Duminică, 15 decembrie 2013, episcopul Anton Durcovici a fost evocat în cadrul mai multor celebrări la Bucureşti, Târgovişte, Popeşti, Giurgiu şi Buzău.
Bucureşti
Duminică, 15 decembrie 2013, în catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti a avut loc comemorarea episcopului Anton Durcovici. La sfânta Liturghie de la ora 10.30 prezidată de episcopul auxiliar Cornel Damian, a fost evocată viaţa şi slujirea episcopului martir. A urmat apoi la ora 16.00 un concert susţinut de studenţii conservatorului de muzica din Bucureşti, ca semn de preţuire pentru activitatea episcopului Anton Durcovici în ceea ce priveşte domeniul educaţiei. Manifestările s-au încheiat cu sfânta Liturghie pentru studenţi de la ora 17.00 în care s-a subliniat exemplul vieţii acestui slujitor al lui Dumnezeu. Aceste manifestări coordonate de Academia Teologică "Anton Durcovici", din cadrul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, având binecuvântarea ÎPS dr. Ioan Robu vor avea loc şi în alte parohii ale Arhidiecezei unde episcopul Anton Durcovici, în calitate de administrator apostolic de Bucureşti, a administrat taina sfântului Mir în iunie 1949.
Pr. Emil Moraru
*
Târgovişte
Slujitorul lui Dumnezeu, episcopul Anton Durcovici a fost evocat, la 15 decembrie 2013, şi în comunitatea romano-catolică din Târgovişte, acolo unde Excelenţa sa a slujit poporul lui Dumnezeu ca tânăr preot, administrator al acestei parohii în două etape: august 1911 - august 1916 şi martie 1923 - august 1924.
Părintele celebrant a menţionat principalele date biografice din viaţa episcopului Anton Durcovici, mai ales comemorarea celor 62 de ani de la ziua martiriului său, în lagărul comunist de la Sighet. Apoi părintele a subliniat că viaţa de sfinţenie şi jertfa martiriului acestui păstor de suflete se identifică perfect cu chipul lui Isus, păstorul cel bun, care şi-a dat viaţa pentru oile sale. Întreg poporul a îngenuncheat la sfârşit, spre a cere lui Dumnezeu harul beatificării episcopului Anton Durcovici, cu bucuria că azi ne putem mărturisi credinţa în Dumnezeu, chiar în locul în care odinioară, nu demult, a vieţuit şi l-a slujit pe Dumnezeu acest om sfânt.
Iuliana Bor
*
Popeşti-Leordeni
În comuniune cu parohiile din Arhidieceza de Bucureşti, la 15 decembrie 2013, în Parohia "Regina Sfântului Rozariu" din Popeşti-Leordeni, la sfânta Liturghie de la ora 11.00 a fost pomenită figura vrednicului preot al Arhidiecezei de Bucureşti şi episcop al Diecezei de Iaşi, Anton Durcovici, de la al cărui martiriu s-au împlinit 62 de ani, la 10 decembrie 2013,. Alături de celebratul principal pr. Emil Moraru, preşedintele Academiei "Anton Durcovici", au concelebrat pr. Fabian Măriuţ, predicator, şi pr. Javier Quesada.
La sfânta Liturghie a cântat corul de copii al Colegiului Naţional de Muzică "Dinu Lipatti", condus de doamna profesoară Lăcrămiora Ana Pauliuc, cor invitat la Popeşti cu largul concurs al familiei Pavel din Popeşti.
Persoana episcopului Anton este legată într-un mod tainic de Parohia "Regina Sfântului Rozariu" prin arestarea sa la 26 iunie 1949, în timp ce venea să celebreze sfânta Liturghie şi sacramentul Mirului. Ca episcop, în timpul unei perioade grele pentru naţiunea română, şi-a încurajat turma consacrând-o inimii neprihănite a Mariei, vizitând aproape toate parohiile, dând dovadă de o energie nebănuită. În acest sens merită să amintim că paşii preotului, episcopului şi profesorului Durcovici au fost călăuziţi de idealul rezistenţei prin credinţă şi cultură.
Credincioşi şi cler aşteaptă cu bucurie ridicarea la cinstea altarelor a vrednicului episcop Anton Durcovici.
Pr. Lucian Ianuş
*
Giurgiu
Parohia Giurgiu a avut privilegiul de a fi deservită de marele martir al Bisericii Catolice din România, episcopul Anton Durcovici, încă din primii ani de preoţie pe când slujea la catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti. Pentru că preoţii nu aveau din ce trăi la Giurgiu, iar bisericuţă şi casa erau modeste, veneau uneori preoţi să slujească chiar şi de peste pod de Dunăre, de la Ruse. La 1 ianuarie 1911, Poliţia locală raportează că în Giurgiu există 492 de catolici, austrieci, belgieni, nemţi, italieni, unguri, polonezi şi români dintr-o populaţie de 16.528 de locuitori.
În anul 1912, pr. Carol Auner, parohul catedralei, spunea: "Biserica din Giurgiu a figurat şi în acest an că filială a catedralei din Bucureşti, iar păstorirea sa s-a făcut îndeobşte de pr. Anton Durcovici care a venit aici cam de două ori pe lună".
Tot la fel, va sluji în continuare în anii 1916 şi 1918; în 1925 - 1927 ca provisor excurens.
Din cauza obârşiei sale austriece pr. Anton Durcovici a fost arestat în anul 1916 la Giurgiu şi închis într-un lagăr din judeţul Ialomiţa şi apoi la Institutul "Notre Dame" din Galaţi.
La 7 august 1926, Mons. Anton Durcovici a botezat în biserica din Giurgiu pe Carolina Helena, născută în Giurgiu, fiica lui Carol F. Mărcuş, mare fotograf al vremii, având vârsta de 36 de ani, şi a Olgăi Perieteanu, născută în Giurgiu, de religie greco-catolică, cu vârsta de 33 de ani, având că naşă pe Helena Mărcuş.
În 1926, la 2 noiembrie, can. dr. Anton Durcovici a botezat la Giurgiu pe Francesco Seuca.
În anul 1927, la 20 noiembrie, Mons. Anton Durcovici a botezat pe Joseph, născut în Giurgiu.
În anul 1928, la 17 iunie, a botezat pe Roland Jean - născut în Giurgiu, la 14 mai.
La 16 noiembrie 1947, arhiepiscopul mitropolit Alexandru Cisar îl anunţa pe parohul de Giurgiu, printr-o scrisoare că Mons. Anton Durcovici primise numirea de episcop de Iaşi din partea papei Pius al XII-lea, notând următoarele: "Preot exemplar, studios, zelos pentru suflete, ştiinţă eminentă, dăruit cu tot sufletul grijii Seminarului şi elevilor săi".
Comunitatea catolică din Giurgiu a împlinit 160 de ani de existenţă (1853) şi peste 100 de ani de când episcopul Anton Durcovici a păstorit pe aceste meleaguri dunărene. De aceea, înălţăm către Domnul gândul nostru de bucurie şi recunoştinţă, cerându-i harul ca prin exemplul vieţii şi mărturiei sale de martir să ne întărească şi pe noi în credinţă şi să ne păstreze uniţi în Biserica lui Cristos pe care el a iubit-o şi a slujit-o eroic. Aruncat în închisoarea din Sighetu Marmaţiei, zăcând pe lespedea geroasă, înfometat şi hăituit, cere ultima absoluţiune din partea pr. Rafael Friedrich şi adoarme în Domnul la 10 decembrie1951, în plină dictatura comunistă.
Pr. Mihai Dascălu
*
Buzău
Nu s-a stins încă bine ecoul beatificării Mons. Vladimir Ghika, ecou ce a depăşit nu numai graniţele ţării, ci şi ale Europei, în timp ce papa Francisc ne-a pregătit o nouă surpriză care ne-a umplut din nou sufletele de bucurie şi de uimire prin anunţarea ridicării la cinstea altarelor şi înscrierea în rândul fericiţilor Bisericii Catolice pe episcopul martir Anton Durcovici, care a păstorit şi comunitatea catolică din Buzău între 1913 - 1916.
Sfidând protocolul cu privire la canonizare, tipărirea la Buzău a cărţii pr. prof. dr. Eduard Ferenţ, Martirul iubirii lui Cristos, în anul jubiliar 2000, a fost o surpriză neaşteptată, prin prezentarea ei la Radio Vatican de către Mons. Anton Lucaci şi, mai ales, prin scrisoarea de felicitare a fericitului papă Ioan Paul al II-lea, pe care a primit-o prin Nunţiatura Apostolică autorul, Editura Arhiepiscopiei şi toţi cei care au contribuit la tipărirea acestei cărţi. În această carte de referinţă se prezintă nu numai martiriul său, ci, mai ales, pregătirea filosofico-teologică tomistă, care a făcut viaţa sa să fie exemplară prin predicile şi conferinţele sale, prin scrierile şi, prin munca sa de la catedra de teologie a Seminarului "Sfântul Duh". Aici a predat teologia timp de 37 de ani, ca un adevărat "magister", episcopul ilustrând doctrina Bisericii, aplicând-o la împrejurările concrete ale timpului său, având drept călăuză Magisteriul Bisericii.
Anticipând recunoaşterea oficială a Romei, în anul 2007, credincioşii din Buzău au imortalizat imaginea păstorului printr-un vitraliu la intrarea în biserică, scriind din nou o pagină vie din istoria Bisericii locale, care va fi citită de generaţiile viitoare.
O comunitate înfloreşte numai când între ea şi păstorul ei există o armonie sinceră, sfântă şi supranaturală, iar acest lucru l-a realizat episcopul martir Anton Durcovici, prin grija faţă de credincioşii aflaţi la mare distanţă de centrul parohial, cum erau cei din Nehoiu, la 70 km distanţă de Buzău. După ce arhiepiscopul Raymund Netzhammer a sfinţit biserica din Nehoiu în 1913, în calitate de administrator parohial, a adunat banii necesari pentru ridicarea casei parohiale, însă din cauza Primului Război Mondial, acest testament spiritual s-a împlinit abia în 1997.
Datorită poziţiei geografice montane, a râului Buzău din apropiere şi, mai ales, a bisericii şi cimitirului catolic, casa a fost transformată în noviciat pentru fraţii capucini din România, care asigură şi asistenţa spirituală a catolicilor din zonă.
Acest păstor al Bisericii va rămâne ca reper pentru generaţiile prezente şi viitoare, exemplu nu numai de admirat, ci, mai ales, de urmat. Cu toţii aşteptăm ziua în care vom participa la proclamarea lui ca fericit.
Pr. Pavel Butnariu
