Editura "Sapientia": Ori Dumnezeu, ori nimic
La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea Ori Dumnezeu, ori nimic. Dialog despre credinţă cu Nicolas Diat a cardinalului Robert Sarah, prefectul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor din Vatican. Cartea, tradusă în limba română de doamna Augusta-Maria Flonta, apare în colecţia "Creştinism în contemporaneitate", formatul 14x20 cm, are 406 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 30 lei.
Titlul însuşi al cărţii - Ori Dumnezeu, ori nimic - indică o alegere radicală care priveşte, pe de o parte, coerenţa credinţei autorului şi, pe de altă parte, perplexitatea Occidentului care mărturiseşte despre sine că nu are "rădăcini creştine" şi consideră această mărturisire drept un "act de suicid".
Încă din primele pagini ale acestui interviu autobiografic se poate contura portretul spiritual al cardinalului Robert Sarah: umil, atent şi determinat, "un preot care nu încetează niciodată să vorbească despre Dumnezeul pe care îl iubeşte". Istoria sa este de-a dreptul fascinantă: profund mişcat de exemplul misionarilor care aduseseră credinţa în satul său din Guineea, hotărăşte să intre la seminar, deşi avea doar 11 ani. În condiţiile vitrege ale persecuţiilor la care era supusă Biserica din ţara sa de către regimul dictatorial, părăseşte Guineea şi studiază în mai multe seminarii. La vârsta de 24 de ani este hirotonit preot. La vârsta de 34 de ani a devenit cel mai tânăr episcop din Biserica Catolică, atunci când Ioan Paul al II-lea l-a numit arhiepiscop de Conakry, Guineea, în 1979. Fiind vizat pentru a fi asasinat, Ioan Paul al II-lea l-a chemat la Roma pentru a fi secretar al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor. În 2010, Papa Benedict al XVI-lea l-a creat cardinal şi l-a numit Prefect al Consiliului Pontifical Cor Unum. Papa Francisc l-a numit Prefect al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor în 2014.
Al treilea punct al interviului cuprinde portretele papilor care au păstorit Biserica în timpul vieţii sale, portrete surprinzătoare şi bine realizate, mai ales că, după Pius al XII-lea, Robert Sarah i-a cunoscut personal pe toţi pontifii romani.
În următorul capitol, cu o sinceritate şi un curaj deosebit, cardinalul vorbeşte despre realitatea Bisericii, în special despre aplicarea deciziilor Conciliului al II-lea din Vatican, proces aflat încă în plină desfăşurare. Teme precum criza Bisericii, ateismul, dialogul interreligios şi rolul femeii în Biserică sunt dezbătute cu luciditate şi dovedesc pregătirea teologică, biblică şi umană a acestuia.
Al cincilea şi al şaselea capitol descriu un om al Bisericii atent la realitatea lumii prezente, dar puternic ancorat în învăţătura Bisericii. Departe de a da dovadă de conservatorism, Robert Sarah îşi argumentează temeinic părerile cu privire la raportul dintre Biserică şi societatea contemporană în aspecte privind morala, credinţa şi diferitele ideologii: liberalism, relativism, secularizare, ateism. Crescut într-o familie profund catolică şi într-un ambient în care familia "rămâne prima celulă a societăţii... creuzetul de valori care irigă întreaga cultură", cardinalul îşi exprimă îngrijorarea cu privire la această realitate. El consideră că " Europa şi Occidentul trebuie să regăsească simţul familiei privind tradiţiile pe care Africa nu le-a abandonat niciodată".
În prezenţa cardinalului Robert Sarah ai nu numai impresia, ci şi siguranţa că te găseşti în prezenţa unui om al lui Dumnezeu. Răspunzând întrebărilor lui Nicolas Diat, acesta trasează liniile generale unei vieţi trăite în adevăr. Credinţa, încrederea în îndurarea lui Dumnezeu, rugăciunea şi neobosita căutare sunt caracteristicile care descriu, într-o mică măsură, portretul acestui mare căutător al lui Dumnezeu. Însă căutarea este întotdeauna prilej de îndoială. Un capitol "special" conţine răspunsurile cardinalului la marea problemă a existenţei răului, mai ales la infiltrarea lui în Biserică.
Totuşi, creştinismul este o chemare la a trăi şi a vesti un mesaj de bucurie. Vocaţia lui Robert Sarah îşi are izvorul tocmai în această vestire a evangheliei bucuriei realizată de misionarii din satul său natal din Africa. Pornind de la această experienţă personala, cardinalul face o reflecţie despre enciclica Evangelii gaudium a Papei Francisc, dezvoltând teme precum bucuria de a evangheliza şi transformarea misionară a Bisericii în lumea contemporană.
Nicolas Diat mărturiseşte că întâlnirea cu cardinalul Robert Sarah este acel tip de întâlnire care are darul de a-ţi schimba viziunea. Pentru că un astfel de dialog nu poate cuprinde întreaga bogăţie a unei persoane, ultimul capitol sintetizează diverse tematici pe care le abordează cardinalul, învăţând cum să-l recunoaştem cu claritate pe Dumnezeu care nu vorbeşte, dar a cărui voce se aude clar.
Întotdeauna, valoarea unei cărţi constă în calitatea învăţăturilor pe care le cuprinde. Ori Dumnezeu, ori nimic. Dialog despre credinţă cu Nicolas Diat creionează viaţa extraordinară a unui om excepţional. Însă, înainte de a vorbi despre sine, cardinalul Robert Sarah vorbeşte despre viaţă cu înţelepciunea omului simplu care l-a întâlnit cu adevărat pe Dumnezeu.
David Eduard Cristian
* * *
Ori Dumnezeu, ori nimic. Dialog despre credinţă cu Nicolas Diat,
Cardinal Robert Sarah, Ed. "Sapientia", 2015, ISBN 978-606-578-228-0, 14x20 cm, 406 p., 30 lei
* * *
Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro