Anul 2010 a fost dedicat preoţilor de către Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea, dându-l drept model după Isus, Marele Preot, pe sfântul Ioan Maria Vianney. Nu pentru că a fost un mare teolog, un mare filozof, un mare gânditor... ci pentru că a fost un sfânt. Şi nu a ajuns sfânt deoarece a făcut multe minuni, sau pentru că a fost în misiuni, sau pentru ca a predicat în toată lumea. Dar a ajuns sfânt deoarece a trăit ca cel ce este sfânt prin excelenţă. A trăit în mod simplu acolo unde superiorii l-au trimis. A fost un om al rugăciuni, al încrederii totale în Dumnezeu, al iubirii faţă de Dumnezeu şi al iubirii faţă de aproapele. Dar pentru a ne întări, a ne încuraja în drumul nostru de credinţă nu e necesar să ne uităm doar la sfinţii de "ieri", ei sunt şi azi şi trăiesc printre noi, chiar lângă noi.
Unul dintre aceştia este părintele Anton Farcaş. Şi nu spunem a fost deoarece suntem sigure că a rămas cu noi, prin tot ceea ce a lucrat şi lăsat în biserica noastră, dar şi prin rugăciunile pe care va continua să le facă pentru noi din casa Tatălui. Precum sfântul Ioan Maria Vianney, şi-a iubit preoţia, pe Dumnezeu Tatăl şi misiunea încredinţată.
De unde ştim?
E suficient să ne derulăm puţin firul memoriei noastre şi să-l vedem. Prima imagine care ne vine in minte este bucuria care o avea în sufletul său şi pe care o emana prin zâmbetul său. O altă imagine care ne vine in minte este cea de om, de preot al rugăciunii. Da, putem spune că părintele Anton a fost un om şi un preot al rugăciunii. Nu pentru că ne celebra sfânta Liturghie în fiecare zi sau pentru că de multe ori conducea rugăciunea sfântului Rozariu sau orele de adoraţie, dar el credea în puterea şi necesitatea rugăciuni. De altfel, în orice iniţiativă care o lua, bineînţeles după ce îşi consulta colaboratorii săi apropiaţi, dar şi comunitatea, înainte de a cere sprijinul financiar, cerea rugăciuni. Deoarece era convins şi chiar spunea: "Dacă ne rugăm şi cerem ajutorul lui Dumnezeu, restul vine de la sine" şi aşa se întâmpla.
O altă imagine care ne vine în minte despre omul, preotul Anton este cea a discreţiei. Nu întreba mai mult decât era suficient ca el să ştie, să te înţeleagă, nu-i plăcea vorbăria lungă. Era scurt şi cuprinzător. Câteodată îţi dădea impresia că ar fi avut un detector care îi spunea până unde să meargă, să vorbească. Era un om al încrederii, un om, un preot care şi-a iubit oiţele în mod gratuit fără ca el să primească, să aştepte sau să ceară să fie înţeles, iubit. Părintele a fost un om, un preot care a înţeles şi a trăit misiunea sa de preot, ca un tată; comunitatea lui era familia lui. Toate trebuia să meargă bine, respectându-şi fiecare locul său, aici am putea spune că era un perfecţionist, şi mai ales toţi trebuia să se simtă bine, să se simtă acasă, să fie bucuroşi, deoarece acolo unde e Dumnezeu acolo e iubire, e bucurie.
Despre părintele Anton am putea spune, scrie multe, dar lăsăm restul lucrurilor să le spunem, scriem cu viaţa noastră, tot ceea ce el ne-a învăţat şi va continua să ne înveţe de acolo de sus, dar şi de aici de pe pământ, prin preoţii săi, colaboratori pe care i-a avut, i-a iubit, i-a respectat i-a învăţat să-şi iubească şi să-şi trăiască preoţia la maxim, cu bucurie şi dăruire. Şi nu doar prin cuvinte, teorie, ci prin viaţa sa. Îţi mulţumim, Doamne, că ni l-ai dăruit pe părintele şi îţi mulţumim şi ţie, părinte Anton, pentru că ne-ai spus încă odată că slujirea, iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele e posibilă şi azi; în mod simplu, gratuit şi fidel. Mulţumim.
Surorile "Maria Bambina" din Parohia "Sfânta Tereza" din Iaşi
* * *
Album foto: 20 februarie: Faraoani: Funeraliile pr. Anton Farcaş
Album foto: 17 februarie: Iaşi: Inaugurarea Căii Crucii şi requiem pentru pr. Anton Farcaş
In memoriam pr. Anton Farcaş: Un preot al zâmbetului
In memoriam pr. Anton Farcaş: Totul este dar
Faraoani: Funeraliile pr. Anton Farcaş-Gherghina
In memoriam pr. Anton Farcaş: Gânduri la înmormântarea unui preot
Reflecţie: In memoriam pr. Anton Farcaş
A trecut la Domnul pr. Anton Farcaş-Gherghina
* * *
