Publicăm în continuare discursul rostit de Benedict al XVI-lea primind joi, 15 mai 2008 în audienţă pe participanţii la Adunarea Plenară a Consiliului Pontifical al Pastoraţiei pentru Migranţi şi Itineranţi.
*
Domnilor cardinali,
veneraţi fraţi în episcopat şi în Preoţie,
iubiţi fraţi şi surori!
Sunt bucuros să vă primesc cu ocazia Sesiunii Plenare a Consiliului Pontifical al Pastoraţiei pentru Migranţi şi Itineranţi. Salut îndeosebi pe preşedinte, cardinalul Renato Raffaele Martino, căruia îi mulţumesc pentru cuvintele cu care a introdus întâlnirea noastră, ilustrând diferitele aspecte ale temei interesante pe care aţi tratat-o în aceste zile. Îl salut şi pe secretar, arhiepiscopul Agostino Marchetto, monseniul subsecretar, oficialii şi experţii, membrii şi consultanţii. Adresez tuturor un cordial gând de recunoştinţă pentru munca făcută şi pentru angajarea menită să concretizeze ceea ce aţi discutat şi întrevăzut în aceste zile pentru binele tuturor familiilor.
În timpul recentei vizite în Statele Unite ale Americii am putut să încurajez acea mare ţară să continue în angajarea sa de primire faţă de acei fraţi şi surori care ajung acolo venind, în general, din ţări sărace. Am semnalat îndeosebi problema gravă a reîntregirii familiei, temă pe care o tratasem deja în Mesajul pentru a 93-a Zi Mondială a Migrantului şi a Refugiatului, dedicat tocmai temei familiei migrante. Îmi place să amintesc aici că în mai multe circumstanţe am prezentat icoana sfintei familii ca model al familiilor migrante, referindu-mă la imaginea propusă de veneratul meu predecesor, papa Pius al XII-lea, în constituţia apostolică Exsul familia, care constituie "magna charta" a pastoraţiei migratoare (cf. AAS 44, 1952, pag. 649). În afară de aceasta, în mesajele din anii 1980, 1986 şi 1993, veneratul meu predecesor Ioan Paul al II-lea a voit să sublinieze angajarea eclezială în favoarea nu numai a persoanei migrante, ci şi a familiei sale, comunitate de iubire şi factor de integrare.
Înainte de toate, îmi place să reafirm că grija Bisericii faţă de familia migrantă nu elimină nimic din interesul pastoral faţă de familia în mobilitate. Dimpotrivă, această angajare de a menţine o unitate de viziune şi de acţiune între cele două "aripi" (migraţia şi itineranţa) ale mobilităţii umane poate ajuta la înţelegerea vastităţii fenomenului şi să fie, în acelaşi timp, stimulent la toţi pentru o pastoraţie specifică, încurajată de suveranii pontifi şi dorită de Conciliul Ecumenic Vatican II (cf. Christus Dominus, 18) şi susţinută corespunzător de documente elaborate de Consiliul Pontifical, ca şi de congrese şi reuniuni. Nu trebuie uitat că familia, şi cea migrantă şi itinerantă, constituie celula originară a societăţii, care nu trebuie distrusă, ci apărată cu curaj şi răbdare. Ea reprezintă comunitatea în care încă din copilărie ne-am format să-l adorăm şi să-l iubim pe Dumnezeu, însuşindu-ne gramatica valorilor umane şi morale şi învăţând să ne folosim bine de libertate în adevăr. Din păcate, în nu puţine situaţii asta se întâmplă cu dificultate, în special în cazul celui care este cuprins de fenomenul mobilităţii umane.
În afară de asta, în acţiunea sa de primire şi de dialog cu migranţii şi itineranţii, comunitatea creştină are, ca punct de referinţă constantă, persoana lui Cristos Domnul nostru. El a lăsat discipolilor săi o regulă de aur după care să-şi fundamenteze propria viaţă: porunca nouă a iubirii. Iubirea pe care a trăit-o, până la moarte şi până la moartea pe cruce, Cristos continuă s-o transmită Bisericii, prin evanghelie şi sacramente, în special preasfânta Euharistie. Este foarte semnificativ, în acest sens, că liturgia prevede celebrarea sacramentului Căsătoriei în mijlocul celebrării euharistice. Cu asta este semnalată legătura profundă care uneşte cele două sacramente. Soţii în viaţa lor zilnică trebuie să-şi inspire comportamentul lor după exemplul lui Cristos care "a iubit Biserica şi s-a dat pe sine însuşi pentru ea" (Ef 5,25): acest suprem gest de iubire este reprezentat în fiecare celebrare euharistică.
De aceea, în mod oportun pastoraţia familiară va face referinţă la această realitate sacramentală ca la referinţa sa de importanţă fundamentală. Cine merge la Liturghie - şi trebuie facilitată celebrarea ei şi pentru migranţi şi itineranţi - găseşte în Euharistie o trimitere foarte puternică la propria familie, la propria căsătorie, şi este încurajat să trăiască propria situaţie în perspectivă de credinţă, căutând în harul divin forţa necesară pentru a reuşi.
În sfârşit, nimănui nu-i scapă faptul că mobilitatea umană reprezintă, în actuala lume globalizată, o frontieră importantă pentru noua evanghelizare. De aceea vă încurajez să continuaţi în angajarea voastră pastorală cu zel reînnoit, iar din partea mea vă asigur apropierea mea spirituală. Vă însoţesc cu rugăciunea, pentru ca Duhul Sfânt să facă rodnică orice iniţiativă a voastră. În acest scop, invoca ocrotirea maternă a preasfintei Maria, Stăpâna noastră a drumului, pentru ca să ajute orice bărbat şi orice femeie să-l cunoască pe Fiul său Isus Cristos şi să primească de la el darul mântuirii. Cu această urare, din inimă împart binecuvântarea apostolică vouă şi persoanelor care vă sunt dragi, ca şi tuturor migranţilor şi itineranţilor în lumea vastă şi familiilor lor.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
