Editura "Sapientia": Trei noi cărţi

La Editura "Sapientia" au apărut recent cărţile De ce sunt catolic (şi ar trebui să fii şi tu), scrisă de Brandon Vogt, Pilde. Firimituri culese, scrisă de pr. Irinel-Iosif Iosub, şi Pedagogia lui Cristos. Elemente de cristologie fundamentală, scrisă de Bernard Sesboüé.

*

La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea De ce sunt catolic (şi ar trebui să fii şi tu), scrisă de Brandon Vogt şi tradusă în limba română de pr. Petru Sebastian Tamaş. Cartea apare în colecţia "Creştinism în contemporaneitate", în formatul 14×20 cm, are 182 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 20 lei.

Căutam demult o carte care să răspundă celor mai frecvente întrebări ale adolescenţilor cu privire la Dumnezeu, religie, Biserică, într-un limbaj accesibil, cu un stil literar captivant, dar care să ofere, în acelaşi în timp, şi argumente solide, înrădăcinate în Tradiţia Bisericii şi în Sfânta Scriptură. Pregătind lucrarea pentru obţinerea gradului didactic I, în vara anului 2019, am început să explorez literatura americană de specialitate. Am fost de-a dreptul fascinat de cartea Why I am catholic, scrisă de Brand Vogt, un milenial însetat să descopere adevărul despre religie şi spiritualitate. S-a trezit atunci în mine dorinţa de nestăvilit de a o traduce şi a o pune la dispoziţia celor însetaţi de adevăr. Câteva persoane inimoase s-au alăturat demersului meu şi merită toată preţuirea şi recunoştinţa: doamna profesoară Ana Maria Bostan pentru sprijinul oferit în găsirea celor mai rafinate şi adecvate formulări în traducerea textului, doamna profesoară Adriana-Maria Robu pentru acurateţea cu care s-a îngrijit de limpezimea textului în limba română, precum şi pr. Lucian Păuleţ pentru elucidarea sensului unor expresii tipice literaturii americane.

Importul cultural, religios, ideologic care a marcat societatea românească în ultimele decenii a condus la o creştere rapidă a similitudinilor cu societatea americană. Şi trendul este abia la început. În contextul american, abordarea în stil apologetic a temelor religioase nu este considerată un afront la adresa celui de altă convingere atâta vreme cât centrul de greutate al întregii abordări este forţa argumentului. Din moment ce ne apărăm cu convingere opţiunile politice, sportive, intelectuale, oare de ce nu am putea apăra cu aceeaşi convingere credinţa noastră, atâta vreme cât manifestăm respect pentru cei care nu împărtăşesc acelaşi punct de vedere şi rămânem deschişi la cunoaşterea adevărului?

Brand Vogt, autorul cărţii, utilizând întregul său potenţial cognitiv, explorează domeniul religios, liber să îmbrăţişeze adevărul, indiferent care ar fi el. Contrar multor aşteptări şi chiar curentului cultural, se decide să intre în Biserica Catolică, pe care o descoperă ca fiind "adevărată, bună şi frumoasă". Autorul argumentează pas cu pas fiecare alegere a sa. Începând cu indiciile existenţei lui Dumnezeu, continuând cu avantajele faptului de a avea o religie şi dovezile pentru adevărul creştinismului, autorul ajunge să descopere în catolicism expresia cea mai coerentă şi autentică a creştinismului.

Mulţi dintre elevii catolici din Dieceza de Iaşi, cărora le şi dedic această carte, îşi pun întrebări cu privire la credinţa lor, la Dumnezeu şi Biserică. Ei au dreptul la un răspuns pertinent, convingător şi clar. În această carte vor găsi răspuns la cele mai îndrăzneţe întrebări, pe care nu întotdeauna au cutezat să le adreseze profesorului de religie sau vreunui preot. Sunt cel puţin trei motive pentru care o recomand: 1) mărturia personală a autorului, care a avut întrebări, a cercetat şi a găsit răspuns - se fundamentează pe experienţă personală; 2) obiectivitatea autorului - nu ocoleşte paginile întunecate din istoria creştinismului şi nici criticile actuale îndreptate împotriva Bisericii; el "taie în carne vie", făcând o analiză detaşată a evenimentelor; 3) claritatea, concizia, coerenţa şi forţa argumentelor folosite de autor.

Pr. Petru Sebastian Tamaş

*

La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea: Pilde. Firimituri culese, scrisă de pr. Irinel-Iosif Iosub. Cartea apare în colecţia "Cateheză", în formatul 14×20 cm, are 230 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 20 lei.

După cum sugerează şi titlul: Pilde. Firimituri culese, pr. Irinel-Iosif Iosub a adunat în această carte 167 de pilde, pe care le-a grupat în 16 categorii: Dumnezeu, păcatul, credinţa, iubirea, educaţie, Crăciunul, fericirea, viaţa consacrată, părinţi, suferinţa, deşertăciune, iertare, dreptate, Preacurata, rugăciunea, judecata. Pildele au fost preluate din Sfânta Scriptură, din cărţi de spiritualitate, din predicile altor preoţi sau chiar de pe Internet.

Însă pr. Iosub nu a făcut doar efortul de a aduna şi clasifica aceste pilde, ci a voit să extragă din fiecare pildă şi o consecinţă, o învăţătură pentru viaţa creştinilor de astăzi. Astfel, se poate nota cu uşurinţă intenţia pedagogică, omiletică sau catehetică a autorului. De fapt, scopul final al oricărei pilde nu este simpla delectare a imaginaţiei, ci educarea ascultătorilor în spiritul învăţăturii de credinţă creştine.

Ca păstor al unei comunităţi creştine, pr. Iosub este conştient că principala sa misiune este să-i hrănească pe credincioşi cu cuvântul lui Dumnezeu, proclamat la celebrările liturgice. Pâinea cuvântului trebuie frântă şi împărţită credincioşilor, fiecăruia după starea sa. Ştim însă din experienţă că hrana servită la o masă festivă trebuie să încânte nu doar stomacul, ci şi papilele gustative, şi ochii, pentru ca bucuria participării la ospăţ să fie cât mai profundă. Tot la fel, o omilie, o predică, o cateheză - proclamate întotdeauna într-un cadru festiv - trebuie să fie pregătită de o aşa manieră încât să încânte nu doar intelectul, ci şi voinţa şi sentimentele. În acest sens, o pildă, un exemplu poate să ajute ca un adevăr de credinţă să fie înţeles mai bine şi să fie asimilat mai uşor.

Autorul a adunat aceste pilde mai întâi pentru el, le-a ordonat tematic, ca să fie mai uşor de găsit. S-a gândit însă că aceste pilde pot fi de folos şi altora, preoţi sau credincioşi, pentru hrana proprie sau pentru a transmite adevărurile de credinţă. Este şi aceasta o formă de caritate pastorală! Sperăm ca ele să le fie de folos cititorilor şi să trezească şi în alţii dorinţa de împărtăşire, după cum spunea sfântul Toma de Aquino: Contemplata aliis tradere! Dă şi altora rodul contemplaţiei tale!

Pr. dr. Ştefan Lupu

*

La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea Pedagogia lui Cristos. Elemente de cristologie fundamentală, scrisă de Bernard Sesboüé şi tradusă în limba română de pr. dr. Petru Ciobanu. Cartea apare în colecţia "Tratate de teologie", în formatul 14×20 cm, are 270 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţara la preţul de 20 lei.

Pedagogia lui Cristos, genitiv subiectiv şi genitiv obiectiv: acest titlu are, intenţionat, un scop dublu. El evocă ceea ce a fost pedagogia lui Isus în modul lui de a revela şi de a provoca credinţa ucenicilor săi. El se referă, de asemenea, la pedagogia referitoare la Cristos pusă în act de cei care au misiunea de a vesti aceeaşi credinţă. Lucrarea face constant o trecere de la un punct de vedere la altul. Autorul este, într-adevăr, convins că vestirea credinţei astăzi are tot interesul de a considera pedagogia lui Isus drept o referinţă fundamentală: nu este doar o pedagogie a revelaţiei, este o pedagogie revelată. Iată de ce această carte - care încearcă să propună cât mai bine datele teologice complexe şi, din această cauză, nu poate face economie de orice tehnicitate - se adresează nu doar celor care studiază teologia, ci şi creştinilor convinşi, care simt nevoia de a fundamenta ca sub-fundaţie motivele pe care le au de a-l mărturisi pe Isus din Nazaret drept Cristos şi Domn, precum şi tuturor oamenilor de bunăvoinţă, care, preocupaţi de "cazul Isus", caută să cunoască pe ce cale şi în numele a ce creştinii pot crede că Isus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu.

Acest proiect este rodul unei convingeri şi al unei opinii. Situaţia culturală a timpului nostru arată cu evidenţă că nu se mai poate propune credinţa creştină fără a propune, în aceeaşi mişcare, şi accesul la aceeaşi credinţă. Nu mai este timpul - dacă, de altfel, a existat vreodată cu adevărat - în care este suficient să se afirme adevărurile de credinţă, chiar în ordinea cea mai bună primită de la tradiţia catehetică, fără a spune, în acelaşi timp, prin care demers şi pe ce cale creştinii au ajuns la această mărturisire, ce devenire presupune ea, ce obiecţii are de demontat, cum a apărut ea ca un act uman justificabil în faţa raţiunii şi a istoriei. Să luăm un exemplu deosebit de delicat: zămislirea feciorelnică a lui Isus. Prezentată în mod imediat şi lipsită de contextul concret al evoluţiei credinţei în Cristos, ea nu poate să pară decât o afirmaţie mitologică. Dacă, dimpotrivă, este luată în mişcarea genezei credinţei cristologice, atunci se descoperă sensul şi funcţia ei; actul credinţei apare atunci posibil, pentru că este fundamentat.

În acest spirit capitolele care urmează prezintă "elemente ale cristologiei fundamentale", evident legate de expuneri ale teologiei dogmatice. Ele nu pretind să propună o cateheză cristologică, ci atrag atenţia asupra unui număr de date a căror folosire în opera catehetică ar putea fi rodnică. Punctul de vedere dominant nu este "teologia relatării", adică aceea care scoate învăţătura credinţei din însăşi urzeala naraţiunilor biblice, ci pedagogia credinţei.

Lucrarea cuprinde două mişcări şi o concluzie. Partea întâi, "Accesul la cristologie", trasează pe scurt cei doi timpi ai dezvoltării acesteia, de ambele părţi ale pragului, care este învierea.

Partea a doua, "Istoria şi credinţa", se dedică problemei puse referitor la Cristos de timpurile moderne. Se cunoaşte opoziţia care a apărut între Isus al istoriei şi Cristos al credinţei. Unde ne aflăm astăzi cu privire la acest punct crucial? În ce măsură istoria poate suporta şi verifica afirmaţiile credinţei? Cum aceste două date se articulează într-o unitate care respectă specificitatea acestor două domenii? Analiza este introdusă de parcursul istoric al mişcării de balansare care i-a determinat de două secole pe teologi să dea, în mod succesiv, prioritate uneia sau alteia.

Unele capitole din această carte au fost publicate sub formă de articole. Însă ele au fost prelucrate profund, aduse la zi şi organizate în funcţie de un nou proiect. Altele sunt inedite. Ansamblul lor este departe de a fi complet. Aşa cum sunt, ele ar putea folosi la adevărata înţelegere a misterului de nepătruns al lui Cristos.

Bernard Sesboüé

* * *

De ce sunt catolic (şi ar trebui să fii şi tu)
Brandon Vogt, Ed. "Sapientia", 2020, ISBN 978-606-578-414-7, 14×20 cm, 182 p., 20 lei

Pilde. Firimituri culese
Irinel-Iosif Iosub, Ed. "Sapientia", 2020, ISBN 978-606-578-416-1, 14×20 cm, 230 p., 20 lei

Pedagogia lui Cristos. Elemente de cristologie fundamentală
Bernard Sesboüé, Ed. "Sapientia", 2020, ISBN 978-606-578-402-4, 14×20 cm, 270 p., 20 lei

* * *

Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
  • prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
  • prin e-mail: [email protected]
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro