Despre violenţa domestică în Amoris laetitia sau "când viaţa bate filmul"
25 noiembrie - Ziua internaţională de eliminarea a violenţei împotriva femeilor
Violenţa asupra femeilor, care se concretizează deseori în interiorul propriei familii, este o problemă dramatică care ne afectează pe toţi.
Potrivit Legii 217 din 25 mai 2003, violenţa domestică înseamnă orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic.
Este nevoie urgentă de o implicare a tuturor în a educa pe deoparte partea bărbătească să se elibereze de "pornirea" greşită de a comite acte de violenţă asupra femeii şi, pe de altă parte, femeia să fie educată în a păşi în viaţă ştiind ce demnitate are, să-şi cunoască drepturile sale şi rolul său în sfera privată a relaţiilor sentimentale în familie, în comunitate şi în societate.
Capitolul 2 din Amoris laetitia are ca titlu "Realităţile şi provocările familiilor", şi aici Papa Francisc ne prezintă situaţia actuală a familiilor în toată complexitatea lor, evidenţiind lumini şi umbre.
Ne sunt prezentate unele situaţii critice care au de-a face cu condiţiile femeilor în societatea noastră: violenţa ruşinoasă care uneori se foloseşte faţă de femei, maltratările familiale şi diferitele forme de sclavie, care nu constituie o demonstraţie de forţă masculină, ci o degradare josnică.
Violenţa verbală, fizică şi sexuală care se exercită împotriva femeilor în unele perechi de soţi contrazice însăşi natura unirii conjugale. Istoria merge pe urmele exceselor din culturile patriarhale, unde femeia era considerată de clasa a doua, dar amintim şi practica "uterului închiriat" sau "instrumentalizarea şi comercializarea trupului feminin în actuala cultură mediatică" (AL 54).
Pentru a lua notă de toate aceste provocări, nu ne putem limita la a denunţa retoric relele actuale (AL 35) şi să cădem în capcana de a ne epuiza în plângeri de auto-apărare, ci ar trebui trezite, pe lângă o "creativitate misionară" efectivă (AL 57) "în ieşire" şi "de proximitate" (AL 230), o bună pregătire multidisciplinară a celor care lucrează în contact cu familiile mai ales în prezenţa unor situaţii deosebite de urgenţă cauzate de cazuri de violenţă în familie şi abuz sexual (AL 204).
Violenţa asupra femeii nu are timp şi graniţe, este endemică şi nu este scutită nicio naţiune şi nicio ţară dezvoltată sau în curs de dezvoltare. Victimele şi agresorii aparţin tuturor claselor sociale.
În faţa acestei drame umane, Papa Francisc ne invită să nu rămânem indiferenţi şi să rupem tăcerea care pentru prea mult timp a constituit o problemă ţinută doar în sfera privată (Relatio Synodi din 2014 şi Relatio Synodi din 2015).
În valorizarea unei viziuni pozitive despre sexualitate, este necesar să privim realistic situaţia de azi în care există riscul de a fi dominată de spiritul otrăvitor "foloseşte şi aruncă". Trupul celuilalt este adesea manipulat ca un lucru care trebuie ţinut atât timp cât oferă satisfacţie şi dispreţuit când îşi pierde atractivitatea (AL 153).
Sfântul Părinte consideră că trebuie recunoscut că există cazuri în care despărţirea este inevitabilă. Uneori, poate să devină chiar necesară din punct de vedere moral, când întocmai este vorba de a-i sustrage pe soţul mai slab sau pe copiii mici de la rănile mai grave cauzate de prepotenţă şi de violenţă, de umilire şi de exploatare, de înstrăinare şi de indiferenţă. Oricum, trebuie să fie considerată ca remediu extrem, după ce orice altă tentativă raţională s-a dovedit zadarnică (AL 241).
Aminteşte şi de faptul că admiră, de exemplu, atitudinea persoanelor care au trebuit să se despartă de soţ pentru a se proteja de violenţa fizică şi totuşi, din cauza carităţii conjugale care ştie să meargă dincolo de sentimente, au fost capabile să acţioneze pentru binele lui, chiar dacă prin alţii, în momente de boală, de suferinţă sau de dificultate. Şi aceasta este iubire în pofida a orice (AL 119). Cu toate acestea papa nu pronunţă cuvântul "divorţ", indiferent de încercarea prin care trec cei doi soţi. Separare, dacă nu există altă soluţie, da, dar nu divorţ!
Amoris laetitia ne spune că soţia nu este nici sclavă, nici slujitoarea soţului. Iubirea exclude orice gen de supunere, prin care soţia ar deveni slujitoarea sau sclava soţului. Comunitatea sau unitatea pe care ei trebuie s-o construiască datorită căsătoriei se realizează printr-o reciprocă dăruire, care este şi o supunere reciprocă (AL 156).
Idealul căsătoriei nu se poate configura numai ca o dăruire generoasă şi jertfită, în care fiecare renunţă la orice necesitate personală şi se preocupă numai să facă binele celuilalt, fără nicio satisfacţie. Amintim că o adevărată iubire ştie şi să primească de la celălalt, este capabilă să se accepte ca vulnerabilă şi nevoiaşă, nu renunţă să primească cu recunoştinţă sinceră şi fericită exprimările corporale ale iubirii în mângâiere, în îmbrăţişare, în sărut şi în unirea sexuală (AL 157).
A fi răbdători, cum ne invită Apostolul Paul în prima lui Scrisoare către Corinteni, "nu înseamnă a lăsa să fim maltrataţi încontinuu, sau a tolera acţiuni fizice, sau a permite să fim trataţi ca obiecte" (1Cor 13,4) (AL 92).
Practic, referitor la violenţa domestică în relaţia sa cu actul conjugal, în Amoris laetitia ni se spune clar că un raport conjugal nu poate degrada persoana unuia dintre soţi într-un obiect de posesie a celuilalt dintre soţi. Iubirea nu acţionează în manieră bădărană, nu acţionează în mod necuviincios, nu este dură în tratare. Modurile, cuvintele, gesturile sale sunt plăcute, nu aspre sau rigide. Detestă să-i facă pe alţii să sufere (AL 99).
Violenţa, indiferent faţă de cine şi indiferent de modalitate, a fost şi este mereu reprobabilă. Este puternic cel care ştie să-şi înfrâneze instinctele, nu cel care "ridică" mai sus pumnul. Este puternic cel care iubeşte, nu cel care terfeleşte!
Eugenia Dămătăr
Oficiul pentru Pastoraţia Familiei
