„Grija față de omenire, aceasta este problema fundamentală”: acest lucru a fost subliniat de cardinalul Víctor Manuel Fernández, prefectul Dicasterului pentru Doctrina Credinței, vorbind la ziua de studiu despre enciclica Magnifica humanitas și inteligența artificială, desfășurată miercuri, 30 septembrie 2026, la Universitatea pontificală Comillas din Madrid, Spania.
„Încă de la început, enciclica ne invită să contemplăm omenirea ca fiind «magnifică». Și o face deși textul recunoaște capacitatea răului din noi, subliniind rănile umanității noastre care continuă să cadă în aberații imposibil de justificat și care pot atinge cote de indiferență, cinism și cruzime care nu încetează să ne uimească. Cu toate acestea, ea este numită «magnifică»”, a spus cardinalul.
El a mai remarcat că „dimpotrivă, progresele în IA au dat o nouă putere formelor de postumanism care propun chiar înlocuirea omenirii”. Dar „dispozitivele și resursele tehnologice îi conferă individului o bucurie inițială, iar la scurt timp după golul revine, cu senzația că lipsește ceva”.
„În fața acestor propuneri transumaniste sau postumaniste – a spus Fernández –, enciclica prezintă câteva exemple istorice. Sunt fapte care ne fac să ne simțim mândri că suntem oameni, pentru că arată că această omenire mizerabilă încă este capabilă să reacționeze și, în unele ocazii, se manifestă cu adevărat «magnifică», pentru că are grijă de demnitatea persoanelor, caută binele comun, îi protejează și îi promovează pe cei slabi”.
Confruntat cu bunătatea și momentele întunecate ale omenirii și cu valoarea marilor contribuții ale inteligenței artificiale și ale noilor tehnologii, cardinalul a evidențiat că „trebuie să avansăm spre o panoramă de complementaritate care nu pretinde în niciun caz să nege valoarea umanului, anterioară oricărei tehnologii, în care totul este armonizat cu slujirea demnității, a binelui comun, a dezvoltării integrale și a fraternității”.
Prefectul Dicasterului pentru Doctrina Credinței a adăugat că „enciclica este în sine un mare efort al Bisericii de a se angaja în dialog cu societatea și cultura. Dar, în orice caz, este un text creștin care se inspiră din Isus Cristos și din evanghelia sa”. El a subliniat tema „harului”, care „este posibilitatea de a fi ridicat la nimic mai puțin decât prietenie cu Dumnezeu, în pofida distanței infinite care ne desparte”.
În discursul său, cardinalul Fernández a oferit apoi „o altă cheie a cadrului conceptual al enciclicei: chestiunea puterii”. De asemenea, a menționat că „există sectoare ale populației, cu acces mai mare la progrese, care dobândesc o putere impresionantă. Iar întrebarea este cine va putea limita această putere”.
Apoi a remarcat că „o mare inovație în Magnifica humanitas este invitația de a «depăși teoria războiului drept» (192), înțelegând apărarea legitimă numai «în sensul cel mai strict» (ibid.), adică nu în sensul larg și prea deschis al așa-numitelor «războaie preventive» pline de «daune colaterale»”.
Și-a încheiat discursul citând documentul Comisiei Teologice Internaționale Quo vadis humanitas? A gândi antropologia creștină în fața unor scenarii privind viitorul umanului și, în special, „dezvoltarea tehnologică de neoprit [...] care îi favorizează mai presus de toate pe cei care au deja multă putere”.
Johan Pacheco
(După L’Osservatore Romano, 1 octombrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
