De Andrea Tornielli
"Destăinuirea", cum a numit-o, făcută duminică, 29 mai 2016, de papa Francisc tinerilor de la Schola Occurrentes, este clară şi incontestabilă. Acestea sunt cuvintele sale ca răspuns la întrebarea dacă de când este papă s-a gândit vreodată să se lase din cauza responsabilităţii enorme: "Nu m-am gândit niciodată să mă las din cauza responsabilităţii. Însă vă fac o destăinuire. Nici nu m-am gândit că mă vor alege. A fost o surpriză, dar din acel moment Dumnezeu mi-a dat o pace care durează până astăzi. Acesta este harul pe care-l primesc. Pe de altă parte, prin natură sunt un pic inconştient, deci continui". Sunt cuvinte care într-un fel pun capăt speculaţiilor despre o posibilă renunţare la împlinirea celor optzeci de ani, în decembrie.
În ultimul secol toţi pontifii s-au gândit la renunţare
Posibilitatea renunţării a fost luată în considerare de toţi papii din ultimii o sută de ani, începând de la Pius al XI-lea. Până la Paul al VI-lea a rămas izolată în vreo destăinuire sau gând încredinţat duhovnicului sau colaboratorilor mai apropiaţi. Cu papa Montini, după introducerea limitei de vârstă pentru episcopi la 75 de ani şi căderea posibilităţii de intra în conclav pentru cardinalii de peste optzeci de ani, chestiunea s-a pus din nou. Desigur, pontiful din Brescia s-a gândit la renunţare la împlinirea celor optzeci de ani, dar a fost abătut de la hotărâre. Cu Ioan Paul al II-lea problema s-a pus din cauza bolii invalidante care-l limita tot mai mult, boala Parkinson. Până când Ioan Paul al II-lea a anunţat că nu se va lăsa, nu va "coborî de pe cruce", lăsându-i lui Dumnezeu responsabilitatea de a-l scoate din funcţie. Succesorul său Joseph Ratzinger, care a cunoscut foarte îndeaproape situaţia Curiei Romane în ultimii ani ai pontificatului lui Wojtyła, cei ai bolii, probabil s-a gândit la posibilitatea de a renunţa încă din momentul în care a acceptat pontificatul la vârsta de 78 de ani.
Curajul lui Ratzinger
Faptul că Benedict al XVI-lea n-a voit să repete ceea ce s-a întâmplat cu predecesorul său a fost clar pentru toţi în noiembrie 2010, cu publicarea cărţii-interviu îngrijită de Peter Seewald "Lumina lumii", în care Ratzinger afirma: "Când un papă ajunge la conştiinţa clară că nu mai este în măsură fizic, mental şi spiritual să desfăşoare funcţia încredinţată lui, atunci are dreptul şi în unele circumstanţe şi obligaţia de a-şi da demisia". În februarie 2013, cu decizia sa răsunătoare, a dat împlinire acestei convingeri. Niciodată în două milenii de istorie a Bisericii un papă n-a lăsat catedra pentru că se simţea nepotrivit fizic să susţină povara pontificatului. Gest curajos, care a ridicat multe perplexităţi chiar şi printre cardinalii consideraţi mai "ratzingarieni". E suficient să ne gândim la reacţia arhiepiscopului de Sidney de atunci, cardinalul George Pell, care într-un interviu televizat a vorbit despre starea de incertitudine creată de această nouă situaţie: "Ar putea exista persoane care fiind în dezacord cu un viitor papă ar putea să creeze o campanie împotriva lui pentru a-l induce la demisie".
Francisc: "Benedict al XVI-lea este un exemplu, un mare"
La câteva luni de la alegere, succesorul lui Benedict al XVI-lea a vorbit despre acel gest. Francisc, în dialogul cu jurnaliştii în zborul de întoarcere de la Rio de Janeiro în iulie, a spus despre predecesor: "Şi atunci când el şi-a dat demisia, a fost pentru mine un exemplu... un mare! Un mare face asta. Un om al lui Dumnezeu şi un om al rugăciunii". În primăvara 2014, întorcându-se din călătoria în Ţara Sfântă, papa Francisc a fost mai explicit cu privire la asta, răspunzând la întrebarea unui jurnalist referitoare la ipotetica demisie: "Eu voi face ceea ce Domnul va voi, încercând să facă voinţa sa. Benedict al XVI-lea nu mai avea forţele, şi în mod cinstit, ca om de credinţă şi umil cum este, a luat această decizie. În urmă cu şaptezeci de ani episcopii emeriţi nu existau. Ce se va întâmpla cu papii emeriţi? Trebuie să privim la Benedict al XVI-lea ca la o instituţie, a deschis o poartă, aceea a papilor emeriţi. Poarta este deschisă. Vor fi alţii sau nu? Numai Dumnezeu ştie. Eu cred că un episcop de Roma dacă simte că forţele sale slăbesc trebuie să-şi pună aceleaşi întrebări pe care şi le-a pus Benedict".
Poarta deschisă de Ratzinger "este instituţională, nu excepţională"
În august, acelaşi an, la sfârşitul călătoriei în Coreea, Francisc a răspuns la o nouă întrebare despre aceeaşi temă. "Mă întorc la această idee, care probabil nu-i place vreunui teolog - eu nu sunt teolog -: cred că papa emerit nu este o excepţie, dar după atâtea secole, acesta este primul emerit... Astăzi episcopii emeriţi sunt o instituţie. Eu cred că «papa emerit» este deja o instituţie. De ce? Pentru că viaţa noastră se lungeşte şi la o anumită vârstă nu există capacitatea de a conduce bine, pentru că trupul oboseşte, sănătatea poate că e bună dar nu există capacitatea de a duce înainte toate problemele unei conduceri ca aceea a Bisericii... Repet: poate că vreun teolog îmi va spune că acest lucru nu e corect, dar eu aşa gândesc. Secolele vor spune dacă este aşa sau nu, vom vedea. Dumneavoastră îmi veţi putea spune: «Şi dacă Dumneavoastră veţi simţi, într-o zi, că nu mai puteţi merge înainte?». Aş face acelaşi lucru, aş face acelaşi lucru! Mă voi ruga mult, dar aş face acelaşi lucru. A deschis o uşă care este instituţională, nu excepţională".
Fără limită de vârstă
Acel "aş face la fel" a permis multora să facă ipoteze şi previziuni, ca şi cum Papa Francisc ar vorbi despre o decizie într-un fel luată. Pentru a corobora aceste speculaţii, uneori interesate şi accentuate din partea celor care doresc ca Bergoglio să lase pontificatul, a contribuit o glumă contemporană a aceluiaşi Francisc în timpul interviului dat la Televisa, în martie 2015. "Am senzaţia că pontificatul meu va fi scurt - a spus papa Bergoglio -. Patru sau cinci ani. Nu ştiu, sau doi sau trei. Beh, deja au trecut doi. Este ca o senzaţie un pic vagă. Vă spun, poate să nu fie aşa. Se întâmplă acelaşi lucru cu psihologia celui care joacă şi atunci crede că va pierde pentru a nu fi dezamăgit după aceea. Şi dacă învinge, este bucuros. Nu ştiu despre ce este vorba, dar am senzaţia că Domnul m-a pus aici pentru un lucru scurt... Dar este o senzaţie. Pentru aceasta las mereu deschisă posibilitatea".
În acelaşi interviu dat televiziuni mexicane pontiful a răspuns şi la întrebare cu privire la o posibilitate la o papalitate pe termen, cu expirare la optzeci de ani. "Şi asta, s-ar putea. Însă asta mie nu-mi place mult, a stabili o vârstă. Deoarece cred că papalitatea este ceva de ultimă instanţă. Este un har special. Pentru unii teologi papalitatea este un sacrament, germanii sunt foarte creativi cu toate aceste lucruri. Eu asta n-o cred. Înseamnă că există ceva special. A spune: acesta are 80 de ani, creează o senzaţie de sfârşit, de un pontificat care n-ar face bine, previzibil". "Eu - a continuat Francisc - nu sunt de ideea de a pune o limită de vârstă, ci, e adevărat, sunt de ideea a ceea ce a făcut Benedict".
Bergoglio: "Niciodată nu m-am gândit să mă las"
Aşadar, aşa cum a făcut deja aluzie de mai multe ori, "poarta deschisă" de Papa Ratzinger rămâne ca o posibilitate în fundal, în caz de boală invalidantă, de dificultăţi fizice sau spirituale şi psihologice aşa încât să împiedice să se continue. Însă nicio limită de vârstă, nicio renunţare programată şi nicio decizie luată. "Nu m-am gândit niciodată să mă las" şi din momentul alegerii "Dumnezeu mi-a dat o pace care durează până astăzi".
(După Vatican Insider, 30 mai 2016)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
