Dacă botanica studiază Giulgiul

Primăvara din Ierusalim

de Tania Mann

Peste un milion şase sute de mii de pelerini au programat deja vizita la expunerea publică a sfântului Giulgiu. Şi în timp ce credinţa induce la rugăciune în faţa acelui "chip misterios care în tăcere vorbeşte inimii oamenilor invitându-i să recunoască în el chipul lui Dumnezeu" (Benedict al XVI-lea, 2 iunie 2008), oamenii de ştiinţă şi studioşii continuă să se întrebe cu privire la istoria lui. Deşi mulţi au pus la îndoială originile vechii pânze, cartea mică a unui ilustru botanist furnizează astăzi în această privinţă indicii concrete.

În numai o sută de pagini ilustrate, Avinoam Danin, profesor emerit al Departamentului de Evoluţie Sistematică şi Ecologie de la Universitatea Ebraică din Ierusalim înfruntă misiunea ambiţioasă de a răspunde la orice întrebare care s-a pus în paisprezece ani de cercetare asupra Giulgiului. Cartea Botany of the Shroud: The Story of Floral Images on the Shroud of Turin (Ierusalim, Danin Publishing, 2010, 104 pagini) descrie cu claritate elementele din care derivă un ansamblu de concluzii importante.

Aşa cum explică Danin, ceea ce a avut loc asupra Giulgiului se aseamănă cu procesul de uscare a florilor între paginile unei cărţi. Sute de imagini de plante au rămas imprimate pe ţesătură. Deci aceste imagini contribuie pentru a determina unde şi când au fost puse acele flori pe pânză. Sunt descifrabile şi imaginile a nouă spini, cea mai mare parte în jurul capului şi al umerilor, al unei trestii pusă de-a lungul trupului omului din Giulgiu, şi a circa 2.600 de roade răspândite pe întregul trup. În afară de asta sunt vizibile imagini parţiale ale unei funii.

Danin a început să facă cercetări asupra Giulgiului în anul 1995, când a văzut câteva fotografii mărite. A recunoscut imediat, la prima privire, imagini de plante din zona Ierusalimului. Lista succeselor acestui studios, pe larg publicate în domeniul botanicii, în special cu privire la plante din Orientul Mijlociu, este foarte lungă. E suficient să spunem că în cei patruzeci şi patru de ani de carieră a descoperit specii de plante care n-au fost niciodată descoperite înainte în Israel, pe Sinai şi în Iordania şi că opera sa a permis crearea unei baze de date din care s-a putut scoate o hartă fitogeografică a Israelului.

Prima concluzie pe care Danin a tras-o din cercetarea sa botanică este că, apărând în aceleaşi puncte imaginile plantelor, fie pe fotografiile făcute de diferite tehnici fotografice, fie pe pânza Giulgiului, ele trebuie în mod necesar să fie adevărate şi nu au fost create în mod artificial de o metodă fotografică sau alta. Dintre sutele de imagini de flori, Danin a ales pentru propria cercetare pe cele mai utile ca indicatori geografici precum şi pe cele de plante din perioadele de înflorire mai specifice. Astfel a concluzionat că "zona în care cele trei plante proaspete alese ca indicatori ar fi putut să fie culese şi aşezate pe Giulgiu alături de trupul bărbatului răstignit este cea cuprinsă între Ierusalim şi Hebron". Cât priveşte perioadele de înflorire, el afirmă că "martie şi aprilie sunt lunile anului în care înfloresc zece din plantele identificate pe giulgiu".

În privinţa spinilor, Danin presupune că aparţin plantei Ziziphus spina-christi şi Rhamnus lycioides, care sunt "indicatori istorici importanţi". Ambele sunt considerate printre plantele "cele mai feroce" în Israel şi spinii celei de-a doua au fost "folosite de agricultorii arabi ca lame pentru plug".

Imaginile funiei pe Giulgiu arată că funia era făcută din fibre vegetale conform unei metode antice folosită timp de mii de ani la Ierusalim. Se consideră că această funie a fost aceea cu care omul din Giulgiu a fost legat pe cruce. Sindonologia, adică studiul despre giulgiu, l-a fascinat mereu dintr-un punct de vedere botanic pe Danin, care afirmă că nu este deloc interesat de o eventuală semnificaţie religioasă a giulgiului.

Prezentând conversaţia avută în anul 2000 cu nunţiul apostolic de Ierusalim din acea vreme, Danin scrie: "I-am demonstrat entuziasmul meu pentru că am văzut pe giulgiu imaginile plantelor pe care le văzusem şi în fotografii. I-am spus că nu simţeam nici o emoţie deosebită faţă de acel obiect venerat de milioane de persoane (...) şi spunându-i asta m-am simţit aproape obligat să mă justific. Mi-a răspuns să continui cercetările mele pentru că dacă n-aş fi fost evreu, ci creştin, puţini m-ar fi crezut".

De atunci, anii de cercetare ai lui Danin ca sindonolog l-au făcut să concludă că pânza pentru înmormântare exista deja în secolul al VIII-lea şi că "marea asemănare a chipului omului din Giulgiu cu o icoană a lui Pantocrator în mănăstirea «Sfânta Ecaterina», pe muntele Sinai" revelează cunoaşterea Giulgiului deja în jurul anului 550.

Ceea ce botanistul defineşte "era holografică" a sindonologiei a început în anul 2007 şi a implicat colaborarea doctorului Petrus Soons, creator, împreună cu colaboratorii săi de la Dutch Holographic Laboratory, la Eindhoven, a hologramelor tridimensionale ale giulgiului. În timpul acelei perioade Danin a putut observa "un tapet aproape omogen" a peste trei sute de corole de flori puse în ordine în jurul capului omului din Giulgiu.

O altă descoperire, rezultată din colaborarea cu Soons, este prezenţa unui căşti de spini, deci nu a unei coroane, folosită pentru a-l tortura pe bărbat. Soons a explicat că "atunci când a creat holograme în mărime naturală şi le-a expus la Ateneul Pontifical "Regina Apostolorum", la Roma, au trebuit să ia o scară pentru a vedea înălţimea capului. Această parte a omului din Giulgiu nu fusese văzută niciodată înainte de cineva". Acolo Soons a observat multe răni mici care au sângerat şi care pe frunte nu erau vizibile.

Valoarea acestor concluzii este de fapt imensă. Fiecare din aceste observaţii ştiinţifice aminteşte de o suferinţă asemănătoare cu aceea a lui Cristos: la pătimirea sa şi la răstignirea sa aşa cum au fost comemorate în zilele de Paşti de Biserica din toată lumea. Cercetarea lui Danin, însoţită de cea a altor sindonologi, poate deci să contribuie la revelarea numai a unei realităţi fizice în timp ce credinciosul este stimulat să mediteze asupra unui adevăr transcendent: moartea şi învierea lui Cristos. Cu cuvintele papei Ioan Paul al II-lea: "Giulgiul ni-l prezintă pe Isus în momentul neputinţei sale maxime şi ne aminteşte că în eliminarea din acea moarte se află mântuirea întregii lumi" (cf. Discurs cu ocazia vizitei pastorale la Vercelli şi la Torino, 24 mai 1998). De fapt, atunci când creştinii vorbesc despre Giulgiu, vorbesc despre pânza autentică în care a fost învelită unica fiinţă umană care a sfărâmat vreodată lanţurile morţii. Este o reper concret al extraordinarei sale stări temporare de moarte - "misterul Sâmbetei Sfinte", a spus Benedict al XVI-lea în vizita sa de la 2 mai. Astfel "Giulgiul - continua papa Wojtyla - devine o invitaţie de a trăi orice experienţă, inclusiv cea a suferinţei şi a neputinţei supreme, în atitudinea celui care crede că iubirea milostivă a lui Dumnezeu învinge orice sărăcie, orice condiţionare, orice ispită de disperare".

(După L'Osservatore romano, 12 mai 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu