Editura "Sapientia": Trei noi cărţi
La Editura "Sapientia" au apărut recent două cărţi scrise de cardinal Luis F. Ladaria, Dumnezeul cel viu şi adevărat. Misterul Preasfintei Treimi şi Antropologia teologică, şi cartea 14 nuanţe de roşu. Amintiri din copilăria comunistă. "Epoca de Aur", scrisă de Cristina Gherghel.
*
La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea Dumnezeul cel viu şi adevărat. Misterul Preasfintei Treimi, scrisă de Cardinal Luis F. Ladaria şi tradusă în limba română de pr. dr. Ştefan Lupu şi pr. Iosif Martin. Cartea apare în colecţia "Studii teologice", în formatul 17x24, are 418 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţara la preţul de 35 lei.
Preasfânta Treime este primul adevăr al credinţei creştine, întrucât face referinţă la Dumnezeu în el însuşi şi este fundament şi izvor al tuturor celorlalte adevăruri de credinţă (cf. CBC 234). Este "teologia" prin excelenţă, principiul unic din care izvorăşte întreaga "oikonomia". Botezul este conferit cu o formulă trinitară, vechile simboluri de credinţă au mereu o structură trinitară. Formulele triadice pe care le găsim în Noul Testament, începând de la formula baptismală (cf. Mt 28,19; şi 2Cor 13,13; Gal 4,6; 1Cor 12,4-7), sunt rezumate a ceea ce se găseşte într-un mod explicit sau implicit în tot Noul Testament. Într-adevăr, revelaţia Dumnezeului unu şi întreit are loc în mod primar în viaţa lui Isus. În primul rând, el vorbeşte despre Dumnezeu ca despre Tatăl său, îl invocă aşa; acesta este numele lui Dumnezeu pe care el l-a revelat discipolilor săi (cf. In 17,6). În mod similar, Dumnezeu însuşi îl numeşte pe Isus Fiul său iubit (cf. Mc 1,11par.; 9,6 par.); Isus se prezintă discipolilor său ca Fiul, unicul care îl poate face cunoscut pe Tatăl (cf. Mt 11,25-27; Lc 10,21-22). "Fiul" este modul cel mai frecvent cu care Evanghelia a patra îl desemnează pe Isus.
Tatăl constituie punctul său constant de referinţă în toată viaţa sa. Dumnezeu Tatăl l-a trimis în lume pentru mântuirea oamenilor, l-a consacrat cu ungere în Iordan, întreaga existenţă pământească a lui Isus şi lucrarea sa mântuitoare sunt un act de ascultare faţă de Tatăl, deoarece el nu a venit în lume ca să facă voinţa sa, ci voinţa celui care l-a trimis (cf. In 6,38). În special pătimirea şi moartea sa sunt momentul suprem al ascultării faţă de Tatăl (cf. Mc 14,36par.). Învierea lui Cristos este momentul suprem al revelării paternităţii lui Dumnezeu şi, prin urmare, a filiaţiunii lui Isus. În majoritatea textelor neotestamentare, învierea lui Isus este lucrarea Tatălui (cf. Fap 2,23-24; Rom 6,4; 8,11; 2Cor 4,14 etc.). Este semnificativ uzul pe care îl face Noul Testament cu Ps 2,7: "Tu eşti Fiul meu, eu astăzi te-am născut" (Fap 13,13; Evr 1,5; 5,5). Starea filială a lui Isus apare în acest moment în toată strălucirea ei. Plecând de la experienţa pascală, devine tot mai clar că relaţia lui Isus cu Tatăl nu începe cu viaţa sa omenească, ci există dintotdeauna, din toată veşnicia. Isus preexistă, ca Dumnezeu, vieţii sale omeneşti (cf. In 1,1-3 etc.).
Şi prezenţa Duhului Sfânt este determinantă în viaţa lui Isus, începând de la zămislirea sa feciorelnică (cf. Lc 1,35; Mt 1,20). O semnificaţie specială o are coborârea Duhului Sfânt asupra lui Isus în momentul botezului în Iordan (cf. Mc 1,10 par.; In 1,32-33). Isus a primit ungerea cu Duhul Sfânt de la Tatăl (cf. Lc 4,18; Fap 10,38) şi din acest moment începe viaţa sa publică: predica şi minunile sale. În momentul morţii şi învierii Domnului este prezent şi Duhul (cf. Evr 4,14; Rom 1,4). Darul Duhului din partea lui Isus înviat duce la împlinire misterul pascal (cf. In 20,22; Fap 2,1 ş.u.). Isus, Fiul, şi Duhul Sfânt sunt intim asociaţi lui Dumnezeu Tatăl în lucrarea mântuitoare şi de aici se ajunge la concluzia că sunt şi în fiinţa dumnezeiască încă din veşnicie.
Biserica din primele veacuri s-a aflat în faţa necesităţii de a armoniza monoteismul Vechiului Testament, reafirmat de Isus însuşi (cf. Mc 12,29-32par.), cu starea divină a Fiului şi a Duhului Sfânt. Monoteismul creştin dobândeşte astfel un caracter distinctiv şi original. "Definiţia" ioanee a lui Dumnezeu iubire (cf. 1In 4,4.16) ne dezvăluie realitatea cea mai profundă a fiinţei lui Dumnezeu. Doctrina trinitară poate să fie considerată ca o dezvoltare şi o explicare a acestei afirmaţii. Dumnezeul creştinilor este Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, în comuniunea lor veşnică de iubire. Noi suntem chemaţi să participăm la ea (cf. CBC 221).
Mulţumesc din inimă tuturor celor care au făcut posibilă traducerea acestei cărţi în limba română.
Luis F. Card. Ladaria, S.I.
*
La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea Antropologia teologică, scrisă de Cardinal Luis F. Ladaria şi tradusă în limba română de pr. dr. Ştefan Lupu. Cartea apare în colecţia "Studii teologice", în formatul 17x24, are 460 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţara la preţul de 40 lei.
"După cum am purtat chipul omului pământesc, vom purta şi chipul omului ceresc" (1Cor 15,49). Aceste cuvinte ale sfântului Paul pot fi considerate drept ghid la ceea ce va fi explicat şi dezvoltat în acest volum. Prima pagină a Bibliei ne spune că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa (cf. Gen 1,26-27). Omul, aşadar, este o creatură a lui Dumnezeu şi împărtăşeşte această condiţie cu realitatea care îl înconjoară şi cu Universul. Dar este o creatură specială, chemată la o relaţie specială cu Creatorul, deoarece acesta a imprimat în el urmele sale. Acest fapt a conferit neamului omenesc o demnitate superioară celorlalte creaturi: "Ce este omul, că te gândeşti la el, sau fiul omului, că-l iei în seamă? L-ai făcut cu puţin mai mic decât pe îngeri, l-ai încununat cu cinste şi măreţie" (Ps 8,5-6). Deja primul Adam, părintele omenirii, poseda această demnitate, pe care a transmis-o descendenţei sale, deşi nu cu toată gloria şi strălucirea pe care Creatorul a voit-o. Primii noştri părinţi sunt şi primii păcătoşi, iar aceasta este cauza ambiguităţii care caracterizează moştenirea pe care am primit-o de la ei. Fiinţa umană nu este doar o creatură, ci este şi păcătoasă, împreună cu Adam şi cu toţi cei care l-au urmat. La lumina noutăţii lui Cristos, Biserica, încă din primele timpuri, a reflectat asupra acestei duble stări şi asupra faptului că, prin misterul întrupării şi al morţii şi învierii lui Isus, omul se află într-o nouă stare în faţa lui Dumnezeu. Într-adevăr, dacă prin neascultarea lui Adam toţi au fost constituiţi păcătoşi, tot la fel, prin ascultarea lui Cristos, toţi vor fi constituiţi drepţi (cf. Rom 5,19), deoarece în Cristos, Dumnezeu a reconciliat lumea cu sine (cf. 2Cor 5,19).
Din acest motiv omul se află acum în prietenia lui Dumnezeu, în har, şi poate să trăiască în Duhul Sfânt, prin credinţă şi sacramente, viaţa lui Cristos. Poate împărtăşi starea sa unică de Fiu al lui Dumnezeu. Cel care este unul-născut a devenit astfel, din prea marea sa iubire faţă de noi, primul născut dintre mulţi fraţi (cf. Rom 8,29). Calitatea de chip al lui Dumnezeu pe care omul o are încă de la creaţie ajunge la plinătate atunci când, îndreptăţit, este "fiu în Fiul" şi, prin darul Duhului Sfânt, poate să-l numească pe Dumnezeu "Tată", adică poate să fie părtaş prin har la relaţia cu Dumnezeu Tatăl pe care Cristos o are în virtutea naturii sale divine. "Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, pentru că nu aţi primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: «Abbá, Tată!». Însuşi Duhul dă mărturie duhului nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu. Iar dacă suntem fii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu el, ca împreună cu el să fim şi glorificaţi" (Rom 8,14-17).
Iată, în linii mari, drumul pe care vrea să-l parcurgă această carte. Îi mulţumesc Domnului dacă el ar contribui la creşterea în cititor a vieţii filiale cu Dumnezeu şi a vieţii fraterne cu oamenii.
Înainte de a termina, doresc să-mi exprim recunoştinţa faţă de toţi cei care au făcut posibilă traducerea acestei lucrări în limba română. Bunul Dumnezeu să-i răsplătească pentru atâta osteneală!
Luis F. Card. Ladaria, S.I.
*
La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea 14 nuanţe de roşu. Amintiri din copilăria comunistă. "Epoca de Aur", scrisă de Cristina Gherghel. Cartea apare în colecţia "Magistra vitae", în formatul 14x20, are 502 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţara la preţul de 30 lei.
Cristina G. Gherghel este o scriitoare care a debutat în limba engleză, dar care caută acum să se afirme şi pe rafturile limbii ei natale, româna. Cartea publicată recent la Editura Sapientia, 14 nuanţe de roşu. Amintiri din copilăria comunistă, "Epoca de aur", este un volum prin care autoarea doreşte să împărtăşească memoriile vieţii sale, memorii înrădăcinate pe plaiurile moldovene ale satului ei natal, Gherăeşti, memorii dintr-o epocă tulbure a istoriei române, "Epoca de Aur" a comunismului ceauşist. Mărturiile ei, profund impregnate de sinceritate, de oralitate, de umor, manifestă libertatea cu care un autor simplu îşi aşterne pe foaie trecutul, libertate faţă de prejudecăţile cititorilor pretenţioşi, dar mai ales libertate în a-şi asuma trecutul şi a-l putea aprecia. Astfel ea, prin cele 43 de capitole (fără cele trei puncte de introducere, şi alte trei de încheiere) ne pune la dispoziţie un autentic peisaj rural din "Epoca de Aur".
În primele capitole suntem luaţi de mână şi purtaţi spre cunoaşterea chipurilor care vor însoţi această suită de memorii, chipuri care alcătuiesc familia şi cadrul familiar al scriitoarei, chipuri care devenindu-ne familiare ajută la captarea sinceră a trăirilor împărtăşite în aceste rânduri. Odată ce ne-am obişnuit cu cadrul familiar, cu uliţele satului din Gherăeşti, cu activităţile zilnice ale sătenilor, înaintăm cu fiecare pagină prin zilele trecătoare ale unei copilării împărţită între muncă, şcoală, năzdrăvănii, certuri şi clipe de neuitat ale vieţii unei fetiţe, Cristina.
Lecţia pe care ne-o oferă aceste pagini este că, nu trebuie să eliminăm orice rază de lumină din vremurile întunecate ale comunismului. Lacrimile de tristeţe izvorâte din numeroase clipe de nedreptate şi de răutate ale acelui timp se împletesc cu lacrimile de bucurie ale copilului înconjurat de căldura propriei familii.
Aşa cum afirmă în primele pagini ale cărţii, autoarea nu se adresează cititorilor snobi, cititorilor cu pretenţii intelectualiste, ci oamenilor simpli care nu sunt în căutarea frazeologiilor complexe încărcate de idei incomprehensibile, dar care caută o scriitoare simplă care le înţelege trăirile.
Ciprian Fechetă
Prezentarea făcută de domnul primar al Comunei Gherăeşti (NT)
Excelenţa Voastră, Episcop Petru Gherghel - episcop de Iaşi,
Preacucernici Părinţi, stimaţi oaspeţi, dragi concetăţeni,
Aleg dintre multele semnificaţii ale evenimentului de astăzi câteva, îndeosebi cele legate direct de eroina acestuia, scriitoarea Cristina Gherghel, membră a comunităţii noastre.
În primul rând este onorantă pentru noi alegerea, ca loc de lansare a volumului 14 NUANŢE DE ROŞU Amintiri din copilăria comunistă "Epoca de Aur", a satului natal, Gherăeşti, unde a primit de la familie şi şcoală primii talanţi pe care, în străinătate fiind, a muncit să-i sporească. Fie în Italia sau Marea Britanie, scriitoarea nu s-a rupt nici un moment de obârşie, fapt dovedit de unele dintre lucrările în care foloseşte cunoştinţele primite de la părinţi sau de la bunici, mai ales cele referitoare la arta culinară, la tradiţiile noastre în acest domeniu.
Ne bucură, îndeosebi, alegerea ca spaţiu distinct al lansării, a celei mai importante instituţii a duhului comunitar, Biserica, cartea proaspăt apărută fiind o prezentare a perioadei în care, sub comunism, oamenii au fost supuşi terorii ateiste, mulţi, foarte mulţi dintre ierarhii bisericii suferind un martiriu continuu, insuficient cunoscut şi descris în cărţile apărute până acum. Cartea Cristinei Gherghel este, astfel, încă o necesară contribuţie la cunoaşterea acelui timp. Faptul că prestigioasa Editură Sapientia, coordonată de părintele profesor dr. Ştefan Lupu, girează noua carte, a 25-a, dacă nu mă înşel, a Cristinei Gherghel, este încă o dovadă asiguratorie a valorii pe care această carte o reprezintă pentru mulţi dintre noi, cititorii apartenenţi Bisericii romano-catolice. Şi mă bucur să-i prezint părintelui profesor dr. Ştefan Lupu, Editurii Sapientia, reverenţa şi recunoştinţa noastră pentru coordonarea şi publicarea Cărţii Cărţilor, Biblia, în integralitatea textelor scripturistice.
Foarte important, pentru a înţelege devoţiunea scriitoarei Cristina Gherghel faţă de rolul scriitorului în societate, cel de creator de valori ziditoare prin cuvânt, este şi gestul acordării, prin vânzarea cărţii, de sprijin şi menţinere a speranţei de viaţă pentru o tânără mamă greu încercată de o cumplită şi costisitoare boală. Cărţile bune sunt scrise de oameni buni, dăruitori. Cartea sa are deci şi valoare de ofrandă, de dăruire faţă de aproapele într-o perioadă şi o societate în care, din nefericire, întrajutorarea, omenitatea începe să aibă prea multe nuanţe şi interpretări.
Cristina Gherghel nu vine acasă doar cu o carte, ci, aşa cum scrie undeva, cu numeroase experienţe de viaţă de aici, din Gherăeşti, cartea sa devenind astfel un document literar de care trebuie să se ţină seamă pe viitor, în alcătuirea unei monografii comunitare. Cu atât mai mult cu cât, trăind în ţări dezvoltate, autoarea ne face să înţelegem, prin comparaţie, cât de păguboasă a fost perioada comunistă pentru istoria satului românesc, a personalităţii fiecărui component al acestuia. Despre aceasta, despre valoarea, locul pe care îl va ocupa cartea 14 NUANŢE DE ROŞU. Amintiri din copilăria comunistă "Epoca de Aur" în literatura memorialistică vor vorbi şi vor scrie cei îndrituiţi să o facă.
Închei felicitând autoarea, mulţumind tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui eveniment. Sper să fiu în asentimentul Consiliului Local Gherăeşti, al dumneavoastră, înmânând o Diplomă de Gratitudine scriitoarei Cristina Gherghel pentru a marca astfel această zi în viaţa comunităţii şi , desigur, ca o baliză încurajatoare parcursului creativ al autoarei.
De asemenea, ţin să înmânez o Diplomă de Gratitudine şi pr. prof. dr. Ştefan Lupu, directorul Editurii "Sapientia" din Iaşi, în semn de preţuire pentru deosebita contribuţie adusă la publicarea şi promovarea cărţilor de valoare.
Sincere mulţumiri tuturor participanţilor!
Cu deosebit respect şi consideraţie,
Pavel Bereşoae, primar
* * *
Dumnezeul cel viu şi adevărat. Misterul Preasfintei Treimi
Cardinal Luis F. Ladaria, Ed. "Sapientia", 2019, 17x24 cm, 418 p., ISBN 978-606-578-368-3, 35 lei
Antropologia teologică
Cardinal Luis F. Ladaria, Ed. "Sapientia", 2019, 17x24 cm, 460 p., ISBN 978-606-578-367-6, 40 lei
14 nuanţe de roşu. Amintiri din copilăria comunistă. "Epoca de Aur"
Cristina Gherghel, Ed. "Sapientia", 2019, 502 p., 14x20 cm, ISBN 978-606-578-365-2, 30 lei
* * *
Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro