La 10 mai 2022, la Sala de Presă a Sfântului Scaun, a avut loc conferinţa de presă de prezentare a Mesajului Sfântului Părinte Francisc pentru a II-a Zi Mondială a Bunicilor şi Bătrânilor. Ziua se celebrează în a patra duminică din iulie - anul acesta la 24 iulie - despre tema: "Ei aduc roade şi la bătrâneţe" (Ps 92,15). Au intervenit Eminenţa Sa cardinalul Kevin Farrell, prefect al Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă; dr. Vittorio Scelzo, însărcinat pentru pastoraţia bătrânilor din Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă; d-na Maria Francis, Communio - Conference of Catholic Bishops of India, Bangalore - India; d-na Giancarla Panizza, Auser Asociaţie pentru îmbătrânire activă, Sartirana (PV) - Italia. Prezentăm în continuare intervenţiile.
Intervenţia Eminenţei Sale cardinal Kevin Farrell
Bună ziua tuturor.
Celebrarea Zilei Mondiale a Bunicilor şi Bătrânilor este un semnal a cât de importanţi sunt bătrânii în magisteriul Papei Francisc. De la începutul slujirii sale, nu se numără ocaziile în care el a amintit cât de necesar este să se contrasteze cultura rebutului, să se favorizeze dialogul între generaţii, să se păstreze rădăcinile popoarelor şi să se păzească amintirea. Apoi, de câteva zile de miercuri, audienţele generale sunt dedicate temei bătrâneţii şi în ele ne este oferită o reflecţie originală cu privire la o vârstă a vieţii care ne preocupă şi pe care - aşa cum găsim scris în Mesajul pe care-l prezentăm astăzi - nimeni nu ne-a pregătit s-o înfruntăm.
Sfântul Părinte ne invită să conştientizăm relevanţa bătrânilor în viaţa societăţilor şi a comunităţilor noastre şi să facem asta nu în manieră episodică, ci structurală. Adică nu este vorba de a acţiona într-o urgenţă, ci de a pune bazele pentru o lucrare pastorală pe perioadă lungă care ne va implica pentru multe decenii în viitor. Pentru aceasta a voit să instituie o Zi Mondială destinată să fie celebrată în fiecare an şi să marcheze timpul liturgic de acum înainte. Pentru acelaşi motiv, în constituţia apostolică Praedicate Evangelium, pentru prima dată, îngrijirea pastorală a bătrânilor este indicată ca una din competenţele principale - asemănătoare cu aceea a tinerilor - a unui Dicaster din Curia Romană (cf. § 128). Că vrem sau nu vrem, tema bătrânilor va condiţiona viitorul nostru.
De altfel în unele ţări din lume - în special în Europa şi America de Nord - ei reprezintă 20% sau mai mult din populaţie. De aceea, în cadrul comunităţilor noastre se impune o schimbare de perspectivă, punând deoparte acele raţionamente care îi fac pe bătrâni să apară ca persoane îndepărtate şi străine de care să ne ocupăm. Privind la băncile din bisericile noastre, de cele mai multe ori, ele sunt ocupate mai ales de persoane înaintate în vârstă. Aşadar, a vorbi numai "despre bătrâni" are puţin sens, dacă în biserică îndeosebi ei sunt cei care ne ascultă. A venit de acum pentru noi ora de a învăţa să vorbim "bătrânilor".
Pentru aceasta Sfântul Părinte insistă asupra necesităţii de a se schiţa o pastoraţie obişnuită a acestei perioade a vieţii şi mesajul pe care-l prezentăm astăzi este un exemplu clar al acestei preocupări. În afară de a reafirma importanţa de a contrasta cultura rebutului, papa pare că vrea să ofere puncte referinţă celui care trăieşte rătăcirea de a se descoperi îmbătrânit. Pandemia a contribuit la creşterea temerilor multora şi trebuie să ne punem problema modului de a-i readuce în biserică pe cei care au încetat s-o frecventeze de frica infectării. Lumea se schimbă într-o viteză pe care cu greu o putem urmări şi intră în mulţi senzaţia că nu mai sunt utili, ajungând să interiorizeze ideea că nu se mai pot aduce roade.
Tocmai pentru a răspunde la aceste nelinişti - cu inimă de tată şi cu experienţa directă a celui care trăieşte această vârstă a vieţii - Papa Francisc indică unele comori proprii ale acestei perioade: nişte pilaştri pe care să se construiască o adevărată spiritualitate a bătrâneţii.
Primul este cel al duioşiei. Îndeosebi în acest moment istoric, în timp ce lumea asistă uluită la un război nesăbuit, papa invită la "demilitarizarea inimilor" şi încredinţează bunicilor o "mare responsabilitate: să înveţe femeile şi bărbaţii din timpul nostru să-i vadă pe ceilalţi cu aceeaşi privire înţelegătoare şi duioasă pe care o îndreptăm spre nepoţii noştri". Duioşia, aşa cum a spus alte dăţi, este o adevărată revoluţie şi ea se potriveşte în manieră deosebită bunicilor şi bătrânilor. În această bătălie, culturală şi spirituală, ei nu sunt partea din spate, ci prima linie, cei chemaţi să dea un exemplu. "Am perfecţionat umanitatea noastră îngrijindu-ne de aproapele - scrie papa - şi astăzi putem fi învăţători ai unui mod de a trăi paşnic şi atent faţă de cei mai slabi". Duioşia nu poate fi redusă la o consolare faţă de cei slabi, ci este ceea ce lumea are nevoie cu adevărat astăzi: o adevărată alternativă la logica violenţei şi a războiului. Ne obişnuim cu un limbaj şi cu o atitudine războinică. Să învăţăm de la bunici calea duioşiei!
Al doilea element fundamental al unei spiritualităţi a bătrâneţii este paza. Este o misiune pe care papa o încredinţează în manieră deosebită bătrânilor şi care, deşi referindu-se în primul rând la domeniul familial, nu este epuizează în el. "Unul din roadele pe care suntem chemaţi să-l aducem este cel de a păzi lumea. «Toţi am trecut pe genunchii bunicilor, care ne-au ţinut în braţe»; dar astăzi este timpul de a ţine pe genunchii noştri - cu ajutorul concret sau chiar numai cu rugăciunea -, împreună cu nepoţii noştri, pe acei mulţi nepoţi înfricoşaţi pe care încă nu i-am cunoscut şi care eventual fug de război sau suferă din cauza lui. Să păstrăm în inima noastră - aşa cum făcea sfântul Iosif, tată duios şi grijuliu - pe cei mici din Ucraina, din Afganistan, din Sudanul de Sud...". În aceste cuvinte este visul ca legătura între bunic şi nepot să poată deveni paradigma raporturilor între persoane şi există ideea ca această generaţie să aibă o misiune precisă: aceea de a păzi şi proteja.
Al treilea pilastru al spiritualităţii bătrâneţii despre care vorbeşte papa este rugăciunea. În mesaj ea este definită ca instrumentul "cel mai potrivit vârstei noastre" şi este unicul de care nu poate fi privat nici măcar cel care trăieşte o fragilitate extremă. Dar rugăciunea - în special pentru generaţia care astăzi trăieşte timpul bătrâneţii şi care a crescut în anii marcaţi de secularizare - este o artă care trebuie învăţată şi care nu mai poate fi considerată sigură. Este necesară hrănirea ei cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu participarea la viaţa Bisericii.
Mesajul papei pentru următoarea Zi Mondială a Bunicilor şi Bătrânilor este alternativa la cultura rebutului: ne ajută pe noi toţi, şi chiar pe bătrâni, să înţelegem că - departe de a fi material de aruncat - au o vocaţie precisă în cadrul comunităţilor noastre. În acest timp care tânjeşte după pace, Biserica are o mare nevoie de bătrâni, care să aibă "darul" duioşiei, care să fie capabili să păzească şi să mijlocească.
Intervenţia lui dr. Vittorio Scelzo
Bună ziua tuturor.
Astăzi, în afară de mesajul Sfântului Părinte, vă prezentăm şi logoul Zilei Mondiale a Bunicilor şi Bătrânilor. Necesitatea de a crea un logo se naşte din experienţa primei ediţii a Zilei care - alături de celebrarea romană - a fost trăită, în manieră neaşteptată pentru noi, în foarte multe realităţi diecezane, parohiale şi asociative. După mine, Maria Francis da Bangalore va relata ceea s-a făcut în India. Este ceea ce am vrea să se întâmple şi anul acesta. O experienţă aşa de multiformă avea nevoie de un element unificator - de un simbol - care să ajute la reconducerea multiplicităţii gesturilor făcute la o unică viziune comună.
Papa Francisc, la Angelus în care a anunţat convocarea Zilei, a descris-o ca o "fereastră a întâlnirii" şi, pentru acest motiv, am ales ca logo al evenimentului o îmbrăţişare. În ea se poate citi în filigran legătura, asupra căreia Sfântul Părinte insistă aşa de mult, între bunici şi nepoţii lor, dar îmbrăţişarea ar putea să fie şi între doi soţi îmbătrâniţi în ani, dar crescuţi în iubirea reciprocă; sau între două bătrâne care, văzând slăbirea forţelor şi resursele limitate, aleg să trăiască împreună pentru a se suporta reciproc; sau un tânăr care merge să întâlnească un bătrân numai pentru a sărbători Ziua Mondială a Bunicilor şi Bătrânilor. Logoul ascunde şi nostalgia momentelor în care ne puteam îmbrăţişa cu libertate şi manifestă dorinţa ca în curând să se poată face asta din nou şi în locurile în care acest lucru este încă interzis în mod inexplicabil.
Bătrâneţea este perioada vieţii în care este mai evidentă valoarea legăturilor şi în care se înţelege cum singurătatea este întotdeauna un rău - "Nu este bine ca omul să fie singur", spune Scriptura - şi, adesea, cum am văzut în timpul pandemiei, ucide. Pentru aceasta îmbrăţişarea Bisericii, şi prin celebrarea Zilei Mondiale a Bunicilor şi Bătrânilor vrea să fie mai puternică decât orice singurătate şi dorinţa pe care o formulăm este ca fiecare comunitate să găsească modul de a ajunge la toţi. "Vă invit - spune papa - să mergeţi ca să-i vizitaţi pe bătrânii mai singuri, acasă sau în reşedinţele unde sunt oaspeţi. Să facem în aşa fel încât nimeni să nu trăiască această zi în singurătate. A avea pe cineva de aşteptat poate schimba orientarea zilelor celui care nu mai aşteaptă nimic bun de la viitor; şi de la o primă întâlnire se poate naşte o nouă prietenie. Vizita la bolnavii singuri este o faptă de milostenie din timpul nostru!".
Vizita - alături de celebrarea unei Liturghii dedicate bătrânilor la 24 iulie - este inima celebrării Zilei. Ea este un semn evident al Bisericii în ieşire şi a dorinţei de a face sărbătoare cu toţi. Primind sugestia Sfântului Părinte, propunem ca în fiecare parohie să se facă efortul de a merge în vizită la toţi bătrânii din teritoriu, îndeosebi cei mai singuri. Îmbrăţişarea este şi alternativa la cultura rebutului.
Apoi există o dimensiune socială a îmbrăţişării la care deja a făcut aluzie Eminenţa Sa, cardinalul Farrell: este aceea pe care papa o numeşte revoluţia duioşiei. Este vorba de o schimbare profundă a societăţilor noastre pe care Sfântul Părinte o doreşte de mult timp şi care, în aceste timpuri marcate de războiul din Ucraina, capătă valoare ulterioară. În faţa unei lumi în care cuvintele devin tot mai dure şi zidurile între persoane continuă să se ridice, reiese propunerea blândeţii ca mod de a fi. În mesaj se vorbeşte despre necesitatea de "a demilitariza inimile" ca şi cu s-ar purifica un aer poluat de retorica duşmanului şi de atitudini contrapuse. În această privinţă, în mesaj este conţinută o invitaţie insistentă adresată bătrânilor ca să se roage pentru pace care însoţeşte cererea făcută după Angelus de duminica trecută de a recita în fiecare zi din luna mai Rozariul pentru reconcilierea în Ucraina.
Fragilitatea bătrânilor - precum şi capitularea lor în faţa necesităţii ca să se îngrijească de ei cineva - arată că autosuficienţa este mereu o iluzie periculoasă. Îmbrăţişarea, în acest caz, poate să fie aceea a celui care susţine mersul lor nesigur şi îi împiedică să cadă. "Nu ne salvăm singuri - scrie Sfântul Părinte -, fericirea este o pâine care se mănâncă împreună. Mărturisind celor care se înşeală că găsesc realizare şi succes în contrapoziţie. Toţi, chiar şi cei mai slabi, pot să facă asta: însuşi faptul de a ne lăsa îngrijiţi - adesea de persoane care provin din alte ţări - este un mod pentru a spune că a trăi împreună nu este numai posibil, ci este necesar". Şi ceea ce este adevărat pentru fiecare, este adevărat şi pentru naţiuni.
Ziua Mondială a Bunicilor şi Bătrânilor, în acest an 2022 marcat de contrapoziţie, vrea să fie un moment pentru a trăi Biserica în ieşire şi pentru a indica în mod umil un drum: acela de a deveni - bătrâni şi nu - "artizani ai revoluţiei duioşiei, pentru a elibera împreună lumea de umbra singurătăţii şi de demonul războiului".
Intervenţia d-nei Maria Francis
Numele meu este Maria Francis. Vin din India. De profesie sunt un inginer de telecomunicaţii, dar sunt şi o misionară care lucrează cu tinerii şi un membru al echipei de Communio, care este un proiect al Bisericii indiene care ajută Biserica în zonele rurale.
Am avut privilegiul în urmă cu câţiva ani să trăiesc cu şi să-l însoţesc pe bunicul meu care avea 93 de ani într-o fază foarte întunecată a vieţii sale. Soţia sa (bunica mea) tocmai murise, iar el se obişnuia cu viaţa fără aceea care a fost însoţitoarea sa timp de 60 de ani. Au fost câteva provocări pentru mine, cum să refixez ceasul meu biologic pentru a-l adapta la orarele sale şi la mesele sale, să fiu mereu atentă pentru a mă asigura ca să nu cadă, să fiu prezentă pentru necesităţile sale şi să balansez munca mea de inginer lucrând de acasă. Eram numai eu şi el în casă toată ziua. Imitaţiunea lui Cristos spune: "Duhul Sfânt este capabil să înveţe multe fără zgomotul multor cuvinte" şi aceasta a fost experienţa pe care am avut-o în acele zile. Imaginea zilnică pe care o vedeam despre el care recita rozariul şi care cu răbdare se resemna la voinţa lui Dumnezeu fără a se plânge îmi umplea inima de atâta lumină. De la el am învăţat să mă adaptez la schimbări şi să nu mă plâng sau să-l învinovăţesc pe Dumnezeu pentru lucrurile care se întâmplă în afara controlului meu. Bunicul meu nu vorbea mult, dar Domnul a făcut să apară în mine o nevoie care nu ştiam că există şi a umplut-o cu iubirea sa prin această persoană bătrână. O experienţă pe care am avut-o a fost şi aceea de a trăi în frică gândindu-mă că bunicul meu va muri de la o zi la alta ca astăzi sau mâine sau când eram plecată pentru călătorii de muncă. Într-o zi, în timp ce mă rugam rozariul, am avut o percepţie neaşteptată: "Bunicul meu este un fiu al Mariei, va muri numai într-o sărbătoare a Mariei". Apoi am încetat să mă preocup şi bunicul meu a murit chiar într-o sărbătoare mariană câteva luni după aceea. În ziua morţii sale, Dumnezeu a făcut să se nască în mine o nouă dorinţă de a sluji Biserica în mod mai concret şi prin urmare am devenit misionară. Bunicul meu, care terminase de trăit viaţa sa activă, a schimbat cursul destinului meu şi mi-a dat darul cel mai preţios: să transmit credinţa şi să trăiesc vocaţia mea de misionară în India.
Acesta a fost fundamentul pe care am construit campania noastră pentru luna bătrânilor prin Communio. Echipa noastră de social media a realizat o serie de materiale video educative bazate pe mesajul Sfântului Părinte pentru prima Zi Mondială a Bunicilor şi Bătrânilor. Am fost fericită să ştiu că în mesajul din acest an papa spune că: "A-i vizita pe bătrâni este o faptă de milostenie din timpul nostru" şi că propune o revoluţie a duioşiei. Am adăugat o serie de activităţi pe care tinerii trebuiau să le desfăşoare când priveau materialele video. Scopul acestui exerciţiu era acela de a descoperi în tineri "nevoia ascunsă" pe care o au de prezenţa unei persoane bătrâne. Unii dintre noi au bunicii morţi şi astfel am inclus o activitate pentru a ne ruga pentru ei şi pentru a vizita în schimb un preot/profesor/vecin bătrân. Au fost organizate activităţi distractive cum ar fi realizarea unui selfie şi postarea sa pe social media cu hashtag-ul #grandcelebration, dar ne-am străduit şi să continuăm aceste întâlniri în moduri concrete precum a face 5 vizite la proprii bunici (nu ne-am oprit la o singură vizită), a adopta un vecin bătrân, a cumpăra alimente pentru cineva care trăieşte singur, a vizita un bătrân bolnav terminal, a oferi ajutor într-o casă de îngrijire, sau o simplă acţiune cum ar fi a da un telefon în fiecare săptămână unei persoane bătrâne. Am inclus şi preoţi şi călugări bătrâni care trăiesc în zonele noastre şi i-am vizitat. Una din diecezele din India a făcut în aşa fel încât tinerii să ducă şi să ia persoanele bătrânele la centrele de vaccinare pentru a le duce vaccinul pentru Covid, pentru că bătrânii nu aveau mijloace de transport pentru a ajunge acolo. Avem şi dificultăţi de a programa locul pentru vaccin pentru că toate programările pentru vaccin se umpleau şi bătrânii nu ştiau să folosească rapid situl web sau app. Tinerii făceau o programare, mergeau să-l ia pe bătrân, îl duceau la vaccinare şi îl aduceau acasă. Rezultatul campaniei a fost bine primit de tineri şi mulţi dintre ei s-au simţit foarte fericiţi şi satisfăcuţi. Anul acest avem în program să facem acelaşi lucru în luna iulie, dar la un nivel mai amplu, dat fiind că restricţiile Covid sunt mai mici.
Intervenţia d-nei Giancarla Panizza
Bună ziua tuturor.
Înainte de toate, aş vrea să mulţumesc pentru oportunitatea de a fi aici pentru a împărtăşi experienţa mea. Citirea mesajului Sfântului Părinte a fost o mare încurajare pentru că m-am simţit susţinută în valorile în care, personal şi cu Auser Sartirana Solidale, asociaţia unde sunt preşedinte, am crezut întotdeauna: fraternitate, primire, pace, dreptate socială şi incluziune. Ideea de bază din care se naşte Auser este că bătrânii sunt o resursă pentru societate.
În mica realitate pe care o reprezint, într-un teritoriu caracterizat de o cotă de îmbătrânire de 420%, voluntarii şi voluntarele bătrâni cu mai multă energie sunt în slujba "bătrânilor mari", a familiilor fragile, a persoanelor cu dizabilităţi şi îi însoţesc la şcoală pe copiii care locuiesc departe de localitate, în căsuţe.
Angajarea noastră este orientată de a face în aşa fel încât persoanele să poată rămâne cât mai mult posibil în propriul context de viaţă, încercând să garantăm accesul la îngrijiri şi la trăirea senină împreună. Valorizăm cunoştinţele tuturor. Am construit o expoziţie fotografică despre "Mâini înţelepte" care a încercat să comunice asta: o panoramă de mâini bătrâne care seamănă, cos, pictează, ţin administraţia asociaţiei noastre, în continuitate cu mâini mai tinere. Am dus Papei Francisc fotografia mâinilor unui bătrân care seamănă, în sintonie cu textul evanghelic "ei vor aduce încă roade".
Acum definim un proiect în care persoanele bătrâne vor vorbi despre istoria apei - pământul nostru este pământ de apă şi de orezării - şi îi vor învăţa pe copii şi pe tineri cât de preţioasă este apa pentru viaţă şi cum irosirea este o insultă adusă vieţii.
Experienţa mea în Auser a început un pic din întâmplare, în urmă cu mulţi ani. Până atunci m-am ocupat mereu de minori şi credeam că nu am îndemânare faţă de intervenţiile pentru vârsta a treia şi a patra. Acum în schimb primesc de la aceşti bătrâni sau de la persoanele cu dizabilităţi mult mai mult decât le dau eu lor.
Mi-a plăcut mult definiţia Papei Francisc de "proiecte de existenţă" mai mult decât de asistenţă. Iată, asta vom încerca să facem, proiecte de existenţă şi, dacă papa ne permite, vom împrumuta asta ca titlu pentru proiectul pentru bunici şi copii.
Şi despre o fetiţă vorbim astăzi, micuţa Airis, nepoţica lui Caterina, refugiată înainte de a naşte şi născută prematură în Italia, simbol de renaştere, de depăşire a morţii aduse de război, al vieţii care învinge. Numele pe care părinţii săi l-au ales pentru ea înseamnă curcubeu în ucraineană. Arcul de lumină şi culoare care vine după potop, potopul bombelor care am vrea să se termine imediat. Mama lui Airis, Anna, a ajuns la Sartirana oaspete al familiei în care propria mamă a asistat în trecut o persoană non-autosuficientă. Caterina este foarte iubită în localitate pentru disponibilitatea sa şi concetăţenii mei s-au mobilizat pentru a primi şi a ajuta rudele sale care veneau din martirizata Ucraină. Între ele bunica paternă a lui Airis, o pictoriţă care în scurt timp a pictat fiecare colţ al târgului nostru.
Pentru micuţă au fost adunate leagăn, pătuţ, hăinuţe, alimente. Dar Caterina este o persoană cu o mare demnitate. Adesea trimite la Auser ajutoarele pentru ca să fie trimise în Ucraina, unde este mai multă nevoie de ele.
Voluntarii au însoţit-o pe Anna la vizitele prenatale şi acum o însoţesc pe bunica pentru a o vizita pe micuţă care este în incubator la Policlinica din Pavia.
După aceea, într-o zi Caterina s-a prezentat în Auser şi a spus că vrea să devină asociată, prima noastră asociată ucraineană. Vicepreşedintele lui Auser, care are 88 de ani, a candidat să devină "bunicul italian" al lui Airis.
Am vrea ca Airis şi toţi copiii şi tinerii care fug din toate războaiele să poată avea aceleaşi drepturi ale copiilor italieni, dar astăzi din păcate încă nu este aşa.
Şi pentru aceasta, pentru toate persoanele care suferă sau care sunt singure, fără deosebire de etnie, vrem să colaborăm la revoluţia duioşiei, revoluţia dezarmată despre care vorbeşte Papa Francisc.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
