Editura "Presa Bună": Trandafirii roşii şi cei albi

La Editura "Presa Bună" a apărut cartea Trandafirii roşii şi cei albi de Cristofor von Schmid, traducere de pr. Bronislaw Falewski (60 de pagini, format de buzunar). Povestirea este ilustrată cu desene de Alexandrina Dumitriu. Coperta, în patru culori, redă personalul principal împreună cu tatăl la mormântul mamei.

Cartea descrie întâmplările prin care a fost nevoită să treacă o fată rămasă orfană de mamă şi de tată. Ea era ameninţată să cadă în cursele pe care le întindea lumea persoanelor tinere şi fără sprijin. Avea însă o prietenă credincioasă care o sfătuia numai la bine şi căuta să o ferească de primejdii. Într-o zi, când Clara urma să plece la o întâlnire în parc, s-a dus în camera ei ca să-şi prindă în păr nişte trandafiri roşii, pe care îi pusese în apă rece pentru a se păstra mai bine, dar aici a găsit trandafiri albi în loc de roşii. Ea şi-a adus aminte că a plâns la mormântul mamei sale pe nişte trandafiri albi şi i s-a părut că mama o mustră acum pentru purtarea ei, ceea ce a făcut-o să se îndrepte definitiv.

Textul a fost publicat prima dată în anul 1928 la Institutul de Arte Grafice "Presa Bună, colecţia Biblioteca "Presa Bună", nr. 35-36, colecţia "Istorioare morale". În ediţia a II-a, textul a fost revizuit în conformitate cu limba română modernă, fiind mai întâi publicat în revista "Lumina creştinului" (între decembrie 2013 şi iunie 2014).

Cartea se adresează copiilor, dar nu numai lor. Experienţa Clarei îi poate ajuta pe mulţi. Povestea se termină astfel: "Clara şi Iulia (prietena ei) erau foarte respectate pentru purtarea lor nobilă şi ireproşabilă. Cei mai nobili tineri au venit să le ceară în căsătorie, iar când Clara a fost dusă la altar şi-a pus pe cap o cunună de trandafiri albi şi roşii".

Aceasta carte se înscrie în seria celor deja publicate: Porumbiţa (1995), Mieluşelul (1996), Revărsarea Rinului (1998), Licuriciul (1998), Bisericuţa din pădure (2013), Micul pustnic (2016).

Pr. Cornel Cadar

*

Cuprins
1. Clara
2. Mormântul mamei
3. Mătuşa
4. Clara în oraş
5. Moartea tatălui
6. Domnişoara Iulia
7. Tânărul domn De Winnig
9. Invitaţia la dans
10. O apariţie minunată

*

Trandafirii roşii şi cei albi
Cristofor von Schmid, Ed. "Presa Bună", 2016, ISBN 978-606-8116-63-1, 10x14 cm, 60 p., 4 lei

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
  • prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
  • prin e-mail: [email protected]
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro