Coronavirus Covid-19. Rectorul Universităţii Pontificale Lateran: "Răspunsul la virus este o Universitate rezistentă"
De Amerigo Vecchiarelli
"Un timp de nesiguranţă! Aşa s-a impus coronavirusul în viaţa atâtora şi în diferitele activităţi, dezorientând puncte de vedere pe care le consideram de neînlocuit în cotidianul nostru şi aducând un sentiment de rătăcire, cel puţin iniţială". Nu are îndoieli Vincenzo Buonomo, rector al Universităţii Pontificale Lateran, descriind impactul lui Covid-19 asupra sistemului universitar şi îndeosebi asupra Ateneului pontifical pe care-l conduce din iunie 2018. "Astfel - continuă el - se poate citi impactul pe care virusul l-a avut şi asupra Universităţii, loc privilegiat al cunoaşterii, care în diferitele sale articulaţii s-a concentrat imediat să înţeleagă originea, efectele, consecinţele unui pericol invizibil, dar în acelaşi timp cu efecte realmente dramatice".
Un impact violent care v-a constrâns să luaţi, imediat, măsuri adecvate.
Da şi asta are semnificaţie a face "să pornească alergarea" pentru a elimina spaţiu noului duşman, pentru a zăgăzui devastările sale şi obstacolele sale. Acelea care nu permiteau să se continue activitatea făcută din totdeauna din pasaje repetate, din mişcări cunoscute, din proceduri de acum standardizate. Ceea ce s-a oprit a fost acea mişcare repetitivă, mai ales capabilă să acţioneze singură, să producă efecte chiar fără contribuţia cuiva. Lecţii, examene, didactică, cercetare, pregătite şi realizate în mod precis şi fără posibilitate de eroare, pentru că fiecare pasaj era cunoscut de acum, într-o clipă au părut imposibile de realizat. A trebuit să trecem la închiderea, inevitabilă, a cursurilor, a orelor, a activităţii academice, dându-ne seama însă că virusul ne chema la ceva nou şi în acelaşi timp ne punea mari întrebări. Înainte de toate, ce-i de făcut imediat? Şi după aceea, în perspectivă, ce-i de făcut pe termen mediu şi lung? Acestea sunt întrebările care au răsunat şi au fost puse pe baza acţiunii care a urmat.
Care a fost primul pas?
În timp ce ateneul se golea nu numai de persoane dar aproape de funcţionare, ne-a venit în ajutor ideea originală de Universitas studiorum: cunoaşterea, studiul, cercetarea fără graniţe, fără legăturile numai cu spaţiul material. Desigur, frumoasă ca idee, ca mod pentru a recupera dimensiunea circulaţiei cunoaşterii. Dar cum se poate face realizabilă? Şi mai ales cu un sediu gol nu se pierde posibilitatea de a comunica această cunoaştere, cel puţin în modurile cu care eram obişnuiţi? Şi atunci s-au gândit remedii imediate pentru a continua pe de o parte predarea şi, pe de altă parte, pentru a da studenţilor posibilitatea - dar în special interesul - de a se bucura de formare în mod diferit, folosind instrumentele oferite de tehnică. Şi asta cu o convingere şi o întrebare. Convingerea: n-ar fi fost acelaşi lucru pentru profesori şi studenţi, însă era mai degrabă soluţia, decât de a vedea repropuse pe catedre on-line (până acolo mersese tehnica în activitatea academică) scheme, notiţe, power point care nu mai erau în măsură să comunice şi să transmită cunoaşterea. În schimb întrebarea a fost: cât va dura? De fapt, comoditatea biroului de acasă nu reuşea să compenseze necesitatea de a propune din nou cunoaşterea cu un limbaj şi o metodă diferită: cel cerut de o Universitas studiorum care nu mai este rezidentă, ci desigur rezistentă la un virus care îi ameninţă existenţa.
De la gândire la acţiune: ce iniţiative s-au pus în acţiune?
În pofida multor dificultăţi, dat fiind că ideea de "Universitas" care se confundă ba chiar se plăsmuieşte într-o comunitate de profesori şi studenţi care se întâlnesc, se întreabă, discută despre cunoaştere şi despre ştiinţă, cu o cursă frenetică conştientă de obiectivul care trebuie obţinut, prima acţiune a fost aceea de a-i înzestra pe studenţi cu instrumente ulterioare pentru studiu şi pentru învăţare. Didactica on-line a devenit instrumentul cel mai utilizat, mai ales pentru a da continuitate diferitelor oferte formative şi legăturilor "clasei" devenite virtuale, dar cu o perplexitate: acesta este drumul corect? De asemenea, care vor fi efectele acestei comunicări? Şi după aceea, ce rezultate vor fi obţinute?
Ce răspuns aţi avut de la corpul profesoral şi de la studenţi?
Imediat a reieşit că dacă profesorul se întreabă cu privire la posibilităţile oferite de această nouă tehnică predării sale, studenţii se subîmpărţeau în diferite categorii. Cei entuziaşti că pot folosi smartphone şi pc, rămânând la mesele lor de studiu; cei constrânşi de un mai să fie prezenţi (pentru că profesorul lăsa tehnologiei misiunea de a face prezenţa); sau, de asemenea, cei care iniţial pierduţi în faţa unei schimbări structurale - mersul la Universitate pentru a participa la curs - se lăsau conduşi după aceea la binefacerile unei comunicări a cunoaşterii la fel de eficace, deşi diferite. Astfel s-a structurat treptat un standard, înţeles ca număr de cursuri, nou mod de proiectare, capacitate înnoită a profesorului de a se exprima şi a studentului de a participa şi a intra în sintonie cu o teorie, o analiză a izvoarelor, o interpretare. Un standard, desigur oscilant între un minim şi un maxim, nu o ţintă structurată.
Şi privind la viitor?
Privind deja la viitorul imediat, probabil că totul poate să se rezume în fraza pe care o auzim răsunând în aceste ore: nimic nu va mai fi ca înainte. Desigur, nu va fi pentru profesorii care au trăit experienţa şi au dobândit competenţe noi în abordarea didactică şi în activitatea de cercetare. Nu va fi pentru studenţii, care au perceput modul diferit de transmitere a cunoaşterii. Dar mai ales nu se vor putea abandona rezultatele obţinute şi anume capacitatea de a se simţi Universitas studiorum şi prin intermediul unui ecran. Şi asta pentru atâtea motive, începând în termen scurt şi mediu de la datoria de a aplica nişte criterii severe de distanţare socială, de la datoria de a recurge la instrumente pentru a proteja contactele, de la a sta în aule menţinând distanţa corectă. Cât va dura nu ne este dat să ştim. Pentru o realitate formată din studenţi care provin din 106 ţări este dificil, ba chiar imposibil de spus asta. Probabil va putea să coincidă cu "declaraţia de sfârşit de pandemie la nivel mondial" dată de singurul organ competent: Organizaţia Mondială a Sănătăţii. În Universitate suntem conştienţi de toate acestea.
Între atâta incertitudine există ceva pe care să se continue să se construiască?
Avem cel puţin o certitudine (importantă şi probabil necesară în acest moment): că am găsit un instrument care ne permite să continuăm o misiune, să desfăşurăm o funcţie educativă nu creând o comunitate virtuală, ci utilizând "funcţional" instrumentul telematic pentru a continua în ideea de Universitas studiorum. Şi aşa cum la începuturile sale i-a legat pe studenţi cu profesorii în numele cunoaşterii, astăzi dăruieşte viitorului posibilitatea de a pune alătur de tradiţionalul (şi desigur eficientul) sistem al cursului în prezenţă, transmiterea contemporană on-line şi în mod necesar cea la distanţă, pentru a umple diferenţele fusului orar. Şi mai ales, fără a uita vreodată că Universitas rămâne locul în care se conjugă ştiinţa cu cunoaşterea, învăţarea cu cercetarea, formarea cu învăţământul. Toate aceste sunt şi mai adevărate pentru o Universitate, cum este Universitatea Lateran, dilatată de sediul fizic "in urbe" la dimensiunea catolicităţii. Adică de a fi centru de formare care, cu studiile de teologie, filozofie, drept canonic, jurisprudenţă şi ştiinţe ale păcii (acesta din urmă voit de papa Francisc), "îşi propune în manieră deosebită să fie în slujba Pontifului Roman şi să-i ofere cu atenţie ajutoarele conforme propriei naturi, pentru conducerea şi slujirea pastorală a Bisericii universale şi a diecezei de Roma şi pentru formarea calificată de ecleziastici, călugări şi laici", aşa cum este scris în Statutele sale.
(După agenţia SIR, 18 aprilie 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
