Există în lume un loc al primelor amintiri, acolo unde sufletul fiecăruia dintre noi a îmbrăcat pentru prima dată haina luminii.
Străbatem multe drumuri prin lumea mare, dar gândul ne zboară fără încetare spre locul în care ne-am născut.
Leagănul primelor amintiri păstrează viu peste timp chipul mamei care îmi îndruma paşii şi îmi veghea somnul stând de vorbă cu îngerii cei buni. Căsuţa părintească îmi pare mai frumoasă ca palatele din poveşti de unde parcă şi acum mai veghează chipul tatei, ca să mă ocrotească şi să mă ferească de orice rău.
Aici unde se termină spre apus dulcea Moldovă, cu oamenii ei liniştiţi şi buni la suflet, aici unde se termină Dieceza Romano-Catolică de Iaşi, se află satul meu, Ciugheş. Fiecare om are baştina sa - acel colţ de rai purtat în suflet, indiferent de locul în care se află şi care păstrează unele din cele mai frumoase amintiri şi momente fericite.
Şi of, Doamne! Cât de mult îmi iubesc baştina.
În frazele de mai sus am scris că Ciugheşul este un colţ de rai şi nu am exagerat. Numai un colţ de rai putea să fie vizitat de o personalitate cum a fost episcopul Anton Durcovici. Despre fericitul Anton Durcovici s-a scris mult şi se va mai scrie mult. În introducerea acestor rânduri, cu emoţie am scris de clipele fericite ce le simt atunci când mă aflu în satul natal. Bucuria este şi mai puternică aflând că fericitul Anton Durcovici a trecut şi prin Ciugheşul meu natal.
Din datele Liber Missarum 1943-1949 aflate în Arhiva Episcopiei de Iaşi, precum şi din dosarul de anchetă de la Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.), ep. Anton Durcovici în perioada 29 martie - 18 mai 1950, fiind anchetat în arestul Ministerului de Interne din Bucureşti, a dat în scris 18 declaraţii, răspunzând anchetatorilor. Cea mai lungă declaraţie este cea din 26 aprilie 1950 (C.N.S.A.S. dosar 57512 pagina 47- 59) în care notează conţinutul predicilor sale prin comunităţile diecezei pe care o păstorea.
Comunitatea satului Ciugheş a fost vizitată de ep. Anton Durcovici, la 14 octombrie 1948, cu ocazia administrării sfântului Mir.
"La Ciugheş - declara ep. Anton Durcovici - am predicat despre rostul bunurilor pământeşti, arătând că ele sunt mijloace de care să ne folosim pentru a cunoaşte pe Dumnezeu şi a-i sluji lui, dar că sunt ultimul scop al omului, care constă în mântuirea sufletului. Am îndemnat pe credincioşi să nu uite niciodată scopul lor ultim şi să nu-şi alipească inimile de bunurile trecătoare încât să uite şi să piardă cele veşnice".
Subsemnatul, autorul acestor rânduri, studiind documentele la dispoziţie din mass-media, m-au emoţionat profund ultimele ore trăite de martir în celula închisorii de la Sighet. Cu toate chinurile îndurate, mental a rămas mereu lucid şi în deplina posesie a propriilor facultăţi intelectuale, însă din punct de vedere fizic, nu a rezistat decât trei luni în acea închisoare. L-au lăsat să moară de foame şi sete în celula 13 în ziua de 10 decembrie 1951.
Părintele Rafael Friedrich, un alt deţinut de la Sighet, preot din dieceza sa, a mărturisit că în timp ce făcea curăţenie pe coridoarele închisorii, s-a apropiat de celula episcopului şi i-a spus latineşte "ego sum Friedrich". Din celulă i-a venit răspunsul episcopului în latină cu glas stins "Antonius muribundus. Morior fame e siti. Da mihi absolutionem!" Deoarece materialul pe care l-am avut la dispoziţie nu a cuprins traducerea dialogului, cu modestele mele cunoştinţele de latină dobândite în liceu, voi traduce aproximativ acest tragic dialog: Antonius e pe moarte. Voi muri de foame şi sete. Dă-mi dezlegarea. Preotul Friedrich i-a dat dezlegarea prin vizeta celulei.
În aceeaşi zi, episcopul Anton Durcovici a murit. Se născuse cu 63 de ani înainte, la 17 mai 1888.
Ziua în care va fi comemorat de creştinii catolici este 10 decembrie a fiecărui an, zi în care marele martir a trecut la cele veşnice.
Mă gândesc la consătenii mei, întorcând timpul înapoi, pentru cei care mai sunt în viaţă şi care în anul 1948 au primit sfântul Mir prin atingerea frunţii lor de către marele martir. Ce simt oare ei acum? Parohul comunităţii Ciugheş la vremea aceea era pr. Butnaru, de la care eu şi soţia am primit sacramentul Botezului.
Astăzi parohul comunităţii este pr. Anton Egner, fericit că poartă numele unui martir întru credinţa creştină. La Liturghia solemnă de beatificare din Iaşi l-am văzut la datorie, printre alţi preoţi ai diecezei, administrând sfânta Împărtăşanie credincioşilor.
Creştinii comunităţii Ciugheş îi dorim putere de muncă şi sănătate. De aici, din Miercurea Ciuc, familia mea îl asigurăm că ciugheşenii mei îl iubesc şi îl respectă pentru tot ce face pentru ei.
Familia Baltă
