De la Torino la Hălăucești, legătură „directă” pentru Cea de-a XII-a Întâlnire Diecezană a Familiilor

De la Torino la Hălăuceşti, legătură "directă" pentru Cea de-a XII-a Întâlnire Diecezană a Familiilor

Sâmbătă, 2 august 2025. O sâmbătă a bucuriei sfinte, bucurie ce se naşte dintr-o uniune la fel de sacră: cea dintre soţ şi soţie, uniţi prin sfântul sacrament al Căsătoriei. O bucurie care parcă se atingea cu mâna, bucuria strălucitoare a ochilor şi a chipurilor celor doi soţi care au dat mărturie despre cum e viaţa în familie, peste hotare: soţii Iosif-Cristinel Neculăeş şi Loredana Işvanca, mai bine cunoscuţi de către comunitatea catolică românească din Torino drept Cristi şi Lore. Cu inima plină de emoţie pentru ei, comunitatea din Torino s-a strâns în jurul emiţătoarelor (mulţumim pe această cale postului de radio ERCIS FM, dar şi televiziunii Angelus TV) pentru a parcurge împreună mărturia lor de o viaţă: familie creată, unită şi crescută pe pământ străin. Şi mulţi dintre noi s-au regăsit în această mărturie de viaţă, în experienţele acestui cuplu care l-a pus întotdeauna pe Dumnezeu în centrul vieţii lor, o viaţă în care rugăciunea îşi are rolul principal, cu puterea de a transforma, de a transfigura momente de cumpănă, de durere, de boală, de neputinţă sau nevoi, materiale sau spirituale, cu speranţa că împreună (ca şi soţi, dar mai ales împreună cu Dumnezeu), în familie, totul poate fi depăşit.

O familie pe cât de obişnuită, pe atât de importantă pentru comunitatea noastră, dar şi pentru vecini sau colegi de muncă.

Cristi, onest, muncitor, săritor, şugubăţ (am avut confirmarea că şi consătenii aşa şi-l aminteau), întotdeauna disponibil şi atent nevoilor aproapelui, prezenţă neobosită în mijlocul comunităţii.

Lore, proaspăt absolventă a Facultăţii de Religie după cinci ani de studiu intens, în paralel cu locul de muncă, catehistă, coristă, lector în mijlocul comunităţii, dar şi soţie şi mamă a doi copii minunaţi: Alexandru şi Roxana, 20 şi respectiv 15 ani.

Împreună, în ultimul an, Cristi şi Lore s-au implicat şi în pregătirea logodnicilor pentru căsătorie.

Împreună, au învăţat să îşi clădească casa şi familia pe stâncă, evitând nisipurile mişcătoare ale culturii occidentale, nisipuri care farmecă din ce în ce mai mult societatea actuală. Împreună au învăţat importanţa cultivării iubirii şi a respectului în familie unul faţă de celălalt şi faţă de copii, prin gesturi mici, dar care rup rutina zilelor obişnuite: dacă "te iubesc", "ai grijă de tine", "cum te simţi", "mulţumesc", "suntem în mâinile Domnului" sunt expresii normale care pot fi auzite mereu la ei, "mergem la un film" sau "hai să ieşim împreună la o plimbare" sau poate chiar un prânz la sushi (după zisa părintelui Felician Tiba, acel faimos sushi a cărui capitală este la "Suşiava") sunt liantul care "împing" familia mai departe.

În sâmbăta în care comunitatea catolică românească din Torino îşi plângea un frate, plecat prematur din mijlocul nostru, Ciprian Frâncu, care lasă în urma sa pe soţia Liliana şi copiii Leonardo, Alexandra şi Riccardo, răspunsul la una dintre întrebările făcute în timpul conferinţei de la Hălăuceşti, "Cum e viaţa de familie în străinătate?", îşi găseşte răspunsul în discursul de adio pe care Leonardo l-a pregătit pentru tatăl său:

"Când mama m-a sunat să-mi spună că tatei i s-a făcut rău, nu am putut să cred. Pentru mine, tata a fost întotdeauna o stâncă: mereu prezent, mereu puternic, mereu acolo când aveai nevoie. Nu doar pentru mine, ci pentru toţi cei din jur. În aceste zile, am primit multe mesaje de susţinere, şi toate vorbesc despre acelaşi om: un om bun, un om sincer, care a ştiut să se facă iubit, respectat şi apreciat de toţi cei care l-au cunoscut.

Sunt recunoscător pentru legătura specială pe care am reuşit să o construim în ultimii ani. Vorbeam din ce în ce mai mult şi aveam conversaţii tot mai profunde. Îmi pare rău că nu am descoperit mai devreme această apropiere sau că nu a avut timp să dureze mai mult.

Aveam multe planuri împreună. Tata era mereu parte din viitorul meu. Mă gândeam cum ar fi fost să-i pot arăta diploma mea de absolvire, care pentru el şi pentru mama ar fi fost, ştiu sigur, recompensa tuturor sacrificiilor pe care le-au făcut pentru noi în toţi aceşti ani. Visam ca într-o zi, când îmi voi construi casa mea, tata să fie acolo, să lucrăm împreună, să-mi fie alături, aşa cum a fost mereu. Eu nu am plecat devreme de acasă, cum ai plecat tu la timpul tău, dar poate că e mai bine aşa, pentru că am putut petrece mai mult timp cu el şi cu mama, iar acel timp rămâne o comoară pentru mine.

Vreau să-i mulţumesc din suflet pentru cât a fost de prezent în viaţa noastră. Pentru cât a umblat cu mine la toate meciurile mele de fotbal, pentru cât s-a implicat în activităţile mele şi ale fraţilor mei, cu Alexandra, cu Riccardo, de la oratoriu la toate drumurile, concursurile, activităţile lor. A fost un tată dedicat, implicat, fără odihnă.

În ultimii ani, mă însoţea adesea şi la aeroport. Mă încuraja să călătoresc, să profit de toate oportunităţile, pentru că el şi mama nu au avut parte de acest lux. Se bucura sincer pentru fiecare plecare a mea şi mi-ar fi plăcut tare mult să-i pot duce într-o vacanţă adevărată, aşa cum ar fi meritat, doar pentru ei.

El şi mama, din nimic, au construit foarte mult. Au creat o familie mare, unită şi iubitoare. Ne-au oferit, prin exemplul lor, o moştenire de valori solide, adevărate, care ne vor însoţi pentru tot restul vieţii.

Tata, îţi promit că voi avea grijă de mama, de Alexandra şi de Riccardo. Vom merge înainte, chiar dacă ne-ai lăsat un gol imens în inimă. Poţi să te odihneşti în pace. Ştim că de acolo, de sus, ne vei veghea şi vei rămâne pentru totdeauna parte din noi.

Mulţumim, tata. Te iubim şi nu te vom uita niciodată."

Odihneşte-te în pace, fratele nostru Ciprian! Comunitatea catolică românească din Torino, ca o mare familie, se va strânge în jurul familiei tale, după exemplul dat de familia Neculăeş-Işvanca şi de toate celelalte familii "clădite de stâncă" aici, pe meleaguri străine, unde s-a reuşit în a se crea acea "pânză de păianjen", acea reţea de socializare şi de ajutor reciproc, material şi spiritual, pe care le-am cunoscut de mici, acasă.

Mulţumind Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi pentru atenţia deosebită pentru comunităţile din diaspora, Preasfinţitului Petru Sescu care ne-a onorat cu prezenţa constatată în ultimii ani, dar şi cu multe încurajări şi cuvinte de laudă, ne dorim să reuşim să ducem ştafeta mai departe, indiferent în ce colţ de lume ne-am afla, nu doar prin cuvinte (aşa cum a spus şi Cristi: "Aş fi vrut să spun mult mai multe, dar... atât am reuşit!"), ci mai ales printr-o mărturie de viaţă creştină, mândri că suntem români şi că avem rădăcini solide, pentru a putea fi ceea ce şi Papa Leon al XIV-lea îşi doreşte pentru familii: "Familiile sunt cele care generează «viitorul popoarelor», pentru că ele pot fi «un semn de pace pentru toţi, în societate şi în lume»."

RIP Ciprian Frâncu (17 decembrie 1974 - 31 iulie 2025)

Tatiana Ghiurca

* * *

Hălăuceşti: Familiile în sărbătoare