Ciucani: Primiţia pr. Augustin Tamaş

Fratele Augustin Tamaş, originar din Ciucani, hirotonit preot la 4 ianuarie 2017, în cadrul Familiei Mariane "Cinci Pietre" (Famiglia Mariana Cinque Pietre) din Italia, a celebrat prima Liturghie în satul natal la 23 aprilie.

A avut alături la acest eveniment alţi patru membri ai familiei călugăreşti: două surori şi alţi doi preoţi, unul dintre ei este fondatorul comunităţii, pr. Giovanni dell'Imacollata. A mai fost însoţit şi de 12 laici din Italia.

Cu o zi înainte, sâmbătă, 22 aprilie 2017, la ora 17.00, fratele Augustin şi aceşti membri au organizat la Ciucani un concert de cântece religioase pentru tineri, cu motoul "Lăudaţi pe Domnul pentru că este bun".

La întoarcerea în mănăstirea din Vitorchiano, în Italia, fratele Augustin Tamaş a realizat un montaj video cu imagini şi filmări din timpul şederii grupului în România, la Ciucani, incluzând şi mărturii video ale membrilor familiei sale călugăreşti. Redăm transcrierea audio editată a intervenţiilor din cadrul înregistrării video.

*

"Lăudat să fii tu, Domnul meu" - cu aceste cuvinte ale sfântului Francisc de Assisi aş vrea să mulţumesc Domnului pentru acest dar mare care este Preoţia. În marea lui îndurare a avut milă de mine şi mă chemat ca să-l urmez. Acest dar în sufletul meu este o mare bucurie, mereu mulţumind şi fiind recunoscător pentru tot ce mi-a dat Domnul.

În aceste zile, între 21 şi 25 aprilie 2017, am mers cu câţiva fraţi, surori şi laici din Italia în România, am trăit momente de bucurie şi veselie, au făcut o experienţă deosebită, pentru că împreună sărbătorind prima sfânta Liturghie a mea la Ciucani, satul meu natal, comuna Răcăciuni, au făcut experienţa de la ţară, a sărăciei şi a simplităţii oamenilor, cu noroi şi zăpadă, dar Dumnezeu i-a făcut să simtă bucuria de a sărbători cu mine.

Înainte de a asculta impresiilor lor despre cum au trăit acest moment de sărbătoare, aş vrea să spun câteva cuvinte despre familia călugărească din care fac parte eu aici, în Italia. Familia se numeşte Familia Mariana Cinci Pietre. Care sunt aceste cinci pietre? Rugăciunea, Biblia, Spovada, Euharistia şi Postul. Prin aceste cinci pietre noi încercăm să dăruim lumii ceea ce Domnul ne-a dat nouă.

Părintele Giovanni: "În aceste puţine zile pe care le-am petrecut în România am avut ocazia de a întâlni mai mute tipuri de sărăcie. A fi găzduit într-o parohie mi-a făcut să simt în mine suferinţele şi speranţele unui paroh. Acesta a fost foarte important pentru mine, m-a făcut să cunosc mai mult inima parohiei şi a lumii din sat. Mai ales simplitatea pe care am văzut-o pe faţa multor persoane va fi o amintire care o să port pentru mult timp cu mine. Dorinţa noastră, ca familie călugărească, este aceea de a trăim ca într-o familie împreună, fraţi şi surori, ca să ne ajutăm unul cu altul pentru a creşte în această iubire la care ne-a chemat Domnul, această iubire care ne transformă, şi ajutându-ne unul pe altul, devenim mai puternici în necazuri".

Sora Maria Francesca: "Pace vouă! Mă numesc Maria Francesca. În Italia se spune că prima iubire nu se uită niciodată. Cu aceste cuvinte aş vrea să vă spun că România a fost prima experienţă a mea în străinătate, m-am simţită primită, de o cultură altfel ca a mea, dar mi-a permis ca să mă simt parte din această casă care este lumea. Această casă a tuturor este Biserica pentru mine şi este o casă frumoasă pentru că nu are frontiere, nu are diferenţe de cultură, dar are un unic limbaj, aceea a iubirii. În aceste zile nu am putut să comunic cu cuvinte pentru că nu cunoşteam limba, dar s-a întâmplat ceva minunat, pentru că am vorbit cu oameni prin privirea lor şi prin zâmbetul lor. Este un modul cel mai frumos de a vorbi, al iubirii. Întorcându-mă în Italia, am purtat în sufletul meu toate zâmbetele, toate privirile, pe care persoanele mi-au dăruit cu bunătate. Pentru mine România a fost o experienţă frumoasă, dar sunt sigur că a schimbat ceva în viaţa mea, pentru că m-a făcut să doresc mai mult să trăiesc viaţa în simplitate. Mulţumesc, România!!

Fratele Augustin: "Familia noastră este contemplativă şi activă în acelaşi timp, pentru că încercăm prin modul nostru de a trăi, prin rugăciune şi prin aceste «Cinci Pietre» să transmitem lumii, persoanelor pe care le întâlnim pe stradă, mai ales acelora care au nevoie de iubire, de înţelegere, îmbrăţişare".

Fratele Alessandru: "Pace vouă! Mă numesc fra Alessandru şi aş vrea ca să împart cu voi experienţa zilelor pe care le-am petrecut în România. Este a treia experienţă pe care o fac în România, şi totuşi ceea ce mi-a atins sufletul a fost modul cu care m-au primit oameni şi aceia care te văd prima oară. Mai ales de a împărţi cu noi ceea ce aveau cu bucurie, mai ales entuziasmul şi seriozitatea cu care stăteau la Liturghie. Iubirea ne-a unit pe toţi chiar dacă vorbeam limbi diferite, iubirea a fost aceea care ne-a unit din primul moment. Am plecat de acolo cu o dorinţă mare în suflet, acela de mă întoarce în România de a petrece alte momente de sărbătoare, împărtăşite, de credinţă cu toţi oamenii din sat. De aceea vă salut şi ne vedem cu bine la anul! Dumnezeu să vă binecuvânteze!"

Fratele Augustin: "Sloganul nostru este «Iubire fără măsură». Prin acest slogan (moto) vrem ca noi să transmitem celor pe care îi întâlnim pe stradă în misiunile noastre, să le arătăm lor această iubire a lui Dumnezeu, iubire între noi, că este posibil. De multe ori ne întrebam cum putem să iubim pe duşmanii noştri? Dacă într-adevăr iubim pe Dumnezeu, vom putea iubi şi pe cei care sunt în jurul nostru, cei care ne fac rău. De aceea noi cu acest slogan vrem să arătăm că este posibilă iubirea, iubind pe Dumnezeu, de a iubi şi pe cei care sunt în jurul nostru".

Sora Maria Stella: "Pace vouă! Mă numesc Maria Stella. De câteva zile ne-am întors din România cu inima plină de bucurie pentru experienţa pe care am trăi acolo. Multe amintiri cu siguranţă o să port în suflet dar ceea ce va rămâne viu, va fi aceea legat de comuniunea, împărtăşirea şi fraternitatea pe care le-am petrecut cu toate persoanele pe care le-am întâlnit. Un moment foarte frumos de sărbătoare a fost concertul pe care l-am făcut la Ciucani. Mai ales văzând prezenta şi altor persoane consacrate, tineri, familii, rude ale lui Augustin. Erau şi câteva surori care au făcut un lung drum de la Piatra Neamţ pentru a fi prezenţi la acest moment de bucurie, mai erau şi câţiva novici de la Fraţii Conventuali. Văzând că mi-a plăcut mult bucuria voastră de a lauda pe Domnul, simplitatea voastră şi credinţa pe care o aveţi, aşteptăm în Italia multe vocaţii din România".

Fratele Augustin: "După această experienţă pe care am făcut-o cu fraţii, surorile şi laicii care au fost cu mine, Domnul a pus o dorinţă puternică în suflet, a schimbat ceva în sufletul lor, a atins o parte din ei. Această dorinţă care este? Aceea de a urma pe Isus cu mai multă simplitate şi în mai multă sărăcie, pentru că, văzând simplitatea şi sărăcia satului unde locuiesc, au spus şi ei în suflet: «Doamne, vreau să te urmez cu mai multă simplitate şi sărăcie!» De aceea vreau să vă adresăm o urare din partea familiei mele călugăreşti. Ca fiecare dintre voi să fie experienţa iubirii lui Dumnezeu şi să simţiţi mereu pe Domnul aproape! Cereţi de la Domnul şi veţi obţine acest dar minunat! Shalom!"

*

Impresii ale unora dintre laicii italieni:

"Pace vouă. A scrie senzaţiile trăite în România riscăm ca să cădem în retorică. Oricum încerc să vă spun. Senzaţia mai evidentă este simplitatea vieţi lor. Simplitate nu făcută de lipsuri de bunuri de mult consum, simplitate de fiecare zi, grea, dar în mod demn. Disponibilitatea lor către oaspeţi făcută cu mici gesturi şi cu inima în mână. Şi apoi bucuria care se vedea în privirea lor, mai ales copii erau plin de această bucurie. Erau aşa cum Domnul voia. Bucurie şi multă participare din partea tuturor la sfânta Liturghie, la concert şi la sărbătoarea primiţiei de duminică. Sunt sentimente pe care nu o să pun deoparte repede sau să le arhivez" (Carmine şi Dora).

"Călătoria în România a fost o experienţă minunată şi în acelaşi timp foarte semnificativă. Bucuria şi disponibilitatea, simplitatea sunt lucruri care disting pe bărbaţii şi femeile din acel loc. Dar mai ales învăţătura pe care am purtat-o cu mine este aceea că am văzut cu ochii mei că este posibil a trăi în viaţa asta fără multe lucruri materiale. Pentru că zâmbetele, bucuria, îmbrăţişările, priviri fără a vorbi cu ei, au pus în sufletul meu dorinţa de a trăi viaţa dăruind iubire şi alungând răul. Mulţumesc fraţilor şi surorilor, pentru fericirea pe care mi-aţi dăruit-o, şi ori de câte ori mă voi gândi la acele zile, sufletul meu se va bucura". (Monica)

"Pace! Eu şi soţia mea suntem întorşi de puţin timp din România unde am făcut o experienţă de neuitat. Am plecat de aici cu dorinţa de a descoperi şi de a împărtăşi credinţa care ne face ca toţi să fim o familie. Aşa a fost şi ne-am legat imediat unii de alţii. Ne-am găsit într-un ambient diferit de al nostru şi repede am rămas uimiţi de primirea pe care am avut-o de la ei. A fost foarte emoţionant de a participa la prima sfânta Liturghie a lui Augustin, începută cu o călduroasă procesiune la care au participat toţi din sat şi care ne-a condus până la biserică cu cântece şi bucurie. În timpul sfintei Liturghii şi în timpul sărbătorii era o mare bucurie în fiecare persoană pentru acest tânăr care a dăruit viaţa lui Isus, punându-se cu totul în mâinile lui. În acele momente am avut şi ocazia de a cunoaşte mulţi prieteni romani. Am văzut, cu toate că aveau dificultăţi, ei au continuat să se încredinţeze Domnului în fiecare zi. Şi acesta este foarte frumos! Cu cât suntem mai săraci cu atât mai mult putem să dăruim mai mult altora! În aceste zile în România am experimentat cum comunitatea credincioşilor din Ciucani este într-adevăr un loc unde se trăieşte iubirea între oameni ca fraţi în Domnul" (Mimmo şi Paola).

"Neaşteptat! Nu credeam că o să văd un sat aşa primitor, persoane afectuoase, încercam să comunicăm cu persoanele, câteodată reuşeam să ne înţelegem. Familia fratelui Augustin este minunată! Am primit îmbrăţişarea tatălui lui Augustin care mă făcut să înţeleg cât de mult ţin la noi! Tot ce am petrecut acolo, concertul, procesiunea cu lumea şi Sfânta Liturghie, au fost momente plăcute şi de neuitat" (Elsa).

*

Pr. Augustin Tamaş s-a născut la 22 ianuarie 1987, la Ciucani. A absolvit Şcoala Generală de 8 clase la Ciucani, Seminariul "Fericitul Ieremia" din Oneşti în 2005, Facultatea de teologie "Antonianum" din Roma în anul 2015, studii postuniversitare despre teologia vieţii consacrate la "Clatetianum", cu bacalaureat în teologie. A fost sfinţit preot la 4 ianuarie 2017, în catedrala "Madonna del Popolo" din Monreale, (Sicilia, Italia), de către ep. Michele Pennisi. Activează în Conventul "Sfântul Anton de Padova", Famiglia Mariana Cinque Pietre, din Vitorchiano din 5 ianuarie 2017.

Rugăciunea, Euharistia, Biblia, Spovada şi postul sunt cele cinci "pietre" care stau la temelia congregaţiei "Familia Mariană Cinci Pietre". Congregaţia este activă şi în mediul online prin site-ul www.cinquepietre.org, pagina de facebook www.facebook.com/cinquepietre.gio şi canalul de Youtube.

"Suntem o familie mixtă de fraţi şi surori. Încercăm să trăim ca o familie, în iubirea Domnului, ajutându-ne să creştem cât mai mult în iubirea faţă de Domnul. Suntem activi şi contemplativi în aceeaşi măsură. Facem şi misiuni şi contemplaţie când suntem acasă, mai ales adoraţie euharistică", sunt cuvintele cu care pr. Augustin îşi descrie congregaţia. Referindu-se la acest concert, fratele a precizat anterior evenimentului: "Este un moment nou care nu s-a făcut niciodată în sat la mine. Vom cânta în italiană, dar va fi un comentariu în limba română înainte de fiecare cântec".

Ovidiu Bişog

* * *

Ciucani: Primiţia pr. Augustin Tamaş (montaj video)

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗