 2,18). Din acest amestec de solitudine, de înţelepciune, de experienţa deja a întregii creaţii, de comuniune divină, sintetizând toată frumuseţea a tot ceea ce crease până în acel moment, a modelat-o pe ea, pe cea care avea misiunea de "a spulbera" solitudinea "omului singur".
Iar de atunci, drumul meu, al tău, al oricărei persoane avea să fie nu doar conturat, ci şi asigurat. În ei, în primii oameni şi în înţelepciunea de necuprins a lui Dumnezeu a prins viaţă cea mai mare capodoperă a creaţiei: "familia".
În ea, în familie, îşi are originea oricare om. Pe ea o îndrăgesc şi o urăsc, o cântă şi o hulesc, pe ea o doresc sau nu o doresc, pentru ea sau împotriva ei trăiesc, în ea sau în afara ei, cu ea şi pentru ea, vor să trăiască toate creaturile acestei lumi.
Familia nu este doar poezie, după cum nu este doar dramă, ci este realitate, este cea care, după jertfa sfintei Liturghii, prin care preotul îl aduce pe Isus pe altar, în speciile pâinii şi ale vinului, îl aduce şi îl perpetuează pe Isus în copii, în deschiderea spre viaţă, în iubirea soţilor, în povara de fiecare zi, simbol al Căii sfintei cruci, în bucurii şi în necazuri, în limitele umane şi în nelimitata iubire.
Familia, capodopera lui Dumnezeu, este pusă mai ales în aceste zile în centrul vieţii Bisericii. Sinodul episcopilor de la Roma (5-19 octombrie 2014), luminat de aceeaşi înţelepciune care a dorit bărbatului o femeie, astfel încât, consumând iubirea lor şi dând viaţă, să devină o familie, are nevoie de rugăciunea noastră.
Vă invităm să iubiţi, să susţineţi familia şi să vă rugaţi pentru binele ei. Din ea provin şi eu, şi tu, şi noi, şi voi, din ea provenim cu toţii şi pe ea o slujim prin evanghelia bucuriei şi a vieţii.
Pr. dr. Felician Tiba,
director al Oficiului pentru Pastoraţia Familiei şi a Laicilor
