Editura "Presa Bună": Prigorul

La Editura "Presa Bună" a apărut cartea Prigorul de Cristofor von Schmid, traducere de Bronislaw Falewski (52 de pagini, format de buzunar). Povestirea este ilustrată cu desene de Alexandrina Dumitriu.

În carte este vorba de un băieţel, Nicuşor, care a fost îngrijit de unchiul lui, Nicolae. A primit o educaţie creştină şi ştia bine catehismul. Pe lângă toate astea era ascultător şi de aceea s-a dovedit a fi un băieţel cinstit şi bun. Pentru că îl iubea mult pe unchiul său, a renunţat la singura lui "bogăţie". Era prigorul, o pasăre colorată minunat, pe care a prins-o în pădure şi pe care o îndrăgea. Această pasăre i-a adus multe bucurii, deşi la început era pe punctul de a o pierde. Din această povestioară se poate învăţa că bunătatea şi cinstea valorează mai mult decât aurul.

Textul a fost publicat prima dată în anul 1934 la Institutul de Arte Grafice "Presa Bună", colecţia Biblioteca "Presa Bună", nr. 73, "Istorioare morale". În ediţia a II-a, textul a fost revizuit în conformitate cu limba română modernă, fiind mai întâi publicat în revista "Lumina creştinului" (între septembrie 1998 şi aprilie 1999).

Aceasta carte vine în continuarea celor 14 deja publicate în seria "Istorioare morale": Porumbiţa (1995), Mieluşelul (1996), Revărsarea Rinului (1998), Licuriciul (1998), Bisericuţa din pădure (2013), Micul pustnic (2016), Trandafiri roşii şi cei albi (2016), Crucea de lemn (2016), Iubiţi pe duşmanii voştri (2016), Goana după aur (2016), Prizonierul corsarului (2016), Noaptea de Crăciun (2016), Copilul rătăcit (2016), Privighetoarea (2017).

Pr. Cornel Cadar

* * *

Cuprins
1. Nicolae, întors la casa bătrânească
2. Nepotul
3. Prigorul
4. Ziua de Sfântul Nicolae
5. De ziua unchiului
6. Răsplata
7. La castel
8. Sărbătoarea

* * *

Prigorul
Cristofor von Schmid, Ed. "Presa Bună", 2017, ISBN 978-606-8116-76-1, 10x14 cm, 52 p., 5 lei

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
  • prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
  • prin e-mail: [email protected]
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro