Sâmbătă şi duminică, respectiv 24-25 ianuarie 2015, la Centrul social pentru promovarea valorilor umane "Gaudium et Spes", Traian (NT), la iniţiativa Oficiului pentru Pastoraţia Familiei şi a Laicilor, a avut loc un weekend dedicat familiei.

Putem spune că ne-am îndreptat spre Traian mai multe familii "obosite" (soţi, soţii, mame, taţi, copii, bunici), împreună cu pr. dr. Felician Tiba, noi ca să ne "restartăm" ca şi familie, părintele, cu un mandat precis şi anume, de a sluji familia, aşa cum i-a fost încredinţat în mod special de către episcop.

Deoarece unii veneam şi din zone mai îndepărtate, spre exemplu: din Iaşi, Bacău, Oneşti, Suceava..., fiecare cum ajungeam, eram aşteptaţi cu braţele deschise de către gazde care ne-au întâmpinat cu multă ospitalitate, oferindu-ne din tot ceea ce au avut mai bun în magazie şi în bucătărie, aşa cum se întâmplă când ajungem acasă în familie după o zi de muncă.

După-amiază ne-au vizitat sr. Monica şi sr. Ana, din Congregaţia "Surorile Franciscane Misionare de Assisi", comunitatea din Hălăuceşti, care, împreună cu pr. Cornel Berea (SDV), au stat efectiv la taifas cu noi, cu familiile, fiecare prezentându-ne frumuseţea vocaţiei la care am fost chemaţi. Cum aceste două tipuri de vocaţii, viaţa călugărească şi familia, sunt nobile, fiecare însemnând slujire totală, ambele sunt şi fragile, în sensul că pentru a le trăi cu demnitate avem nevoie mereu de harul lui Dumnezeu şi de o formare preventivă continuă, ca să nu le lăsăm să se "îmbolnăvească".

Printre altele, la multele întrebări care au venit din partea familiilor, surorile şi pr. Cornel ne-au orientat, dacă putem spune astfel, spre "izvor", spre autorul chemării, spre cel care ne-a dorit slujitorii săi speciali. Orice problemă, spuneau dânşii, mai ales cele personale şi delicate, pe lângă faptul că le prezentăm în rugăciune lui Isus, le împărtăşim şi celorlalte surori sau fraţilor, în cazul părintelui, ne rugăm împreună şi ne susţinem împreună. Este îndemnul pe care îl facem şi familiilor".

Pr. Cornel ne-a invitat să ne îndeplinim misiunea de a contribui la formarea viitoarelor vocaţii din Biserică, subliniind cu mare convingere că vocaţiile în general se nasc în familie şi sunt susţinute de către ea.

După cina fraternă, luată în comuniunea tuturor familiilor, am vizionat împreună filmul "Steluţe pe pământ", care nu doar că ne-a emoţionat pe mulţi până la lacrimi, dar fiecare din cei prezenţi a avut de învăţat câte ceva, mai ales acolo unde până acum "şchiopăta".

Ziua de duminică a început cu rugăciunea de dimineaţă, urmată de micul dejun, după care doamna Iuliana Petruţ, din Piatra Neamţ, a ţinut o conferinţă cu titlul "Empatia în familie", din care am învăţat cu toţii ce înseamnă a te relaţiona în familie şi a acorda încredere şi importanţă partenerului de viaţă. A urmat apoi un dialog deosebit de fructuos între familiile prezente şi o parte a familiilor speciale încercate de divorţ, lipsa copiilor sau decesul unuia dintre soţi.

Finalul a fost marcat de sosirea surprinzătoare a PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, care prin celebrarea sfintei Liturghii solemne, a predicii şi mai ales a comuniunii pe care a făcut-o alături de noi, luând prânzul împreună cu familiile prezente, ne-a demonstrat încă o dată cât de mult preţuieşte, susţine şi iubeşte familia, pe care, aşa cum ne-a încurajat, spunând că o vede ca fiind "salvarea societăţii şi bucuria Bisericii".

Mulţumim din inimă în numele tuturor participanţilor, atât pr. Adrian Faraoanu, pr. Cornel Berea, cât şi personalului Centrului "Gaudium et spes" care s-a pus cu atâta disponibilitate la dispoziţia familiilor prezente, sacrificând, aşa cum ne-au spus, propriile familii.

Strângerea de mână caldă şi privirea iubitoare pe care pr. Felician a avut-o la plecare pentru fiecare din cei care au participat ne dă curaj să sperăm că astfel de evenimente, susţinuţi şi de preoţii noştri parohi şi vicari, din parohii, care iubesc la rândul lor atât de mult familiile, se vor mai repeta.

Fam. Iosif şi Eugenia Dămătăr

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24-25 ianuarie: Traian: Un weekend dedicat familiei

Conținut extern de la photos.gstatic.com Acest furnizor extern nu poate fi încărcat direct pe ERCIS.