|
| © Vatican Media |
Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat participanţilor la Cel de-al II-lea Congres Internaţional despre Îngrijirea Pastorală a Bătrânilor (3 octombrie 2025)
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Bună ziua tuturor şi bine aţi venit!
Eminenţă, Excelenţe, dragi preoţi, fraţilor şi surorilor!
Vă urez bun venit şi mă bucur să vă întâlnesc cu ocazia celui de-al II-lea Congres Internaţional despre Îngrijirea Pastorală a Vârstnicilor, promovat de Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă.
Tema congresului – "Bătrânii voştri vor avea vise!" (Il 3,1) – aminteşte de cuvintele profetului Ioel, atât de dragi Papei Francisc, care a vorbit adesea despre necesitatea unei alianţe între tineri şi bătrâni, inspirată de "visele" celor care au trăit o viaţă lungă şi îmbogăţită de "viziunile" celor care încep marea aventură a vieţii[1]. În pasajul citat, profetul anunţă revărsarea universală a Duhului Sfânt, care creează unitate între generaţii şi distribuie fiecăreia daruri diferite.
În timpul nostru, din păcate, relaţiile dintre generaţii sunt adesea marcate de fracturi şi opoziţii, care pun o generaţie împotriva alteia. Bătrânii, de exemplu, sunt acuzaţi că nu lasă spaţiu tinerilor în câmpul muncii sau că absorb prea multe resurse economice şi sociale în detrimentul altor generaţii, ca şi cum longevitatea ar fi un păcat.
Este vorba de moduri de gândire care dezvăluie viziuni foarte pesimiste şi contradictorii despre existenţă. Bătrânii sunt un dar, o binecuvântare care trebuie primită, iar prelungirea vieţii este un fapt pozitiv; ba chiar, este unul dintre semnele de speranţă ale timpului nostru, în fiecare parte a lumii. Cu siguranţă este vorba şi de o provocare, pentru că numărul tot mai mare al bătrânilor este un fenomen istoric fără precedent, care ne cheamă la un nou exerciţiu de discernământ şi de înţelegere.
Bătrâneţea este, în primul rând, o amintire benefică a dinamicii universale a vieţii. Mentalitatea predominantă astăzi tinde să acorde valoare existenţei dacă aceasta produce bogăţie sau succes, dacă exercită putere sau autoritate, uitând că fiinţa umană este întotdeauna creatură limitată şi nevoiaşă. Fragilitatea care apare la bătrâni ne aminteşte de această evidenţă comună: de aceea, este ascunsă sau îndepărtată de cei care cultivă iluzii lumeşti, pentru a nu avea în faţa ochilor imaginea a ceea ce inevitabil vom fi. Este, în schimb, sănătos să ne dăm seama că îmbătrânirea "face parte din minunea care suntem"[2]. Această fragilitate, "dacă avem curajul să o recunoaştem", să o îmbrăţişăm şi să o îngrijim, "este o punte către cer"[3]. În loc să ne ruşinăm de slăbiciunea umană, vom fi, de fapt, conduşi să cerem ajutor de la fraţi şi de la Dumnezeu, care veghează asupra tuturor creaturilor ca un Tată. Bătrânii ne învaţă că "mântuirea nu constă în autonomie, ci în a recunoaşte cu umilinţă propriile nevoi şi a şti să le exprime liber", astfel încât "măsura umanităţii noastre nu este dată de ceea ce putem cuceri, ci de capacitatea de a ne lăsa iubiţi şi, atunci când este necesar, şi ajutaţi"[4].
Oricât de ciudat ar părea, bătrâneţea devine, din păcate, din ce în ce mai mult ceva ce trăim pe neaşteptate şi pentru care nu suntem pregătiţi. Bazându-se pe Scripturi, pe înţelepciunea Părinţilor Bisericii şi pe experienţa sfinţilor, Biserica este chemată să ofere timpul şi instrumentele necesare pentru a o descifra, astfel încât să o trăim creştineşte, fără a pretinde că rămânem veşnic tineri şi fără a ne cuprinşi de disperare. În acest sens, catehezele pe care Papa Francisc le-a dedicat acestei teme în 2022 sunt valoroase, dezvoltând o adevărată spiritualitate pentru bătrâni: din ele ne putem inspira pentru a dezvolta o lucrare pastorală utilă.
În zilele noastre, atâtea persoane, ajungând la sfârşitul anilor de muncă, au ocazia să se bucure de o perioadă tot mai lungă de sănătate bună, de bunăstare economică şi de mai mult timp liber. Ei sunt numiţi "tineri bătrâni": adesea sunt cei care mărturisesc o frecvenţă asiduă la liturgie şi conduc activităţi parohiale, cum ar fi catehismul şi diferite forme de slujire pastorală. Este important să identificăm un limbaj şi propuneri adecvate pentru ei, implicându-i nu ca destinatari pasivi ai evanghelizării, ci ca subiecţi activi, şi pentru a răspunde împreună cu ei, şi nu în locul lor, la întrebările pe care viaţa şi evanghelia ni le pun.
Se pot întâlni situaţii diferite: unele persoane primesc prima vestire a credinţei la bătrâneţe; altele au trăit experienţa lui Dumnezeu şi a Bisericii în tinereţe, dar mai târziu s-au distanţat; altele au perseverat în viaţa lor creştină. Pentru toţi, îngrijirea pastorală a bătrânilor trebuie să fie evanghelizatoare şi misionară, pentru că Biserica este mereu chemată să-l vestească pe Isus, Cristos Mântuitorul, fiecărui bărbat şi fiecărei femei, la orice vârstă şi în fiecare etapă a vieţii.
Acolo unde bătrânii sunt singuri şi rebutaţi, aceasta va însemna să le ducem vestea bună a duioşiei Domnului, să depăşim, împreună cu ei, întunericul singurătăţii, marele duşman al vieţii bătrânilor. Nimeni să nu fie abandonat! Nimeni să nu se simtă inutil! Chiar şi o simplă rugăciune, recitată cu credinţă acasă, contribuie la binele poporului lui Dumnezeu şi ne uneşte în comuniune spirituală. Această sarcină misionară ne interpelează pe noi toţi, parohiile noastre şi în mod deosebit pe tineri, care pot deveni martori ai apropierii şi ai ascultării, ai ascultării reciproce cu cei care sunt mai înaintaţi decât ei în viaţă.
În alte cazuri, evanghelizarea misionară va ajuta persoanele în vârstă să-l întâlnească pe Domnul şi Cuvântul său. Într-adevăr, pe măsură ce înaintează în vârstă, reapare în mulţi întrebarea despre sensul existenţei, creând oportunitatea pentru a căuta o relaţie autentică cu Dumnezeu şi pentru a aprofunda vocaţia lor la sfinţenie.
Preaiubiţilor, să nu uităm niciodată că vestirea evangheliei este angajarea principală a slujirii noastre pastorale: implicând persoanele în vârstă în această dinamică misionară, şi ei vor fi martori ai speranţei, în special cu înţelepciunea, devoţiunea şi experienţa lor. Pentru aceasta mă rog, invocând mijlocirea maternă a Fecioarei Maria, şi vă însoţesc cu binecuvântarea mea. Vă mulţumesc!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note:
[1] Cf. Francisc, La saggezza del tempo [Înţelepciunea timpului], Roma 2018, 9.
[2] Omilia la Liturghia pentru Jubileul Tinerilor (3 august 2025).
[3] Cateheză despre Isus Cristos speranţa noastră. III. Paştele lui Isus. 5. Răstignirea. "Mi-e sete" (In 19,28) (3 septembrie 2025).
[4] Ibid.
