Domnilor cardinali,
Iubiţi fraţi episcopi şi preoţi,
Iubiţi fraţi şi surori,
1. Vă primesc cu plăcere la încheierea acestui Congres. Îl salut pe preşedinte, cardinalul Vegliò, şi îi mulţumesc pentru cuvintele sale respectuoase de introducere. Adresez un bun venit fratern delegaţilor din alte Biserici şi Comunităţi. Fiecăruia doresc să exprim sentimentele mele sincere de apreciere şi recunoştinţă pentru angajarea şi grija faţă de bărbaţii şi femeile care şi astăzi întreprind "călătoria speranţei" pe drumurile emigrării. Mulţumesc pentru ceea ce faceţi. Asigur apropierea mea spirituală vouă şi tuturor celor pe care încercaţi să-i ajutaţi.
2. Documentul final al Congresului vostru precedent, în urmă cu cinci ani, afirma că "emigraţia este... o invitaţie de a imagina un viitor diferit, care are în vedere dezvoltarea întregului neam omenesc; include astfel fiecare fiinţă umană cu potenţialul său spiritual şi cultural şi contribuţia la o lume mai dreaptă marcată de o solidaritate globală şi de respectarea deplină a demnităţii umane şi a vieţii" (nr. 3). Astăzi, în pofida dezvoltărilor care au avut loc şi a situaţiilor, uneori dificile şi chiar dramatice, care s-au înregistrat, emigraţia rămâne încă o aspiraţie la speranţă. Mai ales în zonele deprimate ale planetei, unde lipsa locului de muncă împiedică realizarea unei existenţe demne pentru fiecare individ şi pentru familiile lor, este puternică determinarea de a căuta un viitor mai bun în altă parte, chiar cu riscul de dezamăgiri şi de insuccese, provocate în mare parte de criza economică ce atinge, în măsură diferită, toate ţările din lume.
3. Acest Congres al vostru a tratat dinamicile cooperării şi dezvoltării în pastoraţia migraţiilor. Aţi analizat înainte de toate factorii care provoacă migraţiile, îndeosebi inegalităţile, sărăcia, creşterea demografică, nevoia crescândă de angajări în unele sectoare ale pieţei muncii, calamităţile cauzate de schimbările climatice, războaiele şi persecuţiile, dorinţa noilor generaţi de a se mişca pentru a căuta noi oportunităţi. În afară de asta, conexiunea dintre cooperare şi dezvoltare evidenţiază, pe de o parte, interesele diferite ale statelor şi migranţilor şi, pe de altă parte, oportunităţile care ar putea deriva pentru ambii. De fapt, ţările care primesc trag avantaje din angajarea imigraţilor pentru necesităţile producţiei şi bunăstării naţionale, adesea limitând şi golurile create de criza demografică. La rândul lor, ţările din care pleacă migranţii înregistrează o anumită atenuare a problemei şomajului şi mai ales trag beneficiu din remiterile de bani, care vin în întâmpinarea necesităţilor familiilor rămase în patrie. În sfârşit, emigraţii pot să realizeze dorinţa unui viitor mai bun pentru ei înşişi şi pentru propriile familii. La beneficiile menţionate se adaugă, o ştim, şi unele probleme. Se întâlnesc în ţările de provenienţă ale migranţilor, între altele, sărăcirea datorată pierderii "minţilor" mai bune, fragilitatea copiilor şi tinerilor care cresc fără unul sau ambii părinţi şi riscul ruperii căsătoriilor datorită absenţelor prelungite. În schimb, în naţiunile care îi primesc vedem dificultăţi de inserare în ţesuturile urbane deja problematice, precum şi dificultăţi de integrare şi de respectare a convenţiilor sociale şi culturale pe care le găsesc acolo. În această privinţă, lucrătorii pastorali desfăşoară un rol preţios de invitaţie la dialog, la primire şi la legalitate, de mediere cu persoanele din locul de sosire. În schimb, în ţările de origine apropierea de familii şi de tineri cu părinţi migranţi poate atenua repercusiunile negative ale absenţei lor.
4. Însă reflecţia voastră a voit să meargă şi mai departe, pentru a percepe implicaţiile grijii pastorale a Bisericii în întâlnirea dintre cooperare, dezvoltare şi migraţii. De altfel, aici Biserica are un cuvânt puternic de spus. De fapt, comunitatea creştină este încontinuu angajată să-i primească pe migranţi şi să împărtăşească cu ei darurile lui Dumnezeu, îndeosebi darul credinţei. Ea promovează proiecte în evanghelizarea şi în însoţirea migranţilor în toată călătoria lor, pornind de la ţara de origine prin ţările de tranzit până la ţara de primire, cu atenţie deosebită să răspundă la exigenţele lor spirituale prin cateheză, liturgie şi celebrarea sacramentelor.
5. Din păcate migranţii trăiesc adesea situaţii de dezamăgire, de descurajare şi de singurătate şi, aş adăuga, de marginalizare. De fapt, muncitorul migrant se află adesea cuprins între dezrădăcinare şi integrare. Şi aici Biserica încearcă să fie loc de speranţă: elaborează programe de formare şi de sensibilizare; îşi ridică glasul în apărarea drepturilor migranţilor; oferă asistenţă, şi materială, fără excluderi, pentru ca fiecare să fie tratat ca fiu al lui Dumnezeu. În întâlnirea cu migranţii este important de a adopta o perspectivă integrală, în măsură să le valorizeze potenţialităţile în loc de a vedea în ei numai o problema care trebuie înfruntată şi rezolvată. Dreptul autentic la dezvoltare se referă la fiecare om şi la toţi oamenii, în viziune integrală. Asta cere ca să se stabilească pentru toţi nivele minime de participare la viaţa comunităţii umane. Cu atât mai mult este necesar ca asta să se întâmple în comunitatea creştină, unde nimeni nu este străin, deci fiecare merită primire şi sprijin.
6. Biserica, în afară de a fi o comunitate de credincioşi care îl recunoaşte pe Isus Cristos în chipul aproapelui, este mamă fără graniţe şi fără frontiere. Este mamă a tuturor şi se străduieşte să alimenteze cultura primirii şi solidarităţii, unde nimeni nu este inutil, din afară sau de aruncat. Aminteam asta în Mesajul pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului din acest an: "Nu atât criteriile de eficienţă, de productivitate, de rang social, de apartenenţă etnică sau religioasă sunt cele care întemeiază demnitatea persoanei, ci faptul de a fi creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26-27) şi, mai mult, faptul de a fi copii ai lui Dumnezeu; fiecare fiinţă umană este copil al lui Dumnezeu! În el este imprimată imaginea lui Cristos!". El este Cristos. De aceea migranţii, cu însăşi omenitatea, chiar înainte de valorile lor culturale, lărgesc sentimentul fraternităţii umane. În acelaşi timp, prezenţa lor este o referinţă la necesitatea de a dezrădăcina inegalităţile, nedreptăţile şi samavolniciile. În acest mod, migranţii pot să devină partner în construirea unei identităţi mai bogate pentru comunităţile care îi găzduiesc, precum şi pentru persoanele care îi primesc, stimulând dezvoltarea de societăţi inclusive, creative şi care respectă demnitatea tuturor.
Iubiţi fraţi şi surori, vă exprim din nou recunoştinţa mea pentru slujirea pe care o aduceţi Bisericii, comunităţilor voastre şi societăţilor din care faceţi parte. Invoc asupra voastră ocrotirea Mamei lui Dumnezeu şi a sfântului Iosif, care au experimentat duritatea exilului în Egipt. Asigurându-vă rugăciunea mea, vă cer vă rog să vă rugaţi pentru mine şi din inimă vă binecuvântez. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
