Editura "Sapientia": Ale lui sunt timpurile
La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea: Ale lui sunt timpurile, scrisă de pr. dr. Gabriel-Iulian Robu. Cartea apare în colecţia "Spiritualitate", în formatul 14×20 cm, are 202 pagini şi poate fi procurată de la Librăria "Sapientia" (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 30 lei.
La sfârşitul unei cărţi a filosofului italian Giorgio Agamben despre mistica iudaică, Scholem relatează o întâmplare pe care o auzise de la un rabin pe nume Yosef Agnon. Când Baal Şem, întemeietorul hasidismului, avea de împlinit o sarcină dificilă, se ducea într-un anumit loc din pădure, aprindea un foc, rostea rugăciunile, iar ceea ce cerea, se împlinea. O generaţie mai târziu, când rabinul Maggidul din Mezeritch s-a aflat în faţa aceleaşi încercări, a mers în acelaşi loc din pădure şi a spus: "Nu mai ştim să aprindem focul, dar putem rosti rugăciunile". Şi totul s-a împlinit după dorinţa lui.
O altă generaţie a trecut, iar rabinul Moshe Leib din Sassov s-a confruntat şi el cu aceeaşi dificultate. A mers în pădure şi a spus: "Nu mai ştim să aprindem focul, nu mai ştim să rostim rugăciunile, dar cunoaştem încă locul din pădure iar asta trebuie să fie de ajuns". Şi, într-adevăr, a fost de ajuns.
Dar peste încă o generaţie, când şi rabinul Israel din Ruzhin a fost chemat să rezolve aceeaşi situaţie, a rămas în castelul său, s-a aşezat pe scaunul său poleit cu aur şi a spus: "Nu mai ştim să aprindem focul, nu mai suntem în stare să rostim rugăciunile şi nici nu mai cunoaştem locul din pădure... dar încă putem să le spunem povestea". Şi, încă o dată, aceasta a fost de ajuns.
Trăim într-o lume în care suntem mult mai atraşi de imagini decât de cuvinte. Trăim într-o epocă în care imaginea a devenit limbajul dominant: imagini care se mişcă, care ne seduc şi ne prind în vraja lor instantanee. Este vremea scrolling-ului, a clipurilor de câteva secunde, şi a ritmului ameţitor impus de TikTok. Într-un asemenea climat, lectura pare o trudă, iar naraţiunea o povară inutilă. În schimb, derularea imaginilor ne dă iluzia odihnei, a uşurinţei, a unui confort fără efort. Şi totuşi, în vremuri precum cele de astăzi, saturate de vizual şi de conţinut difuz, se pot naşte, în mod spontan, întrebări precum acestea: la ce mai folosesc poveştile? Pentru ce mai avem nevoie de naraţiune? Nu ne sunt oare de ajuns imaginile?
Deşi poate părea "doar" o poveste, parabola relatată de filosoful Giorgio Agamben ne oferă un răspuns pe care (cred) mulţi îl căutăm: poveştile ne ajută să nu ne pierdem memoria. Trăim, spune el, într-un timp al uitării. Nu o uitare spectaculoasă, dramatică, ci una difuză, abia vizibilă, care se insinuează tăcut în gesturi, în obiceiuri, în modul nostru de a privi lumea. Astăzi nu mai uităm doar locuri sau persoane; ajungem să ne uităm istoria, tradiţiile care ne-au modelat interiorul, rugăciunile care odinioară ne reglau pulsul lăuntric. Ne uităm pe noi înşine. Uităm cine suntem şi cui îi aparţinem. Precum ultimul rabin din parabola lui Agamben, şi noi ne retragem în "castelele noastre de fildeş", în scaunele noastre moi, şi rămânem încremeniţi în uitare, pierzându-ne luciditatea şi sensul de a fi.
Cartea părintelui Iulian reprezintă tocmai un exemplu al unui astfel de efort responsabil şi evocativ. Adesea, ni se întâmplă şi nouă să trăim în situaţii similare cu cele ale ultimului rabin din povestea lui Agamben: să nu ne mai amintim drumul, să nu ne mai amintim rugăciunile şi nici locul în care să le redobândim, să uităm efectiv cine suntem. Dar, precum sfântul Augustin sau sfântul Ignaţiu, putem să apelăm la naraţiuni, la istorii sau la poveşti de viaţă care să producă în viaţa noastră minunea reaprinderii: a reaprinderii memoriei, a gândirii, a dorinţei şi a speranţei.
Lucrarea părintelui Iulian este o astfel de poveste. Textele şi studiile pe care le adună sub titlul Ale lui sunt timpurile, pornesc din convingerea sa profundă că există un fir narativ chiar şi acolo unde, la prima vedere, nu percepem decât fragmente. Aşa cum viaţa fiecăruia dintre noi se alcătuieşte din bucăţi sau din episoade aparent fără legătură, acest volum recompune, cu răbdare şi fineţe, reflecţii, cugetări, mărturii şi poveşti de viaţă personale sau ale unor oameni care continuă să vorbească prin minunata amintire a existenţei lor.
Figuri precum cea a fericitului Anton Durcovici sau a episcopului emerit de Iaşi PS Petru Gherghel nu sunt doar repere biografice, ci adevărate "poveşti" de credinţă care ar putea să ne trezească din apatie şi să ne redea gustul şi sensul vieţii. Ele pot reaprinde în fiecare dintre noi, cei care vom deschide această carte, focul interior şi bucuria de a ne asuma un drum de viaţă plin şi autentic, cu rădăcini adânci în Evanghelie.
Într-un moment cultural schimbat, aşa cum observă autorul în unul dintre textele sale, într-un cadru existenţial fluid în care orice bibliografie obligatorie este privită cu suspiciune, textele propuse de părintele Iulian pot deveni un breviar sau o naraţiune care nu constrânge, ci invită la lectură şi la cugetare. În acest sens, diferitele predici şi omilii, articolele din Ziarul Deşteptarea, din revistele Familia şi viaţa, Lumina creştinului, precum şi dialogurile vii şi oneste de la rubrica Cititorii întreabă, părintele răspunde ale revistei Biserica şi viaţa, nu reprezintă doar un exerciţiu editorial, ci constituie însăşi ţesătura din care se naşte acest volum: întrebările oamenilor despre lume, despre rău, despre suferinţă, despre dilemele lor morale etc. se transformă aici în căi de acces spre acele căutări profunde ale sufletului care ne provoacă la a medita, la a ne interoga. De aceea, cred că acest volum poate fi considerat un gest pastoral de mare fineţe, dar - îndrăznesc să spun - şi un gest profund filosofic şi teologic. În fond, autorul ne provoacă să redescoperim ceva esenţial: că toţi, fie filosofi, teologi, cercetători, creştini sau pur şi simplu căutători de adevăr, suntem chemaţi să ne întoarcem la narativitate. Suntem chemaţi să redescoperim povestea mântuirii noastre şi poveştile neştiute ale unor oameni care ne trezesc din toropeala vieţii. Deşi, multă vreme, filosofia a încercat să se desprindă de poveste şi de mit, convinsă că adevărul locuieşte doar în structura argumentului riguros, ea revine astăzi, mai smerită şi mai lucidă la poveste ca la o posibilitate hermeneutică fundamentală.
Selecţia şi dispunerea textelor din această lucrare arată limpede că gândirea şi credinţa nu au o singură formă. Există şi alte moduri de a gândi (naraţiunea, poezia, eseul, mărturia, meditaţia trăită), moduri aparent fragile, dar autentice, prin care adevărul lucrează discret în inimă. Aceste forme nu sunt inferioare argumentării logice şi speculative, ci reprezintă completarea lor. Astfel, cartea de faţă ne ajută să redescoperim ceva ce cultura noastră grăbită uită prea repede: că gestul de a crede şi a cerceta, asemenea gestului de a ne ruga, de a medita, de a căuta sensul sau adevărul profund, nu este un exerciţiu rezervat specialiştilor, nici un adaos facultativ în traseul de maturizare şi de creştere, ci unul necesar. Ele sunt, de fapt, o propedeutică a vieţii mature, un drum formativ în care povestea, memoria şi credinţa strâng laolaltă ceea ce riscă mereu să se destrame: minunea de a simţi că avem un rost, un sens, o vocaţie, aşa cum sugerează părintele Iulian în alte câteva texte din acest volum.
Închei această Prefaţă mulţumindu-i autorului pentru că a avut curajul să-şi încredinţeze lucrarea unui debutant. Dincolo de aspectul editorial, ea reprezintă o ocazie de neratat pentru a spune "povestea" poveştii, motiv pentru care nădăjduiesc că nu va fi un motiv de poticnire pentru cititor, ci de bun augur. Ar fi extraordinar dacă această lucrare va reuşi să realizeze istorioara povestită de Agamben: unii să îşi amintească drumul, alţii rugăciunea, alţii focul. Iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, e bine că există măcar cineva care să ne spună povestea, precum autorul acestei cărţi. Şi acest lucru e suficient!
Pr. dr. Fabian Pitreţi
* * *
Ale lui sunt timpurile
Gabriel-Iulian Robu, Ed. "Sapientia", 2026, ISBN 978-606-578-625-7, 14×20 cm, 202 p., 30 lei
* * *
Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
*
De la Librăria "Sapientia":
- prin poştă: Librăria "Sapientia", Str. Th. Văscăuţeanu, nr. 6; 700462-Iaşi
- prin e-mail: [email protected]
- prin telefon: 0754.826.814
- prin website (online): www.editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
- direct din Librăria "Sapientia" din Iaşi (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi)
- sau la librăriile catolice partenere
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro