S-au împlinit joi, 20 iulie 2017, 90 de ani de la moartea Majestăţii Sale regele Ferdinand I. Cu această ocazie în Iaşi, în cadrul seriei de manifestări intitulată "Comemorarea regelui Ferdinand I Întregitorul" au avut loc: dezvelirea unei plăci comemorative, lansarea volumului "Bunul nostru rege: Ferdinand", vernisajul expoziţiei "Regele Ferdinand, regele capitalei rezistenţei până la capăt". La ora 12.30, PS Petru Gherghel, însoţit de un grup de preoţi şi credincioşi, s-a rugat şi a cântat un requiem la bustul regelui Ferdinand I din Copou.
Ferdinand a devenit rege al României la 28 septembrie 1914. La 15 octombrie 1922, la Alba-Iulia, în Catedrala Reîntregirii a avut loc încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria ca suverani ai României întregite. În cei 13 ani de domnie ai regelui Ferdinand I, România a cunoscut mari progrese pe toate planurile: cultural, politic, economic.
A promovat relaţiile diplomatice cu Sfântul Scaun, deschiderea Nunţiaturii Apostolice de la Bucureşti şi încheierea unui Concordat între Regatul României şi Sfântul Scaun. Timp de doi ani, în timpul Primului Război Mondial, cât a stat la Iaşi, a luat parte deseori la sfintele Liturghii din catedrala din Iaşi. De câteva ori a fost oaspete al reşedinţei episcopale, discutând cu administratorul apostolic de atunci al Diecezei, preotul Ulderic Cipolloni. La Bucureşti mergea la Liturghie în capela Institutului "Sfânta Maria" din str. Pitar Moş. Când s-a îmbolnăvit a cerut să se celebreze Liturghia acolo unde era: în Palatul Cotroceni, la Scroviştea sau la Sinaia.
În testamentul său a notat: "Luând hotărârile din urmă şi gândindu-mă la sfârşitul vieţii mele, îndreptez către Atotputernicul prinosul recunoştinţei mele că mi-a îngăduit să-mi consacru munca poporului român, a cărui propăşire a fost, fără preget şi fără încetare, scopul vieţii mele".
S-a pregătit cât mai bine pentru trecerea la cele veşnice spovedindu-se şi primind de mai multe ori sfânta Împărtăşanie. S-a stins din viaţă în noaptea de 20 iulie 1927, la Castelul Pelişor. A fost înmormântat la Curtea de Argeş în necropola familiei regale.
Pr. Cornel Cadar
* * *
Cuvântul Preasfinţitului Petru Gherghel la comemorarea regelui Ferdinand I
În veci amintirea lui
Onorată asistenţă, Sfinţiile şi Preacucerniciile Voastre, Stimate autorităţi centrale şi locale,
Dragi iubitori de patrie, dragi ofiţeri şi oşteni!
"Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa" (cf. Evr 13,7-17).
Se împlinesc astăzi (20 iulie 2017) 90 de ani de la moartea Maiestăţii Sale regele Ferdinand I.
Aici, în oraşul unirii, având în faţa noastră chipul său de suveran ridicat şi aşezat aici prin grija cetăţenilor acestui oraş, vrem să-l omagiem astăzi pe vrednicul de amintire regele Ferdinand ca pe unul dintre marii domnitori şi binefăcători ai poporului nostru, dar şi ca pe unul care a crezut în Dumnezeu şi a ţinut să încredinţeze soarta acestui popor în mâinile sale ocrotitoare.
Maiestatea Sa a devenit rege al României la 28 septembrie 1914. La 15 octombrie 1922, la Alba-Iulia, în Catedrala Reîntregirii a avut loc încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria ca suverani ai României întregite. În cei 13 ani de domnie ai regelui Ferdinand I, România a cunoscut mari progrese pe toate planurile: spiritual, cultural, politic, economic.
Se ştie că Maiestatea Sa a fost crescut şi educat în spirit creştin şi că a fost mereu inspirat, în împlinirea misiunii sale, plin de încredere în Dumnezeu şi de respect faţă de semenii şi supuşii săi.
Astăzi avem fericita ocazie să ne reîntoarcem câteva clipe în timp şi ne facem datoria de onoare de a ne apropia de figura lui istorică care s-a învrednicit pe drept să fie numit şi să poarte numele de "Regele loial" faţă de popor "Regele întregitor de neam".
Sunt impresionante cuvintele pe care ni le-a lăsat în testamentul său din 2 iunie 1925, cu doi ani înainte de moartea sa.
"Gândindu-mă la sfârşitul vieţii mele, îndreptez către Atotputernicul prinosul recunoştinţei mele că mi-a îngăduit să-mi consacru munca poporului român, a cărui propăşire a fost, fără preget şi fără încetare, scopul vieţii mele.
A vrut astfel pronia cerească să nu lase fără rod domnia mea şi a dat dragostei mele de neam cea mai scumpă şi sfântă răsplată.
Ridic până la ultima suflare ruga mea fierbinte ca să binecuvânteze şi în viitor soarta poporului român şi să hărăzească iubitului meu fiu, viitorul rege al României întregite (NN Mihai), ajutor ceresc, ca la rândul său să întărească şi să sporească moştenirea naţională, unind tot mai strâns puterile şi însuşirile românilor din toate ţinuturile şi din toate straturile sociale".
A ştiut să chivernisească cu grijă toate treburile ţării, să promoveze cu înţelepciune relaţiile cu diferitele ţări din bătrâna Europa şi din împrejurările ţării să apere interesele românilor să promoveze legăturile diplomatice cu Sfântul Scaun, promovând deschiderea Nunţiaturii Apostolice de la Bucureşti şi perfectând încheierea unui Concordat între Regatul României şi Sfântul Scaun.
Timp de doi ani, în timpul Primului Război Mondial, cât a stat la Iaşi, pe lângă marea preocupare pentru binele întregului popor în suferinţă, a păstrat cu respect legăturile cu Biserica Ortodoxă, Arhivele noastre notează că a luat parte deseori la sfintele Liturghii din catedrala din Iaşi.
Trebuie remarcat că Regele Ferdinand a fost un om deosebit de evlavios. Încă din copilărie şi-a însuşit spiritul religios creştin catolic, fiind crescut în mijlocul preoţilor şi călugărilor catolici. Având o asemenea sensibilitate a ajuns să trăiască o mare durere sufletească provocată de excomunicarea în care a intrat, pentru că şi-a botezat copiii în religia ortodoxă. Se ştie că regele Ferdinand a suferit mult din această cauză şi-a dorit tot timpul să scape de această anatema papală, lucru care s-a întâmplat la 10 mai 1927 (cu două luni înainte de a se stinge din viaţă), când a fost parafat de ministrul Vasile Goldiş şi cardinalul Gasparri "Concordatul" cu Vaticanul. În această împrejurare, după semnarea Concordatului, papa a anunţat ridicarea excomunicării regelui Ferdinand, astfel încât, acesta a putut să-şi trăiască resemnat şi liniştit ultimele luni de viaţă. Din acel moment a reintrat în normalul vieţii creştineşti şi a început să se mărturisească să primească în multe împrejurări sfânta Împărtăşanie. S-a stins din viaţă în noaptea de 20 iulie 1927, la Castelul Pelişor. A fost înmormântat la Curtea de Argeş în necropola familiei regale.
Vedem aşadar din întreaga sa viaţă ca rege şi din toate evenimentele şi realităţile trăite şi realizate nota demnităţii şi a conştiinţei sale de ales al lui Dumnezeu ajuns pe tron prin voinţa ţării. Cu această nobleţe şi-a împlinit misiunea, alegând mereu grija pentru rezolvarea problemelor publice ale ţării, puse în slujba poporului din regatul său.
A ţinut să introducă în testamentul său marea grijă pentru toţi cei pe care-i ştia uniţi în aceeaşi ţară întregită spre armonia tuturor şi fiecărui cetăţean în parte.
Istoricii şi analiştii poporului nostru pot să aducă noi lumini şi noi aspecte ale nobleţei şi demnităţii sale de rege loial şi întregitor de ţară.
Iată ce declara la finalul testamentului său, plin de grijă faţă de viitorul poporului chemat să trăiască în unitate întregit:
"Închei aceste ultime ale mele voinţe cu gândul care mi-a stăpânit toată viaţa, chemând binecuvântarea cerească asupra scumpului meu popor, mă închin cu smerenie în faţă hotărârilor lui Dumnezeu şi iscălesc: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, amin".
(Făcut în Sinaia, la două iunie una mie nouă sute douăzeci şi cinci.)" FERDINAND
În lumina acestor fapte şi amintiri, când facem memoria celor 90 de ani de la trecerea la Domnul a marelui rege Ferdinand, ne unim într-o amintire şi rugă comună, ca să implorăm iertarea păcatelor sale, cele cu voie sau fără voie, şi el, Dumnezeu milostivirilor, să-i ofere marelui şi vrednicului rege Ferdinand odihnă veşnică în patria celor drepţi.
Înălţăm, de asemenea, o sfântă şi profundă rugă pentru ţara şi poporul nostru, ca Dumnezeu, stăpânul istoriei, să reverse peste noi toţi darurile iubirii sale, ca să nu fie uitaţi nicicând marii binefăcători ai neamului nostru şi astfel să se împlinească visul celui care s-a dăruit pentru noi cei de azi şi pentru generaţiile viitoare: ca toţi să rămână una.
Requiescat in pace! Să se odihnească în pace!
Iaşi, 20 iulie 2017
Petru Gherghel,
episcop de Iaşi
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20 iulie: Iaşi: Comemorarea regelui Ferdinand I
