|
| © Vatican Media |
Din Piemontul sfinţilor sociali la misiunile din 35 de ţări
La sfârşitul Anului Sfânt al Milostivirii, Papa Francisc ne amintea că "Biserica este chemată să îngrijească rănile imprimate în carnea atâtora, să le aline cu uleiul mângâierii, să le panseze cu milostivire şi să aibă grijă de ele cu solidaritatea şi atenţia cuvenită".
Şi milostivirea Bisericii, cu solidaritatea sa faţă de "periferiile existenţiale" - pare să spună papa - se declanşează atunci când cu ochi atent se priveşte lumea şi persoanele care locuiesc în ea.
Torino este deosebit de vestit prin abundenţa acestor "sfinţi sociali" - persoane cu ochiul atent şi inima mare - care, între secolul al XIX-lea şi al XX-lea, au dăruit suflet şi trup pentru a combate plăgile sociale ale epocii, pentru a apăra drepturile celor mai fragili şi pentru a face să se nască opere care să continue această atenţie faţă de cei din urmă din societate.
Numele lor sunt cunoscute şi este o surpriză fericită a vedea cum "Biblia modernă a informaţiei online", adică Wikipedia, inserează în lista sfinţilor sociali şi pe Giuseppe Allamano (1851-1926), chiar dacă numai cu un flash rapid: "Fondator al Misionarilor Consolatei în favoarea celor mai lipsiţi din lume".
Un preot umil şi fără aparenţă, Allamano, care acum este proclamat sfânt: pentru eroica fidelitate cu care a cizelat vocaţia creştină şi sacerdotală şi, mai ales, pentru că şi-a îndreptat privirea sa atentă nu numai spre oraşul în care şi-a petrecut viaţa, ci mult mai încolo, în Africa. Şi cu întemeierea a două institute misionare a reuşit să ajungă la alte popoare şi continente.
Tânăr fiind, privea la misiuni cu pasiune şi curiozitate. Depăşind ideile restrânse din ambientul său şi graniţele limitate ale ţinutului său piemontez, Allamano a lărgit orizonturile şi a simţit urgenţa mandatului lui Cristos de a duce tuturor evanghelia.
Considera nenatural că în Biserica sa torineză, rodnică în atâtea instituţii de caritate, lipsea una dedicată misiunilor. A decis să remedieze acest lucru. Ideea unui institut exclusiv misionar nu a apărut pe neaşteptate în mintea sa, ci s-a maturat în spiritul său printr-o lungă pregătire spirituală şi nu s-a realizat decât depăşind încercări şi contradicţii.
Cu aprobarea episcopului său, Agostino Richelmy, şi a Conferinţei Episcopale Subalpine, la 29 ianuarie 1901, întemeia Institutul Misionarilor Consolatei.
În 1902 pleca primul mic grup de pionieri în Kenya, urmat curând de mulţi alţii care, în mod surprinzător, au reuşit să se adapteze la noua viaţă şi să constituie, cu tenacitate îndărătnică şi muncă grea, tinere şi numeroase comunităţi creştine.
Însă Allamano imediat a simţit urgenţa prezenţei de femei, consacrate total pentru evanghelizare. Mai întâi a obţinut colaborarea preţioasă a Surorilor lui Cottolengo din Torino, până când Papa Pius al X-lea, într-o audienţă privată, l-a ajutat să înţeleagă voinţa lui Dumnezeu în necesitatea concretă de misionare, care se manifesta în Africa. Astfel, la 29 ianuarie 1910, preotul a întemeiat un al doilea institut, cel al Surorilor Misionare ale Consolatei.
Murea cu seninătate, la Sanctuarul Consolatei, la 16 februarie 1926, lăsând în urma sa un regret în Biserica locală, al cărei preot a fost mereu, şi în cele două familii misionare ale sale.
Drumul lung al cauzei sale de canonizare, cu etapa intermediară a beatificării (7 octombrie 1990), s-a încheiat anul acesta cu recunoaşterea unei a doua minuni atribuite mijlocirii sale: vindecarea inexplicabilă a unui indigen din Amazonia braziliană, Sorino Yanomami, care, atacat şi grav rănit de un jaguar, nu numai că scăpa de moarte, ci, în scurt timp, putea să se întoarcă la viaţa şi activitatea sa normală în pădure, fără nicio consecinţă a accidentului.
"Salvarea" lui Sorino a devenit astfel un semn vizibil al prezenţei lui Dumnezeu, Tatăl tuturor, în viaţa poporului Yanomami, confirmând carisma misiunii ad gentes lăsată ca moştenire de Allamano misionarilor săi şi misionarelor sale, în stilul indicat de el: "Alegeţi blândeţea ca drum de transformare" şi mereu "în unitate de intenţii".
"Eu înţeleg că - voi fiind [Misionari ai Consolatei] călugări şi cunoscându-l pe Dumnezeu - el v-a trimis pentru a apăra viaţa poporului nostru Yanomami şi a planetei. Ştiu că, de mulţi ani, Biserica s-a pus de-a lungul cărării întâlnirii cu popoarele indigene. Biserica ştie că indigenul nu este un «animal», ştie că este persoană, care a fost creat de autoritatea cerului, aşa cum au fost creaţi non-indigenii. Misiunea Bisericii este de a nu lăsa să se facă războaie, de a duce pacea, în timp ce, pe de altă parte, există duşmani foarte puternici, aliaţi cu politicieni, care vor să pună stăpânire pe bogăţiile din ţara noastră. Biserica trebuie să fie diferită, să gândească aşa cum gândeşte Dumnezeu: să dorească viaţa noastră! Voi apropiaţi-vă, cu atitudine de prietenie şi simpatie, fără neîncrederea celui care spune că indianul trebuie să rămână departe, la locul său!" (Davi Kopenawa, lider şi purtător de cuvânt al poporului Yanomami din Brazilia).
Cele două Institute adaptează astăzi pasul la noul mers, mergând pe urma trasată de fondator şi ducând cu ele amintirea unei persoane dragi şi "sfinte", cu amprenta unei pedagogii adaptate la orice formă de evanghelizare.
Concepţia misionară a lui Allamano este aderentă, în formă şi în conţinuturi, la persoane şi la culturile lor şi se adaptează la ritmurile de viaţă pe care le întâlneşte pe drumul său. El i-a învăţat pe misionarii săi şi pe misionarele sale să intre în casa altuia în vârful picioarelor şi să se aşeze la masa comună, fără pretenţii sau condiţionări, bucuroşi să împărtăşească împreună cu ceilalţi mâncarea comună. Obişnuia să spună că "binele nu face zgomot", că trebuie făcut cu discreţie şi în cel mai bun mod posibil.
Prezenţi, astăzi, în 35 de ţări din Africa, America şi Asia, Misionarii şi Misionarele Consolatei continuă să parcurgă străzile lumii, cerând în fiecare zi Domnului să menţină aprins în inimă "acel foc de caritate care l-a înflăcărat pe Giuseppe Allamano, pentru ca, împreună cu Maria Consolată, Mama noastră, să ducă lumii adevărata mângâiere şi, cu tărie blândă, să vestească gloria sa neamurilor".
de Giacomo Mazzotti, postulator
(După L'Osservatore Romano, 19 octombrie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
