A fost odată ca niciodată un sat african, parcă uitat de lume şi de timp... Deşi nu e departe de satul unde este misiunea catolică şi de centrul zonei noastre de evanghelizare, când am păşit acolo pentru prima dată am crezut că sunt într-o lume de basm... Un sat care are în centru un arbore cu o coroană care poate adăposti chiar şi 300 de persoane, sat protejat în jur de păduri sacre spre care nu ai voie să priveşti pentru că altfel se pot întâmpla multe rele mai ales locuitorilor. Nisipul fierbinte de pe jos lasă impresia de plajă, dar apa lipseşte cu desăvârşire. Acest sat se numeşte Oussoukro, unde am mers, cu mare parte din comunitate, să îl vestim pe Cristos pentru prima dată. Cateheţii au ales cu grijă locul pentru celebrare şi traseul pentru procesiune. Deja în sat era agitaţie mare. Nu era nici înmormântare nici un alt eveniment local la care lumea din sat era obişnuită să se adune. Era o noutate. Recunoscusem deja o parte din creştinii care veneau în fiecare duminică la biserica din Djebonoua, dar mai rămâneau încă mulţi care aveau nevoie de o prezentare a lui Cristos în stil creştin catolic.
În aşteptarea comunităţii din Djebonoua, am avut o discuţie cu unul din învăţătorii locului, un tânăr de 25 de ani pe nume Ambroise. Vorbeam despre sistemul educaţional ivorian defectiv, despre efectele încă prezente ale războiului în această dimensiune pedagogică. La un moment dat, o căpriţă s-a apropiat şi a furat elegant o frunză verde proaspătă căzută din arborele cu coroana regească. Atunci am auzit reflecţia tânărului învăţător: Frunzele verzi cad cele dintâi. Am privit în jur şi am observat că, deşi arborele avea multe frunze galbene, totuşi pe jos erau numai cele verzi. Ne-am întrebat amândoi de ce... Am încetat să mai vorbesc... Mi-au venit în minte multe lucruri care erau dure atât pentru el cât şi pentru mine... Pentru el, pentru că, în timpul războiului civil, au murit mulţi tineri. Mor şi azi, verzi cum sunt, în floarea vârstei din cauza diferitelor boli... Pentru mine, pentru că am văzut tineri murind în accidente de circulaţie, din cauza ignoranţei în multe domenii în care s-au avântat fără să cunoască, din cauza drogurilor şi a înşelăciunii altora... Frunzele verzi cad primele.
Restrângând un pic spaţiul relatat la partea spirituală, pot spune că tinerii sunt cei care cad cel mai uşor victime ale sectelor, ale altor religii care promit lucruri materiale şi nimic palpabil pentru suflet. În satul Oussoukro, am încercat să le oferim atât lor cât şi celor veniţi o sămânţă de credinţă prin prezenţa noastră, prin sfânta Liturghie celebrată pentru prima dată în sat şi prin mărturia oferită de toţi cei veniţi.
Cred cu tărie că harul lui Dumnezeu va lucra şi va perfecţiona opera noastră imperfectă.
La 24 decembrie 2009, l-am sunat pe părintele Anton Farcaş să îi urez sărbători fericite. Ne cunoşteam de mult timp şi doream să menţin o legătură spirituală strânsă, în vederea realizării unei înfrăţiri între comunitatea din Iaşi "Sf. Tereza" şi comunitatea din Katienou unde ne dorim să construim o capelă cu acelaşi patron. I-am spus părintelui că e posibil ca în vară să ajung în România şi să luăm cumva legătura. Nu a dat înapoi nici o secundă. Deşi el ştia că e grav bolnav, mi-a spus cu calmul care îl caracteriza să îl sun înainte de a trece pentru a-l vizita. După două zile am aflat de boala incurabilă de care suferea. Marţi dimineaţă, 16 februarie, am aflat că a plecat la casa Tatălui într-un mod admirabil, după nici două luni.
Frunzele verzi cad cele dintâi. Uneori planurile lui Dumnezeu cu noi sunt greu de înţeles. Sunt pe deplin convins că viaţa, dar mai ales moartea părintelui Anton Farcaş sunt o formă profundă de evanghelizare şi un moment de introspecţie... Suntem pământ şi în pământ ne vom întoarce!
Pr. Marius Gabriel Catrinţaşu,
Coasta de Fildeş, Africa
*
Pentru mai multe imagini accesaţi www.misiuneafrica.ro
* * *
Reflecţie: In memoriam pr. Anton Farcaş
A trecut la Domnul pr. Anton Farcaş-Gherghina
* * *
